Prima   |  Media   |  Noutăţi | Curtea a examinat constituționalitatea unor prevederi din articolul 260 alin. (4) din Codul fiscal
04.07
2018

Curtea a examinat constituționalitatea unor prevederi din articolul 260 alin. (4) din Codul fiscal

1023 Accesări    

Miercuri, 4 iulie 2018, Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 260 alin. (4) al Codului fiscal.

Circumstanțele cauzei
La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a textelor:

- „amendă în mărime de 3 600 lei”;

- „dar nu mai mult de 72 000 lei” din articolul 260 alin. (4) din Codul fiscal, ridicată de către dna Aurelia Balmuș în dosarul nr. 3-694/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile articolului 260 alin. (4) din Codul fiscal, care nu permit individualizarea sancțiunii în funcție de circumstanțele particulare ale cazului, încalcă articolul 20 din Constituție. 

Analiza Curții:
Curtea a analizat mai întâi dacă sancționarea faptei de neprezentare a unei facturi fiscale reprezintă o acuzație în materie penală, în sensul Constituției. Astfel, Curtea a examinat întrunirea următoarelor trei criterii în caz de neprezentare a facturii fiscale: calificarea faptei conform dreptului național, natura juridică a încălcării și gradul de severitate al sancțiunii de care este pasibilă persoana.

Curtea a apreciat că fapta de neprezentare a facturilor fiscale face parte, prin natura și prin gravitatea sa, din sfera penală. Curtea a avut în vedere, în special, confirmarea în prezenta cauză a scopul preventiv și represiv al pedepsei, precum și aplicabilitatea ius puniendi de către stat, în cazul reprimării încălcării în discuție.

Totuși, având în vedere jurisprudența Curții Europene, în special cauza Jussila v. Finlanda, din 23 noiembrie 2006, în care s-a stabilit că în materie de acuzații penale cerințele articolului 6 § 1 din Convenție sunt aplicabile în mod diferit, în funcție de apartenența ilicitului la nucleul dreptului penal sau la periferia sa (§ 43), Curtea a menționat că fapta în discuție are un caracter cvasipenal.

Așadar, Curtea a menționat că, în cazul situațiilor care nu afectează nucleul dur al dreptului penal, garanțiile prevăzute la articolul 6 din Convenție nu trebuie să se aplice în mod necesar cu aceeași rigoare (a se vedea, de exemplu, Jussila v. Finlanda, 23 noiembrie 2006, § 43, și, mutatis mutandis, Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27 septembrie 2011, § 62). Din această perspectivă, sancționarea încălcării normelor privind prezentarea facturilor fiscale nu trebuie aplicată în mod imperativ de către o instanță. Dimpotrivă, această competență poate fi conferită, în principiu, și unei autorități administrative, în măsura în care persoana poate sesiza un organ judiciar învestit cu competența analizei fondului (în franceză „pleine juridiction”, în engleză „full jurisdiction”) cu privire la o decizie prin care i s‑a aplicat o amendă, cerințele stabilite la articolul 6 § 1 din Convenție fiind astfel îndeplinite (a se vedea, mutatis mutandis, Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27 septembrie 2011, § 59).

Curtea a menționat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene, pentru a verifica deciziile de aplicare a unor amenzi în cazul faptelor ce aparțin categoriei acuzațiilor în materie penală, instanța trebuie să aibă competența de a supune analizei sub toate aspectele, atât în fapt, cât și în drept, decizia autorității administrative (a se vedea, mutatis mutandis, Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27 septembrie 2011, § 59).

Totuși, în ciuda argumentelor autoarei excepției, Curtea a menționat că această competență nu presupune un control ex oficio al instanței de judecată cu privire la ansamblul elementelor deciziei de sancționare. Această limitare este justificată de faptul că nici articolul 6 § 1 din Convenție, nici jurisprudența Curții Europene nu impun ca o instanță independentă și imparțială să cerceteze din oficiu problema cu care nu este sesizată. Desigur, jurisprudența acestei instanțe impune ca anumite aspecte de ordine publică (referitoare la garanțiile procedurale) să fie ridicate din oficiu, dar în celelalte privințe, exercitarea competenței de fond a instanței trebuie evaluată în raport cu conținutul argumentelor cu privire la care a fost chemată să se pronunțe.

Pe această cale, Curtea a reținut că reclamanta a invocat în cererea sa de chemare în judecată caracterul inechitabil al sancțiunii aplicate în raport cu circumstanțele particulare ale cazului. Cu toate acestea, prevederile contestate nu îi conferă instanței de judecată posibilitatea aprecierii caracterului proporțional al sancțiuni aplicate, prin raportare la circumstanțele cazului invocate de către reclamantă. Singura adaptare a amenzilor prevăzută de acest articol este cea aferentă numărului de cazuri de neprezentare a facturilor fiscale.

Așadar, Curtea a reținut existența unei limitări a competenței de fond a instanței de judecată, fapt care reprezintă o ingerință directă în dreptul la un proces echitabil.

Totodată, în virtutea calității sale de suveran în materie de contencios constituțional (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr. 7 din 26 aprilie 2018, § 23; HCC nr. 15 din 22 mai 2018, § 24), Curtea a considerat că este oportună examinarea textelor legale contestate și prin prisma articolului 16 din Constituție. Curtea a menționat că poate imagina o situație când un contribuabil care comite o faptă de neprezentare a facturii fiscale în anumite modalități faptice, e.g. timp, mijloace de săvârșire, felul mobilului ș.a., să fie sancționat în același mod ca un contribuabil care comite aceeași faptă în alte modalități faptice.

Curtea a subliniat că, în lipsa unei sancțiuni relativ determinate și a altor mecanisme de individualizare a sancțiunii, persoana nu are nicio posibilitate reală și adecvată de a beneficia pe cale judiciară de protecția drepturilor sale, inclusiv de o sancțiune echitabilă. Individualizarea sancțiunii trebuie să reflecte relația dintre sancțiune (proporția și natura acesteia) și gradul pericolului social al faptei.

În acest sens, Curtea a notat că imposibilitatea instanței de judecată de a individualiza sancțiunea dintr-o cauza concretă nu asigură caracterul ei echitabil (a se vedea Hotărârea nr. 10 din 10 mai 2016, § 66; și Hotărârea nr. 2 din 30 ianuarie 2018, § 50).

Curtea a constatat că aplicarea sancțiunii în cazul neprezentării facturii fiscale are loc fără a fi avute în vedere circumstanțele anterioare, concomitente sau subsecvente comiterii ei. O asemenea abordare încalcă principiul egalității de tratament, pentru că permite aplicarea unor sancțiuni identice în cazul unor situații care sunt diferite în mod obiectiv.

În acest context, Curtea a reținut că textul „amendă în mărime de 3 600 lei” din articolul 260 alin. (4) din Codul fiscal, care poziționează instanța de judecată întro situație de competență nediscreționară în privința cuantumului amenzii și care permite aplicarea ei în același mod pentru situații diferite, este neconstituțional.

Curtea a menționat că, în vederea executării prezentei hotărâri, până la modificarea textului de lege declarat neconstituțional, la aplicarea sancțiunii poate fi stabilită o amendă de până la 3 600 lei pentru fiecare factură neprezentată, efectuându-se un control de proporționalitate în funcție de circumstanțele concrete ale cazului. În acest sens, autoritatea responsabilă cu aplicarea prevederii menționate va avea în vedere, atunci când se va pronunța cu privire la o cauză concretă, inclusiv faptul că marja de discreție acordată nu va putea fi folosită întrun mod abuziv și contrar efectului preventiv al acestei sancțiunii.

În privința textului „dar nu mai mult de 72 000 lei” din articolul 260 alin. (4) din Codul fiscal, Curtea a menționat că acesta nu suscită dubii de neconstituționalitate din perspectiva analizată.

Concluziile Curții
Pornind de la cele menționate, Curtea a admis parțial excepția de neconstituționalitate ridicată de către dna Aurelia Balmuș, în dosarul nr. 3-694/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

declarat neconstituțional textul „amendă în mărime de 3 600 lei pentru fiecare factură” din articolul 260 alin. (4) din Codul fiscal, adoptat prin Legea nr. 1163 din 24 aprilie 1997.

A recunoscut constituțional textul „dar nu mai mult de 72 000 lei” din articolul 260 alin. (4) din Codul fiscal, adoptat prin Legea nr. 1163 din 24 aprilie 1997.

A stabilit că până la modificarea textului de lege declarat neconstituțional, la aplicarea sancțiunii poate fi stabilită o amendă de până la 3 600 lei pentru fiecare factură neprezentată, efectuându-se un control de proporționalitate în funcție de circumstanțele concrete ale cazului.

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Întreaga argumentare este disponibilă în Hotărârea Curții Constituționale.

Acest comunicat de presă este disponibil și în limba engleză.

 
Arrow Prev

              

Arrow Next
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 3670379  //   Vizitatori ieri: 2299  //   azi: 648  //   Online: 22


Acces rapid