Prima   |  Rezumate CEDO   |  2019 | Rustavi 2 Broadcasting Company Ltd și alții v. Georgia. Pretinsa părtinire a judecătorilor de la trei nivele de jurisdicție într-un litigiu privind la dreptul de proprietate asupra unui post de televiziune. Nicio încălcare
18.07
2019

Rustavi 2 Broadcasting Company Ltd și alții v. Georgia. Pretinsa părtinire a judecătorilor de la trei nivele de jurisdicție într-un litigiu privind la dreptul de proprietate asupra unui post de televiziune. Nicio încălcare

168 Accesări    

Rustavi 2 Broadcasting Company Ltd și alții v. Georgia - 16812/17
Hotărârea din 18.7.2019 [Secția a V-a]

Articolul 6

Articolul 6-1

Drepturi și obligații civile

Pretinsa părtinire a judecătorilor de la trei nivele de jurisdicție într-un litigiu privind la dreptul de proprietate asupra unui post de televiziune: nicio încălcare

În fapt – Reclamanții, foști proprietari ai unui post de televiziune, Rustavi 2, s-au plâns de faptul că examinarea litigiului cu privire la dreptul de proprietate asupra postului nu a fost efectuată de un tribunal independent și imparțial, la niciun nivel de jurisdicție, în primă instanță, în apel sau în recurs.

În drept – Articolul 6 § 1

(a) Cu privire la independența și la imparțialitatea primului nivel de jurisdicție – Reclamanții au susținut că, fiind conștient că judecătorul din primă instanță era singurul judecător de drept civil în funcție specializat în litigiile de proprietate intelectuală de la Tribunalul orășenesc, fostul proprietar, care a inițiat procedurile privind dreptul de proprietate, a inclus, în mod superficial, în acțiunea lui, o pretenție nefondată privind dreptul de autor. Cu referire la circumstanțele cazului, Curtea nu a putut observa indicii de tipul unui „forum shopping” judiciar susținut de către reclamanți. Documentele disponibile sugerau că existau, de asemenea, alți doi judecători cu o asemenea specializare. Judecătorul însuși a confirmat că decizia privind repartizarea litigiului referitoare la dreptul de proprietate a fost emisă, conform dispozițiilor legale relevante, potrivit ordinii alfabetice. Reclamanții nu au putut contesta această explicație credibilă și nici nu au prezentat vreo probă în sprijinul unei versiuni alternative cu privire la modul în care cauza i-ar fi fost repartizată acestuia. Capetele de cerere erau nefondate.

Soția judecătorului a publicat o serie de postări pe Facebook prin care și-a exprimat opiniile negative despre canalul de televiziune Rustavi 2 și despre directorul general al acestuia. Totuși, ea nu a comentat în niciun fel eventualul rezultat al litigiului pendinte cu privire la dreptul de proprietate. Nu se putea considera despre niciuna din postările de pe Facebook că ar crea impresia că soția judecătorului a încercat să facă abuz de funcția judiciară a soțului ei sau că l-a influențat. În conformitate cu Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară, un judecător nu trebuie să permită ca familia acestuia, relațiile sociale sau alte relații să-i influențeze conduita judiciară. Exigența imparțialității judiciare nu putea împiedica o familie a unui judecător să-și exprime opiniile cu privire la probleme care afectează societatea. Totuși, nu putea fi exclus faptul că activitățile unor membri apropriați de familie puteau afecta negativ, în anumite circumstanțe, percepția publicului privind imparțialitatea unui judecător. În cazul de față, reclamanții nu au prezentat nicio dovada că judecătorul a fost influențat de declarațiile soției sale de pe rețelele de socializare în timpul judecării cauzei. În decizia lui de respingere a cererii reclamantului cu privire la recuzarea sa, judecătorul a subliniat faptul că soția lui nu a convenit cu el niciodată în privința conținutului postărilor de pe Facebook și că el nici măcar nu cunoștea despre existența acestora. Din perspectiva unui observator obiectiv, judecătorul s-a distanțat în mod suficient de opiniile pe care soția lui le-a publicat pe Facebook.

De asemenea, Curtea a respins argumentul că judecătorul putea fi influențat de procedurile penale pornite împotriva mamei lui. Atât autoritățile de anchetă, la nivel național, cât și Guvernul, în cadrul procedurilor prevăzute de Convenție, au prezentat explicații solide în privința pretinselor circumstanțe suspicioase invocate de către reclamanți în sprijinul acestui argument. În fine, Curtea a respins cererile reclamanților potrivit cărora diferitele decizii de procedură care au fost pronunțate de judecător, precum și viteza cu care cazul a fost examinat, sugerau că aceasta a fost părtinitor. O serie de decizii procedurale defavorabile unei părți, invocate de aceiași parte, nu puteau fi recunoscute ca probe care demonstrează caracterul părtinitor al unui judecător.

O încălcare a articolului 6 § 1 nu se putea baza pe o pretinsă lipsă de independență sau de imparțialitate a unui tribunal competent, dacă decizia luată a fost supusă controlului ulterior al unui organism judiciar care deținea jurisdicția deplină și care garanta respectarea garanțiilor prevăzute de acest articol. Reclamanții au avut acces la Curtea de Apel, care nu doar că a asigurat o reexaminare totală a fondului litigiului privind dreptul de proprietate, ci a și abordat contestația reclamanților privind independența și imparțialitatea judecătorului.

Concluzie: nicio încălcare (șase voturi la unu).

(b) Cu privire la independența și la imparțialitatea Curții de Apel – Reclamanții au contestat independența și imparțialitatea Curții de Apel din cauza pretinsei aproprieri dintre unul din cei trei judecători din complet și judecătorul din prima instanță. Aceste susțineri erau nefondate. Nu era ceva impropriu în faptul că cei doi judecătorii erau membri-fondatori, împreună cu alți șaisprezece judecători, ai Uniunii judecătorilor din Georgia, o asociație care reprezintă interesele judecătorilor în exercițiu.

Cu privire la publicarea unor declarații de către asociația judecătorilor, nu a existat nimic impropriu nici în legătură cu acest aspect. Directorul general al Rustavi 2 a făcut atacuri publice abuzive asupra judecătorului de primă instanță, cu intenție, în scopul de a-l provoca pe judecător și de a obține motive pentru a cere recuzarea celui din urmă. Nu a existat nimic deplasat în decizia asociației de a face declarații publice în apărarea judiciarului, în general, și a judecătorului de primă instanță, în particular, în special de vreme ce acesta era împiedicat să răspundă, având obligația de rezervă. Declarațiile făcute erau politicoase și echilibrate.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

(c) Cu privire la independența și la imparțialitatea Curții Supreme – Curtea a respins ca neconvingătoare pretenția reclamantului că unul din judecători trebuia să-și dea demisia, pentru că a contribuit financiar la activitatea unui partid politic cu câțiva ani în urmă. Litigiul privind dreptul de proprietate asupra acțiunilor Rustavi 2 viza două părți private. Nici partidul politic în discuție și nicio altă autoritate de stat nu erau parte la proceduri sau nu aveau legătură cu fondul cauzei pendinte în fața Curții de Apel. Judecătorul a contribuit la activitatea partidului politic în discuție cu câțiva ani înainte, în perioada în care era angajat în sectorul privat. Reclamanții nu i-au putut prezenta Curții vreun fapt care să sugereze implicarea judecătorului în vreo activitate politică părtinitoare în timpul mandatului oficial.

Faptul că un reclamant a contestat părtinirea tuturor sau a majorității dintre judecătorii de la diferite nivele de jurisdicție implicați în examinarea cazului acestuia putea fi considerată, în anumite circumstanțe, o încercare de a face imposibilă administrarea justiției și, prin urmare, era un indiciu al naturii abuzive a moțiunii de părtinire. Cererile de recuzare a judecătorilor naționali nu trebuie să urmărească paralizarea sistemului juridic al statului reclamat și acest aspect avea o importanță deosebită atunci când erau vizate tribunalele de ultimă instanță și atunci când asemenea cereri nu puteau fi, astfel, soluționate de către curtea de apel.

Cu referire la Președintele Curții Supreme, reclamanții au susținut că acesta putea da dovadă de o părtinire personală împotriva directorului general al Rustavi 2, deoarece ultimul a jucat un rol important, în calitatea lui de membru al Consiliului Suprem de Justiție, în cadrul procedurilor disciplinare împotriva ei cu unsprezece ani în urmă. Dușmănia personală împotriva uneia dintre părți trebuia tratată, în mod normal, ca un motiv convingător pentru descalificare, deoarece judecătorii erau obligați să acționeze fără rea-credință. Faptele la care s-au referit reclamanții au prezentat o pretenție contestabilă cu privire la lipsa de imparțialitate. Un set de proceduri disciplinare care conduceau la o concediere constituia o problemă gravă care, în principiu, putea avea un efect semnificativ asupra vieții private și profesionale a persoanei vizate. În acest sens, Curtea a considerat că secția lărgită a Curții Supreme, organul sesizat cu cererile relevante de recuzare a Președintelui, trebuia să supună cererea unei analize serioase. În condițiile în care reclamanții introduceau în mod sistematic cereri de recuzare nefondate împotriva multor judecători diferiți de la cele trei nivele de jurisdicție și având în vedere atacurile difuzate de Rustavi 2 împotriva unor judecători implicați în cauză, Curtea a considerat că decizia bine-motivată a Curții Supreme cu privire la menținerea Președintelui era justificată, având în vedere circumstanțele cazului și elementele invocate în cererea de recuzare.

În cele din urmă, Curtea a acordat, de asemenea, importanță faptului că Președintele nu era singurul judecător din secția lărgită a Curții Supreme, alcătuită din nouă judecători, care au examinat litigiul privind dreptul de proprietate. În această situație, Curtea a fost de părere că, din perspectiva unui observator obiectiv, nu se putea susține că întreaga secție lărgită a fost afectată de recuzarea reclamanților față de Președintele Curții Supreme, mai ales că această structură judiciară a decis în privința cazului în unanimitate.

Concluzie: nicio încălcare (șase voturi la unu).

(Compară cu Morice v. Franța [MC], 29369/10, 23 aprilie 2015, Nota informativă 184) 

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".

 
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 4946631  //   Vizitatori ieri: 3859  //   azi: 3781  //   Online: 62
Acces rapid