Prima   |  Media   |  Noutăţi | Examinarea sesizării cu privire la declararea străinilor persoane indezirabile pe motive de securitate națională
29.10
2020

Examinarea sesizării cu privire la declararea străinilor persoane indezirabile pe motive de securitate națională

329 Accesări    

Pe 12 noiembrie 2020, cu începere de la ora 10:00, va avea loc ședința Curții Constituționale pe marginea sesizării nr. 54a/2020. Autorul sesizării, dl Dumitru Alaiba, deputat în Parlament, contestă unele dispoziții din articolele 55 alin. (3), 56 alin. (2), 60 alin. (4) și 63 alin. (4) din Legea nr. 200 din 16 iunie 2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova. Aceste prevederi stabilesc că atunci când decizia privind declararea străinului persoană indezirabilă se întemeiază pe raţiune de securitate naţională, în decizie nu vor fi menţionate motivele care stau la baza ei. De asemenea, conform prevederilor contestate, străinul poate fi expulzat chiar și atunci când există temeri justificate că viaţa acestuia este pusă în pericol sau că acesta va fi supus la torturi, tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează să fie returnat. 

Menționăm că în sala de ședințe a Curții Constituționale vor avea acces doar persoanele invitate. 

Reprezentanții mass-media și persoanele interesate vor putea urmări ședința în direct, accesând pagina web a Curții http://constcourt.md/ sau site-ul https://www.privesc.eu/. 

După pronunțarea hotărârii, Președintele Curții, doamna Domnica Manole va susține un briefing. 

Briefing-ul va putea fi urmărit pe portalul https://www.privesc.eu/.

 
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 6826141  //   Vizitatori ieri: 3763  //   azi: 446  //   Online: 27
Acces rapid