Categorii Categorii
Prima   |  Media   |  Noutăţi | Curtea a examinat constituționalitatea unor prevederi din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri
26.11
2020

Curtea a examinat constituționalitatea unor prevederi din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri

531 Accesări    

Joi, 26 noiembrie 2020, Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre privind controlul constituționalității interdicției transferului pensiei peste hotare prevăzută de articolul 60 din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri.

Analiza Curții:

Curtea a notat că articolul 46 alin. (1) din Constituție stabilește că dreptul de proprietate privată și creanțele asupra statului sunt garantate, iar articolul 47 alin. (2) din Constituție le garantează cetățenilor dreptul la asigurare în caz de: șomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrânețe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistență, în urma unor împrejurări independente de voința lor. Cele două drepturi menționate nu trebuie garantate fiecare în mod diferit, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, în cazul persoanelor aflate în situaţii similare în mod relevant. Tratamentele diferențiate sunt discriminatorii dacă nu au o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă nu urmăresc un scop legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporționalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit pentru a fi realizat.

Articolul 60 al Legii contestate prevede că nu se stabilesc pensii militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, precum şi funcționarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri şi nici familiilor acestora care au plecat în străinătate pentru domiciliere permanentă. Prin urmare, articolul contestat face dependentă plata pensiei de locul de domiciliu al persoanelor. Această condiție conduce la situaţii în care persoane care au muncit în Republica Moldova și și-au dobândit dreptul la pensie sunt private de acest drept, deoarece plata pensiei este sistată pe toată perioada domicilierii pensionarului peste hotare. Persoanele în discuție şi-ar putea primi din nou pensia dacă s-ar reîntoarce în Republica Moldova.

Curtea a subliniat că marja de apreciere de care dispune legislatorul presupune competența acestuia de a adopta acţiuni prin care s-ar limita exercitarea drepturilor garantate, dar respectându-se întotdeauna principiile legalităţii, legitimităţii scopului urmărit şi proporționalității. În acest context, Curtea a considerat că invocarea crizei economice sau a dificultăților financiare pentru restrângerea (privarea) drepturilor şi libertăților fundamentale este nejustificată.

Curtea a conchis că există un tratament diferențiat nejustificat al pensionarilor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, precum şi al funcționarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri care nu-şi au domiciliul în Republica Moldova, în comparație cu cei care-şi au domiciliul în Republica Moldova, în materie de plată a pensiilor, precum și cu cei care beneficiază de pensie în baza articolul 36 din  Legea privind sistemul public de pensii. Prin urmare, dispozițiile contestate contravin articolelor 46 și 47, coroborate cu articolul 16 din Constituție și au fost declarate neconstituționale.

Curtea și-a reiterat considerentele sale din Hotărârea nr. 10 din 8 mai 2018 prin care a declarat neconstituționale articolele 2 și 36  din Legea privind sistemul public de pensii care făceau dependentă plata pensiei de locul de domiciliu al persoanelor.

Concluziile Curții

Pornind de la cele menționate, Curtea:

1.  A admis sesizarea depusă de către dl Mihail Cotorobai, Avocat al Poporului.

2. A declarat neconstituțional articolul 60 din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri nr. 1544 din 23 iunie 1993.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.


Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curții Constituționale http://www.constcourt.md/.

 
Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Acces rapid