Prima   |  Media   |  Rezumatele hotărârilor şi deciziilor relevante ale CEDO | CEDO: Aliyev v. Azerbaidjan. Detenția unui activist de drepturile omului și percheziționarea casei sale și a biroului său, în scopul reducerii la tăcere, al pedepsirii și al împiedicării activității sale. Încălcare
27.09
2018

CEDO: Aliyev v. Azerbaidjan. Detenția unui activist de drepturile omului și percheziționarea casei sale și a biroului său, în scopul reducerii la tăcere, al pedepsirii și al împiedicării activității sale. Încălcare

35 Accesări    

Aliyev v. Azerbaidjan - 68762/14 și 71200/14 

Hotărârea din 20.9.2018 [Secția a V-a] 

Articolul 18

Restricții în scopuri neprevăzute

Detenția unui activist de drepturile omului și percheziționarea casei sale și a biroului său, în scopul reducerii la tăcere, al pedepsirii și al împiedicării activității sale: încălcare

Articolul 46

Articolul 46-2

Executarea hotărârii

Măsuri generale

Statul reclamat trebuie să înceteze arestările arbitrare, plasarea în detenție și urmărirea penală a criticilor guvernului, a activiștilor societății civile și a apărătorilor drepturilor omului.

În fapt – În anul 2014, reclamantul, un cunoscut avocat în domeniul drepturilor omului și activist al societății civile din Azerbaidjan, a fost reținut și arestat pentru acuzații privind practicarea ilegală a activității de întreprinzător, evaziune fiscală în proporții mari și abuz de putere sub formă agravată. Locuința și biroul organizației neguvernamentale pe care o conducea – Societatea de Educație Juridică ("Asociația") – au fost percheziționate în legătură cu acuzațiile aduse, conturile bancare ale asociației sale au fost blocate, și au fost ridicate un număr mare de documente, calculatoare și dispozitive electronice de stocare a datelor. În anul 2015, reclamantul a fost condamnat în baza acuzațiilor aduse. În anul 2016, acesta a fost eliberat din arest datorită reducerii la cinci ani a termenului pedepsei închisorii și suspendării executării acesteia pe perioada probațiunii.

Procesul penal al reclamantului face obiectul unei cereri separate pendinte în fața Curții.

În drept

Articolul 5 § 1 (c): Reclamantul a fost arestat și deținut în lipsa unei „suspiciuni rezonabile” de săvârșire a unei infracțiuni.

Concluzie: încălcare (unanimitate). 

Articolul 8: Tribunalul național a autorizat percheziția cu o zi înainte ca reclamantul să fi fost acuzat în mod oficial, justificând această măsură doar prin referirea, în termeni vagi, la ancheta penală privind „ilegalitățile descoperite în activitatea mai multor organizații neguvernamentale” fără a specifica fapte concrete privind presupusele ilegalități. Prin urmare, s-a părut că tribunalul național nu a fost convins de faptul că a existat o suspiciune rezonabilă potrivit căreia reclamantul a comis o infracțiune sau că ar putea fi găsite probe relevante la sediile care trebuiau să fie percheziționate. În plus, pretinsele nereguli de ordin administrativ care ar fi fost comise de către reclamant cu privire la primirea și utilizarea subvențiilor de către Asociație nu ar fi putut genera răspunderea sa în baza dreptului penal. Percheziționarea și ridicarea de bunuri de la domiciliul și de la biroul reclamantului nu au urmărit, prin urmare, obiectivul de prevenire a unei infracțiuni sau alte scopuri legitime enumerate la articolul 8 paragraful (2).

Concluzie: încălcare (unanimitate). 

Articolul 18 coroborat cu articolele 5 și 8: Acțiunile autorităților au avut la bază motive incorecte. Scopul urmărit prin măsurile contestate a fost cel de a reduce la tăcere și de a-l pedepsi pe reclamant pentru activitățile sale în domeniul drepturilor omului, precum și pentru a-l împiedica să realizeze aceste activități. Dovada unui scop ulterior decurge din următoarele fapte specifice cazului:

(i) Reclamantul este apărător al drepturilor omului și, în mod special, avocat din domeniul drepturilor omului, care a fost reprezentant legal, în numeroase cazuri, în fața Curții și a prezentat, în numele Asociației, comunicări către Comitetul Miniștrilor privind executarea hotărârilor Curții.

(ii) Reclamantul a fost acuzat de comiterea de infracțiuni grave, ale căror elemente constitutive nu au fost identificate în mod rezonabil în faptele existente.

(iii) Arestarea reclamantului a fost însoțită de declarații stigmatizatoare făcute de către funcționari publici împotriva ONG-urilor locale și a liderilor lor, inclusiv împotriva reclamantului, care fusese etichetat drept „trădător” și „coloană a cincea”, cu scopul de a discredita munca lor.

(iv) Percheziționarea casei și a biroului reclamantului nu a urmărit niciunul dintre obiectivele legitime și a fost efectuată în mod arbitrar. Mai mult, autoritățile nu doar că au ridicat documente referitoare la activitățile Asociației, dar au ridicat, de asemenea, și dosare protejate de garanția confidențialității relației avocat-client, inclusiv dosare referitoare la cererile pendinte în fața Curții, fără a ține cont de privilegiile profesionale juridice.

(v) Curtea a avut în vedere contextul general al reglementărilor legislative în statul reclamat care au devenit mai severe și mai restrictive în materia activității și a finanțării ONG-urilor care, în acest caz, au condus la urmărirea penală a unui activist al societății civile pentru o presupusă nerespectare a formalităților legale cu caracter administrativ referitoare la desfășurarea activității sale. Deși statele ar putea avea, în conformitate cu dreptul internațional, motive legitime pentru a monitoriza operațiunile financiare, în scopul prevenirii spălării banilor și al finanțării terorismului, capacitatea unei asociații de a primi și de a folosi fonduri pentru a-și promova și apăra obiectivele constituie o parte integrantă a dreptului la libertatea de asociere.

(vi) De asemenea, Curtea a remarcat repercusiunile măsurilor contestate în privința dreptului reclamantului la libertatea de asociere. Ca rezultat al incriminării de facto a activității sale și a măsurilor luate împotriva sa în acest context, el a fost împiedicat în mod semnificativ șa-și desfășoare activitățile în cadrul ONG-ului. Mai mult, aceste măsuri au prezentat un efect disuasiv în privința societății civile ca întreg, ale cărei membri acționau, adesea, împreună în cadrul ONG-urilor și care, din cauza temerii de urmărire penală, puteau fi descurajați să își continue activitatea de promovare și de apărare a drepturilor omului.

(vii) Mai mulți activiști notorii din domeniul drepturilor omului care au cooperat cu organizațiile internaționale privind protecția drepturilor omului, inclusiv cu Consiliul Europei, au fost, de asemenea, arestați și acuzați de comiterea unor infracțiuni grave care au presus condamnări la închisoare. Aceste fapte au demonstrat că măsurile luate împotriva reclamantului făceau parte dintr-o campanie mai amplă de „represiuni împotriva apărătorilor drepturilor omului din Azerbaidjan, campanie care s-a intensificat în vara anului 2014".

Concluzie: încălcare (unanimitate). 

Articolul 46: Au fost constatate încălcări similare și în alte patru cazuri împotriva Azerbaidjanului. Evenimentele examinate în acele cazuri, inclusiv cele examinate în acest caz, nu pot fi considerate drept incidente izolate, ci denotă o tendință de arestare arbitrară și de detenție a criticilor guvernului, a activiștilor societății civile și a apărătorilor drepturilor omului prin urmărirea penală și utilizarea abuzivă a dreptului penal în contradicție cu principiul preeminenței dreptului. Acțiunile statului care decurg din această tendință ar putea genera noi cereri repetitive, așa cum o reflectă numărul de cereri care ridică probleme similare comunicate Guvernului Azerbaidjanului, sau care sunt pendinte în fața Curții.

Având în vedere grupul specific de persoane afectate de tendința menționată mai sus, care încalcă articolul 18, măsurile generale necesare care trebuie întreprinse de statul reclamat trebuie să se axeze, în mod prioritar, pe protecția criticilor guvernului, a activiștilor societății civile și a apărătorilor drepturilor omului împotriva arestării și detenției arbitrare și pe eradicarea urmăririi represive și a utilizării abuzive a dreptului penal împotriva acestui grup de persoane și evitarea unor practici similare în viitor.

Cu privire la măsurile individuale care trebuie luate în vederea realizării principiului restitutio in integrum, Comitetul Miniștrilor, care este mai bine poziționat decât Curtea pentru a evalua măsurile speciale, ar trebui să supravegheze, în baza informațiilor furnizate de statul reclamat și având în vedere în mod corespunzător de evoluția situației reclamantului, adoptarea în timp util a unor asemenea măsuri care să fie fezabile, oportune, adecvate și suficiente pentru a asigura repararea maxim posibilă a încălcărilor constatate de către Curte.

De asemenea, Curtea a constatat, în unanimitate, și o încălcare a articolului 3, date fiind condițiile de detenție ale reclamantului în timpul celor două perioade; nicio încălcare a articolului 3 cu privire la tratamentul său medical în detenție; și o încălcare a articolului 5 § 4 din cauza lipsei unui control judiciar efectiv al legalității ordinelor de arestare.

Articolul 41: 20 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

(A se vedea Rasul Jafarov v. Azerbaidjan, 69981/14, 17 martie 2016, Nota informativă 194; Ilgar Mammadov v. Azerbaidjan, 15172/13, 22 mai 2014, Notă informativă 174; Mammadli v. Azerbaidjan, 47145/14, 19 aprilie 2018; Rashad Hasanov și alții v. Azerbaidjan, 48653/13, 7 iunie 2018; Lutsenko v. Ucraina, 6492/11, 3 iulie 2012, Notă de informare 154; și Timoșenko v. Ucraina, 49872/11, 30 aprilie 2013, Nota informativă 162)

 

 
Arrow Prev

              

Arrow Next
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 4025802  //   Vizitatori ieri: 2896  //   azi: 120  //   Online: 26


Acces rapid