Prima   |  Media   |  Noutăţi | Unele prevederi din Legile referitoare la finanțarea activității instanțelor judecătorești și a Curții Constituționale – neconstituționale
01.11
2019

Unele prevederi din Legile referitoare la finanțarea activității instanțelor judecătorești și a Curții Constituționale – neconstituționale

316 Accesări    

Pe 31 octombrie 2019, Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre cu privire la controlul constituționalității articolelor 37 din Legea nr. 317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituțională, 27 din Legea nr. 789 din 26 martie 1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiție, 22 din Legea nr. 514 din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească și 4 din Legea cu privire la organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova nr.  260  din  7 decembrie 2017.

Analiza Curții:

Curtea a considerat că prevederile contestate trebuie examinate prin prisma dispozițiilor articolelor 1 alin. (3) care se referă la statul de drept, 6, care garantează principiul separației și colaborării puterilor, 116 alin. (1), care reglementează statutul judecătorilor și garantează independența acestora,  și 134 alin. (2), care se referă la independența Curții Constituționale.

Pornind de la principiul separației și colaborării puterilor, Curtea a menționat că prerogativa constituțională a fiecărei autorități publice prevăzute de Constituție constă în exercitarea atribuțiilor astfel, încât să asigure funcționalitatea eficientă și neîntreruptă a întregului mecanism statal. Pentru atingerea acestui deziderat trebuie să existe instrumentele și condițiile necesare, excluzându-se orice tentativă de limitare sau de blocare a activității acestor autorități.

Curtea a constatat că textele legale contestate prevăd în mod similar că Curtea Constituțională, Curtea Supremă de Justiție și instanțele de judecată se finanțează de la bugetul de stat în limita alocațiilor bugetare aprobate prin legea bugetară anuală. De asemenea, bugetele acestor autorități se elaborează, se aprobă și se administrează în conformitate cu principiile, regulile și procedurile prevăzute în Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale.

Cu privire la pretinsa încălcare a independenței instanțelor judecătorești, prin aplicarea prevederilor contestate, Curtea a considerat  că principiul independenței justiției, așa cum decurge din textele articolelor 1 alin. (3), 6, 116 alin. (1) și 121 alin. (1) din Constituție, le impune autorităților statului obligația garantării independenței financiare a judecătorilor pentru a‑i proteja împotriva riscului de eventuale intervenții sau presiuni exterioare și pentru a nu le afecta imparțialitatea la adoptarea hotărârilor.

Totodată, Curtea a menționat că garanția independenței financiare a judecătorilor pe lângă respectarea unei coraport rezonabil între cuantumul prestațiilor bănești și responsabilitatea funcțiilor publice asumate, impune faptul ca aceasta  să corespundă cu realitățile economice și sociale. De asemenea, ea presupune și o anumită stabilitate, astfel încât cuantumul lor să nu varieze în timp într‑un mod care ar putea pune în pericol independența judecătorilor.

În acest sens, Curtea a constatat că restrângerea autonomiei financiare pentru instanțele judecătorești nu a fost motivată în mod obiectiv și rezonabil de către legislator. Deși legislatorul a invocat ca motive pentru restrângerea autonomiei financiare necesitatea uniformizării regulilor raportării financiare în sfera publică, Curtea menționează că aceste motive nu pot fi reținute în vederea diminuării standardului de protecție garantat judecătorilor.

Cu privire la pretinsa încălcare a independenței Curții Constituționale, s-a reținut că Curtea reprezintă un pilon al democrației și al preeminenței dreptului, care contribuie la buna-funcționare a autorităților publice în cadrul raporturilor constituționale de separație, echilibru, colaborare și control al puterilor statului. Potrivit jurisprudenței sale, fiind o autoritate publică politico-jurisdicțională, ea se situează în afara sferei puterii legislative, executive sau judecătorești și are sarcina fundamentală de a asigura respectarea Constituției de toate puterile statului (a se vedea HCC nr.6 din 16 mai 2013, § 63-64).

Pentru a asigura supremația Constituției și separația puterilor este imperios ca Curtea Constituțională să-și exercite funcția în mod independent față de orice altă autoritate publică. Una din garanțiile independenței Curții este asigurarea independenței funcționale și financiare a activității jurisdicției constituționale.

Astfel, Curtea a notat că modificările legislative, care au constituit obiectul sesizării, au condus la schimbarea modului de elaborare și aprobare a bugetului Curții Constituționale și sunt de natură să afecteze independența Curții.

Curtea a constatat că nu pot fi reținute argumente în favoarea justificării ingerinței în valorile constituționale, care garantează independența Curții Constituționale, de vreme ce aceleași argumente au fost analizate și au fost respinse ca nejustificate în analiza Curții privind respectarea independenței judecătorilor de la instanțele judecătorești.

În consecință, urmărind să evite vidul creat prin soluția de neconstituționalitate a prevederilor contestate, Curtea a considerat că este  necesar să dispună revigorarea prevederilor articolului 37 alin. (1) din Legea nr. 317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituțională și a tezei I din articolul 22 alin. (1) din Legea nr. 514 din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească, în forma anterioară abrogării.

Curtea a menționat că această soluție își găsește fundament în dispozițiile constituționale ale articolului 134 alin. (3) privind rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției și în articolul 140 alin. (2) din Constituție, care stabilește că hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii.

Concluziile Curții

Pornind de la cele menționate, Curtea

1. A admis parțial sesizarea Curții Supreme de Justiție pentru controlul constituționalității articolelor 37 din Legea nr. 317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituțională, 27 din Legea nr. 789 din 26 martie 1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiție, 22 din Legea nr. 514 din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească și 4 din Legea nr. 260 din 7 decembrie 2017 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova.

2. A sistat procesul privind controlul constituționalității articolului 4 din Legea nr. 260 din 7 decembrie 2017 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova.

 3. A declarat neconstituționale articolele 37 alin. (1) din Legea nr. 317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituțională, 27 alin. (1) din Legea nr. 789 din 26 martie 1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiție și 22 alin. (1) din Legea nr.514 din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească.

4. A revigorat prevederile articolului 37 alin. (1) din Legea nr. 317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituțională în redacția: „Curtea Constituțională are un buget propriu, care face parte integrantă din bugetul de stat."

5.  A revigorat teza I din articolul 22 alin. (1) din Legea nr. 514 din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească în redacția: „Mijloacele financiare necesare bunei funcționări a instanțelor judecătorești sunt aprobate de Parlament, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, și sunt incluse la bugetul de stat."

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

Totodată, la hotărârea Curţii există o opinie separată a dnei judecător Liuba Șova.

 
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 5322871  //   Vizitatori ieri: 4210  //   azi: 1465  //   Online: 98
Acces rapid