Prima   |  Media   |  Noutăţi | Două decenii în serviciul democrației
07.06
2010

Două decenii în serviciul democrației

9897 Accesări    

DOUĂ DECENII ÎN SERVICIUL DEMOCRAŢIEI

Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) împlineşte două decenii de activitate. Cu această ocazie, pe 5 iunie 2010, la Veneţia, a avut loc şedinţă festivă cu participarea mai multor oficiali ai Consiliului Europei, ai ţării gazde, ai statelor şi curţilor constituţionale membre ale Comisiei de la Veneţia. Curtea Constituţională a Republicii Moldova, în calitatea sa de membru cu drepturi depline a Comisiei pentru Democraţie prin Drept din 22 iunie 1996, a fost reprezentată la ceremonia oficială de la Veneţia de către preşedintele acesteia Dumitru Pulbere.
Statutul de membru al Comisiei de la Veneţia permite consultarea Comisiei şi a membrilor ei în anumite probleme abordate în sesizările parvenite la Curtea Constituţională, contribuie la extinderea relaţiilor de colaborare şi schimb de experienţă cu instituţii similare întru consolidarea democraţiei, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi promovarea valorilor şi principiilor justiţiei constituţionale moderne. Cu suportul financiar şi organiziţional al Comisiei de la Veneţia Curtea Constituţională a desfăşurat la Chişinău patru conferinţe şi două seminare internaţionale, a editat culegeri de materiale ale acestor foruri. Jurisdicţia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova este integrată în baza de  date internaţională – CODICES înfiinţată de Comisia de la Veneţia în anul 1993, rezumate ale celor mai importante hotărîri ale Curţii sunt publicate în Buletinul european de jurisprudenţă constituţională editat în limbile engleză şi franceză.
Comisia de la Veneţia a fost creată în 1990 printr-un acord parţial  al 18 state ale Consiliului Europei, în prezent avînd 57 de membri cu drepturi depline, inclusiv cîteva state de pe alte continente. Ea este un organ consultativ al Consiliului Europei în domeniul dreptului constituţional. Denumirea sa oficială – Comisia pentru Democraţie prin Drept – dezvăluie scopul acesteia, care constă în promovarea democraţiei pe o bază constituţională şi juridică solidă. Întrucît întrunirile sale au loc la Veneţia, referinţa neoficială la aceasta este „Comisia de la Veneţia”.

 
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 5051401  //   Vizitatori ieri: 2721  //   azi: 876  //   Online: 71
Acces rapid