Schweizerische Radio- und Fernsehgesellschaft și alții v. Elveția (dec.). Constatarea de către autorități a unei omisiuni care deranja echilibrul cerut în prezentarea informațiilor la un program de televiziune și care sugera măsuri de restabilire a echilibrului. Inadmisibilă

Schweizerische Radio- und Fernsehgesellschaft și alții v. Elveția (dec.) - 68995/13
Decizia din 12.11.2019 [Secția a III-a]

Articolul 10

Articolul 10-1

Libertatea de exprimare

Constatarea de către autorități a unei omisiuni care deranja echilibrul cerut în prezentarea informațiilor la un program de televiziune și care sugera măsuri de restabilire a echilibrului: inadmisibilă

În fapt - Societatea elvețiană de radiodifuziune (SSR) este o asociație de drept privat care deține franciza serviciului public de radiodifuziune. Potrivit Constituției și conform francizei sale de stat, aceasta trebuie să furnizeze publicului informații obiective și echilibrate.

În ianuarie 2012, în contextul unui serial privind sfaturi și informații cu caracter medical, SSR a transmis un program TV de jumătate de oră referitor la subiectul toxinei botulinice (Botox) și la utilizarea acesteia în tratamentul ridurilor. Programul aborda mai multe aspecte ale Botox-ului, însă nu menționa utilizarea în masă a testării acestei substanțe pe animale (testele DL-50), care era mortală pentru animalele supuse testelor: doar site-ul web al programului, care era menționat în genericul de final al programului, oferea informații cu privire la acest subiect.

Autoritatea independentă privind plângerile legate de radiodifuziune (AIEP) a conchis, ca răspuns la o plângere a unei asociații de protecție a animalelor, că SSR nu și-a respectat obligația legală de a prezenta faptele de o manieră credibilă. Ea a considerat că, având în vedere natura programului, durata sa și varietatea temelor și a secțiunilor tratate, omisiunea imputată nu a putut fi respinsă ca fiind de o importanță secundară. AIEP i-a cerut SSR să-i raporteze măsurile adoptate ca urmare a constatării unei încălcări. Ea nu a cerut plata costurilor procedurale.

În aprilie 2013, Curtea Federală a respins recursul SSR: notând că problema justificării etice a testelor DL-50 reprezenta o chestiune recunoscută, ea a reținut că ar fi fost posibil, fără distorsionarea programului, și necesar pentru a garanta libera formare a opiniei publice - în special pe cea a posibililor clienți - să explice că o caracteristică precisă a Botox-ului consta în efectuarea de teste pe animale pentru fiecare lot de producție (și nu doar selectiv, ca în cazul altor produse și medicamente), care conduceau la moartea a sute sau mii de cobai. Hotărârea Curții Federale conținea, de asemenea, informații despre modul în care libertatea privind conceptul de program trebuia conexată cu respectul pentru etica jurnalismului, în special în cadrul unui serviciu public.

În septembrie 2013, SSR a formulat o cerere în fața Curții Europene.

Între timp, SSR și-a depus la AIEP raportul privind măsurile întreprinse, inclusiv cu privire la faptul că emisiunea imputată a fost înlăturată din portalul video al societății. În august 2013, AIEP a răspuns că retragerea programului nu a fost strict necesară (ar fi fost suficient să se menționeze deciziile pronunțate), dar și-a exprimat insatisfacția parțială (în special cu privire la conținutul comentariilor referitoare la hotărârea Curții Federale care au circulat între jurnaliștii din echipa redacțională). Cu toate acestea, procedurile au fost încetate, iar dosarul cauzei nu a fost transmis autorității federale responsabile de aplicarea sancțiunilor.

În 2013 și în 2015, SSR a transmis alte două programe privind Botox-ul, fără să menționeze testările pe animale care trebuiau efectuate pentru a fabrica produsul.

În drept - Articolul 10: Acest caz vizează doar deciziile pronunțate de AIEP și Curtea Federală, în măsura în care societatea reclamantă nu a menționat în programul imputat un aspect major al subiectului abordat, pentru a garanta libera formare a opiniei publice.

Deși conceptul de ingerință este foarte vast și poate acoperi o largă varietate de moduri de ingerință (respectarea formalităților sau a condițiilor, restricții, sancțiuni etc.) din partea autorităților statale, el este, cu toate acestea, strâns legat de conceptul efectului inhibitor asupra exercițiului libertății de exprimare. Mai mult, „riscurile pur ipotetice" sunt insuficiente.

În acest caz, societatea reclamantă a susținut doar că deciziile imputate au avut efecte serioase asupra conceptului de program și au condus la o incertitudine juridică majoră. Totuși, nu a existat niciun indiciu că evenimentele ipotetice au avut loc în realitate. Curtea a notat, în particular, că:

- nu a existat nicio interdicție în privința transmiterii programului imputat;

- aspectul în discuție a fost menționat pe site-ul reclamantei, arătând că societatea de radiodifuziune cunoștea existența problemei; și ar fi fost suficient, în opinia autorităților naționale, să facă o trimitere explicită la website în cadrul programului;

- în privința reclamantei nu s-a dispus la nicio etapă să elimine programul imputat din portalul ei video;

- în calitate de prestator de servicii și de deținător al francizei, reclamanta era obligată doar, prin lege, să informeze AEIP despre aranjamentele efectuate pentru prevenirea vreunei încălcări similare în viitor; în ciuda insatisfacției parțiale privind măsurile întreprinse, procedurile au fost încetate;

- reclamanta a continuat să nu menționeze, în programele subsecvente privind Botox-ul, despre testările pe animale, fără a interveni vreo consecință juridică.

Mai mult, Curtea a respins argumentele reclamantei:

- privind faptul că filmul documentar achiziționat pentru programul imputat ar fi acum inutilizabil: deciziile naționale nu au interzis utilizarea filmului în discuție;

- cu referire la comentariul AIEP, în măsura în care ar fi fost suficient pentru reclamantă să fi menționat existența deciziilor naționale pe website-ul ei: această măsură a urmărit scopul interesului public al garantării liberei formări a opiniei publice, adică să-i permită fiecărei persoane să-și formeze propria opinie; AEIP nu a oferit alte detalii despre cum trebuiau prezentate informațiile privind deciziile judiciare, lăsând SSR liberă să aleagă cum să afișeze informațiile privind deciziile pe portalul video.

De vreme ce nu a putut fi deosebit vreun efect inhibitor în acest caz, decizia imputată nu a echivalat cu o „ingerință" în exercițiul libertății de exprimare a reclamantei.

Concluzie: inadmisibilă (vădit nefondată).

(Compară cu Dilipak v. Turcia, 29680/05, 15 septembrie 2015, Nota informativă 188, privind procedurile penale inițiate și apoi încetate ca fiind prescrise)