Prima   |  Rezumate CEDO   |  2018 | Dumpe v. Letonia (dec.). Obligația de face apel la un remediu de drept civil în cazul unei presupuse neglijențe medicale. Inadmisibilă
16.10
2018

Dumpe v. Letonia (dec.). Obligația de face apel la un remediu de drept civil în cazul unei presupuse neglijențe medicale. Inadmisibilă

170 Accesări    

Dumpe v. Letonia (dec.) - 71506/13
Decizia din 16.10.2018 [Secția a V-a]

Articolul 35 

Articolul 35-1 

Epuizarea căilor interne de atac

Obligația de face apel la un remediu de drept civil în cazul unei presupuse neglijențe medicale: inadmisibilă.

În fapt - Reclamanta s-a plâns că fiul acesteia, care era diagnosticat cu sindromul Down și cu epilepsie, și care fusese plasat într-o instituție de asistență socială, a decedat pentru că nu i s-a acordat o asistență medicală adecvată.

În drept - Articolul 35 § 1 (epuizarea căilor interne de atac): Articolul 2 nu presupune neapărat un remediu de drept penal pentru faptele din cazul reclamantei. Cu toate acestea, remediul de drept penal era disponibil și aceasta l-a exercitat. Autoritățile naționale au instituit proceduri penale și au efectuat o anchetă penală cu privire la posibilitatea că decesul fiului acesteia să fi fost provocat de îndeplinirea cu neglijență a obligațiilor profesionale de către personalul medical. În timp ce ancheta a identificat diferite încălcări în cadrul asistenței medicale acordate, nu s-a putut stabili nicio legătură cauzală între aceste încălcări și deces. În consecință, procedurile penale au fost încetate.

Reclamanta nu a făcut apel la remediul de drept civil după încetarea procedurilor penale și a susținut că acestea nu ar fi avut un rezultat diferit în mod substanțial. Problema supusă analizei Curții era dacă reclamanta trebuia să facă apel la remediul de drept civil, în vederea îndeplinirii condiției epuizării căilor interne de atac. În acest sens, era necesar să se stabilească, în primul rând, dacă remediul de drept civil era efectiv în teorie și în practică și, în al doilea rând, dacă acesta urmărea, în esență, același obiectiv ca în cazul remediului de drept penal.

(a) Dacă remediul de drept civil era unul efectiv - Decizia de încetare a procedurilor penale excludea doar răspunderea penală și nu excludea eventuala răspundere civilă contractuală sau delictuală a casei de îngrijire, a personalului acesteia sau a personalului medical.

Inspectoratul de Sănătate a examinat calitatea asistenței medicale acordate fiului reclamantului și a constatat încălcări grave. Au existat dovezi suplimentare, inclusiv un raport al Ministerului Sănătății, care a stabilit o serie de deficiențe în legătură cu eșecul de a acorda îngrijire de bază adecvată la domiciliu și dovezi din cadrul procedurilor disciplinare împotriva directorului casei de acordare a asistenței și a altor doi membri ai personalului. Nu s-a susținut că aceste dovezi nu puteau fi utilizate în procedurile civile pentru a justifica afirmația reclamantului referitoare la pretinsul caracter inadecvat al îngrijirii de bază și al asistenței medicale.

Reclamanta ar fi avut șanse rezonabile de succes dacă ar fi solicitat despăgubiri pentru pretinsul caracter inadecvat al asistenței medicale primare și al asistenței medicale în cadrul casei de acordare a asistenței medicale în procedurile civile. În cadrul unor asemenea proceduri, circumstanțele privind decesul fiului ei ar puteau fi examinate în lumina argumentelor pe care ea le considera relevante și putea fi stabilită răspunderea civilă a celor implicați. Guvernul și-a îndeplinit, prin urmare, sarcina care îi revenea pentru a dovedi efectivitatea recursului în teorie și în practică.

(b) Dacă remediul de drept civil urmărea același obiectiv ca în cazul remediului de drept penal - Ancheta penală s-a limitat în mod inerent la stabilirea răspunderii penale individuale a posibililor făptuitori. În timp ce procedurile penale au avut un rol esențial în clarificarea circumstanțelor decesului fiului reclamantei și în eliminarea oricăror îndoieli cu privire la orice posibil comportament criminal, remediul de drept penal avea o efectivitate limitată atunci când decesul persoanei era provocat de o multitudine de factori și posibilitatea răspunderii colective nu putea  fi analizată. Reclamanta a crezut că autoritățile trebuiau să se întrebe dacă starea de sănătate a fiului ei s-ar fi putut înrăutăți într-o asemenea măsură și dacă nu lipsa unei asistențe corespunzătoare ar fi fost cea care a condus la decesul lui. Acest tip de anchetă ar fi depășit limitele unui remediu de drept penal.

Curtea nu a putut conchide că procedurile civile ar fi urmărit același obiectiv ca în cazul remediului penal. Dimpotrivă, având în vedere gama largă de pretenții admisibile, posibilii reclamanți și diferența condițiilor substanțiale ale răspunderii, remediul de drept civil le-ar fi permis autorităților naționale să supună cazul  celei mai atente analize și i-ar fi permis statului să rezolve situația în cadrul propriului său sistem juridic.

Reclamanta era obligată să facă apel la remediul de drept civil, a cărui disponibilitate părea să fie încă valabilă.

Concluzie: inadmisibilă (eșecul de a epuiza căile interne de atac).

(Vezi și Lopes de Sousa Fernandes v. Portugalia [MC], 56080/13, 19 decembrie 2017, Nota informativă 213; și Jasinskis v. Letonia, 45744/08, 21 decembrie 2010, Nota informativă 136)

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".

 
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 4952170  //   Vizitatori ieri: 3863  //   azi: 1177  //   Online: 163
Acces rapid