Prima   |  Media   |  Noutăţi | Dizolvarea Parlamentului în cazul imposibilității formării Guvernului timp de cel mult trei luni
01.10
2013

Dizolvarea Parlamentului în cazul imposibilității formării Guvernului timp de cel mult trei luni

8671 Accesări    

(Sesizarea nr. 22b/2013)

La 1 octombrie 2013 Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea privind interpretarea articolului 85 alin.(1) şi (2) din Constituţia Republicii Moldova (Sesizarea nr. 22b/2013).

Circumstanţele cauzei

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 28 mai 2013 în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit.b) din Constituţie, 25 alin. (1) lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către deputatul în Parlament dl Serghei Sîrbu, pentru interpretarea art. 85 alin.(1) şi (2) din Constituţia Republicii Moldova.

Autorul sesizării a solicitat Curţii Constituţionale să interpreteze prevederile art. 85 alin.(1) şi (2) din Constituţie sub următoarele aspecte:

- Temeiul de dizolvare a Parlamentului prevăzut la alin. (2) al art. 85 din Constituţie reprezintă o continuare a temeiurilor reglementate de alin. (1) sau poate fi aplicat şi de sine-stătător?

- Constituie temei de dizolvare a Parlamentului imposibilitatea formării Guvernului timp de 3 luni indiferent de motivele care au generat această imposibilitate, şi eventual, de cînd începe să curgă aceste termen de 3 luni?

- În cazul apariţiei circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului, şi dacă nu mai există altă posibilitate de a depăşi conflictul politic între autorităţi, cum urmează a fi înţeleasă sintagma „poate să dizolve Parlamentul" ca fiind un drept discreţionar al şefului statului de a decide dizolvarea - care ar putea eventual şi să refuze dizolvarea sau este totuşi o obligativitate a şefului statului, cea de dizolvare a Parlamentul?

- Constatarea, de către Curtea Constituţională a circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului, poate fi efectuată doar la solicitarea Preşedintelui Republicii Moldova, sau în vederea eliminării oricăror abuzuri, acest proces poate fi iniţiat şi de alţi subiecţi cu drept de sesizare la Curtea Constituţională?

Sesizarea a fost judecată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte, 

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Victor POPA,

Dl Petru RAILEAN, judecători

Hotărârea Curţii

În temeiul articolului 135 alin. (1) lit.b) din Constituție, Curtea Constituţională a  interpretat prevederile articolului 85 alin.(1) şi (2) din Constituţie și a explicat:

1. În sensul alineatului (1) al articolului 85 din Constituţie:

-  termenul de trei luni pentru dizolvarea Parlamentului se referă la blocarea procedurii de adoptare a legilor şi la imposibilitatea formării Guvernului;

- termenul de trei luni începe să curgă de la data apariţiei circumstanţelor ce au determinat necesitatea formării unui nou Guvern, curge indiferent de declanşarea procedurilor de formare a noului Guvern sau/și de efectuarea procedurilor prevăzute de alineatul (2) al articolului 85 din Constituţie, include perioadele de consultare a fracţiunilor parlamentare și a altor proceduri legale şi constituie termenul limită pentru formarea noului Guvern.

2. Termenul de 45 de zile cuprins la articolul 85 alin. (2) din Constituţie se include în termenul de 3 luni cuprins la articolul 85 alin. (1) din Constituţie.

3. În sensul alineatelor (1) şi (2) ale articolului 85 din Constituţie:

- dreptul Preşedintelui Republicii Moldova de a dizolva Parlamentul în cazul neacceptării votului de încredere pentru formarea Guvernului intervine după expirarea a 45 de zile de la prima solicitare şi respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură până la expirarea termenului de trei luni.

- după expirarea termenului de trei luni Preşedintele Republicii Moldova este obligat să dizolve Parlamentul dacă a eşuat formarea Guvernului, inclusiv dacă nu s-a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului.

4. În sensul articolului 85 din Constituţie, dreptul de a sesiza Curtea Constituţională privind aprecierea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului este un drept exclusiv al Preşedintelui Republicii Moldova.

Hotărârea Curţii este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.


Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curţii Constituţionale http://www.constcourt.md/

Adresa: A. Lăpuşneanu 28, CHIŞINĂU MD-2004, MOLDOVA

Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-44, +373 22 25-37-46
Email:
curtea@constcourt.md – Secretar General
presa@constcourt.md – Serviciul de presă

 
Arrow Prev

              

Arrow Next
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 4018696  //   Vizitatori ieri: 2965  //   azi: 2766  //   Online: 58


Acces rapid