Yirdem și alții v. Turcia. Eșecul de a desfășura într-un termen rezonabil proceduri penale și civile privind decesul presupus a fi provocat printr-o neglijență medicală. Încălcare

Yirdem și alții v. Turcia - 72781/12 
Hotărârea din 4.9.2018 [Secția a II-a] 

Articolul 2

Articolul 2-1

Anchetă efectivă

Eșecul de a desfășura într-un termen rezonabil proceduri penale și civile privind decesul presupus a fi provocat printr-o neglijență medicală: încălcare

În fapt – Reclamanții au invocat faptul că ruda lor a decedat în spital după o serie de cazuri de neglijență medicală. Ei au susținut că tribunalele naționale nu au fost suficient de prompte, de responsabile sau de diligente pentru a gestiona situaţia.

În drept – Articolul 2

(a) Aspectul substanțial – Cu excepția cazurilor de arbitrariu sau de erori manifeste, nu ține de competența Curții de a pune în discuție constatările de fapt făcute de către autoritățile naționale. Rezultă că examinarea circumstanțelor care au condus la decesul rudei reclamanților și presupusa responsabilitate a profesioniștilor din domeniul sănătății implicați fuseseră chestiuni care trebuie abordate din perspectiva caracterului adecvat al mecanismelor din domeniu pentru a face lumină în cursul evenimentelor.

Reclamanții nu s-au plâns de faptul că ruda lor fusese privată de accesul la tratament medical, în general, sau la tratamentul de urgență, în special, ci s-au plâns că tratamentul medical care i-a fost administrat fusese unul deficitar din cauza neglijenței medicilor.

Nu au fost prezentate dovezi suficiente care să demonstreze existența, la momentul faptelor, a vreunei disfuncții sistemice sau structurale care afectează spitalele, despre care autoritățile știau sau ar fi trebuit să știe și în legătură cu care nu au întreprins măsurile preventive necesare, și că o astfel de deficiență a contribuit în mod decisiv la decesul rudei reclamanților.

Nici nu s-a demonstrat că presupusa neglijență din partea personalului medical a depășit o simplă eroare sau o neglijență medicală sau că cei implicați în tratarea rudei reclamanților au privat-o pe aceasta, cu încălcarea obligațiilor lor profesionale, de tratamentul medical de urgență, în ciuda faptului că viața sa era supusă riscului dacă nu era administrat un tratament medical.

Tratamentul medical administrat rudei reclamanților a fost supus unei examinări la nivel național și niciun organ judiciar sau disciplinar care a examinat afirmațiile reclamanților nu a identificat vreo eroare în privința acestuia.

Având în vedere cele menționate mai sus, Curtea a considerat că prezenta cauză vizează afirmații privind existența unei neglijențe de ordin medical. În asemenea circumstanțe, obligațiile pozitive substanțiale ale statului reclamat s-au limitat la stabilirea unui cadru de reglementare adecvat care să le impună spitalelor, indiferent dacă sunt private sau publice, să adopte măsurile potrivite pentru protejarea vieților pacienților. Cadrul normativ relevant nu prezenta vreo deficiență cu privire la obligația statului de a proteja dreptul la viață al rudei reclamanților.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

(b) Aspectul procedural – Pentru a-și afirma drepturile, reclamanţii au iniţiat două seturi de proceduri, primele penale, celelalte civile. Procedurile penale au durat peste nouă ani și au culminat cu achitarea acuzaților. Procedurile civile sunt pendinte în fața instanțelor naționale din 2004.

Cu privire la efectivitatea procedurilor penale, nu au existat deficienţe care ar putea pune sub semnul întrebării caracterul adecvat al anchetei desfășurate de către autoritățile naționale. Mai mult, reclamanților li s-a acordat acces la informațiile din anchetă într-o măsură suficientă pentru ca aceștia să participe în mod efectiv la proceduri.

Totuși, procedurile penale nu au fost unele prompte, iar durata lor totală – de peste nouă ani – nu a fost una rezonabilă. Procedurile instituite pentru a investiga acuzațiile de neglijență medicală nu trebuiau să dureze atât de mult în fața tribunalelor naționale. Aceeaşi concluzie era valabilă și în cazul procedurilor de despăgubire inițiate de către reclamanți în fața tribunalelor civile, care fuseseră pendinte treisprezece ani. Nu existase nimic în dosar care să sugereze că astfel de proceduri îndelungate erau justificate de circumstanțele cauzei. Curții Civile de Jurisdicție Generală i-a luat peste nouă ani să conchidă că cererea pentru acoperirea prejudiciului împotriva spitalului trebuia depusă în fața tribunalelor administrative și că nu avea competența soluționării cazului.

O asemenea perioadă îndelungată de timp a sporit starea de incertitudine nu doar pentru reclamanți, ci și pentru profesioniștii vizați din domeniul sănătății.

Acești factori au fost suficienți, în sine, pentru a se conchide că procedurile de la nivel național au fost unele deficitare. Autoritățile naționale nu au reușit să gestioneze cererea reclamanților care avea la bază decesul rudei lor cu nivelul de diligență cerut de articolul 2 al Convenției.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 10,000 EUR pentru prejudiciul moral; capătul de cerere privind prejudiciul material – respins.

(Vezi, de asemenea, Lopes de Sousa Fernandes v. Portugalia [MC], 56080/13, 19 decembrie 2017, Nota Informativă 213; și Fișa privind  sănătatea).

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".