Categorii Categorii
Prima   |  Rezumate CEDO   |  2018 | Fundația Zehra și alții v. Turcia. Întreruperea timp de șapte ani a activităților unei fundații, care milita pentru un stat bazat pe sharia, și nerestituirea anumitor bunuri. Nicio încălcare
10.07
2018

Fundația Zehra și alții v. Turcia. Întreruperea timp de șapte ani a activităților unei fundații, care milita pentru un stat bazat pe sharia, și nerestituirea anumitor bunuri. Nicio încălcare

412 Accesări    

Fundația Zehra și alții v. Turcia 51595/07
Hotărârea 10.7.2018 [Secția a II-a]

Articolul 11

Articolul 11-1

Libertatea de asociere

Întreruperea timp de șapte ani a activităților unei fundații, care milita pentru un stat bazat pe sharia, și nerestituirea anumitor bunuri: nicio încălcare

În fapt - Fundației reclamante (în continuare, „fundația") i-a fost întreruptă funcționarea de la desființarea sa din 2006 de către tribunale și până la restabilirea acesteia în 2013, ca urmare a adoptării unei legi. Așadar, ea nu a putut dispune de patrimoniul său pentru a-și finanța activitățile. De la restabilirea sa, ei nu i-au fost restituite toate bunurile imobile. Din publicațiile sale rezulta în mod clar că aceasta avea ca obiective finale înființarea unui sistem statal bazat pe sharia și a unor instituții de învățământ secundar și universitar pentru atingerea acestui scop. Obiectivele depășeau obiectul său de activitate și scopurile stabilite în statute.

În drept - Articolul 11: Dizolvarea care a condus la întreruperea activităților fundației timp de mai mult de șapte ani și la nerestituirea unor bunuri ale sale constituia o ingerință în exercitarea de către reclamanți, membri fondatori ai fundației, și de către fundație a dreptului lor la libertatea de asociere. Măsurile litigioase erau prevăzute de lege și urmăreau scopurile legitime ale protecției drepturilor și a libertăților altora, apărării ordinii și menținerii siguranței publice.

Fundația a fost dizolvată în baza textelor publicate în buletinul său oficial. Textele selectate subliniau viziunea și obiectivele fundației în concepția sa privind activitățile ei viitoare, nu opinia personală a autorilor textelor în discuție. Obiectivele finale erau înființarea unui sistem de stat bazat pe sharia și deschiderea de instituții de învățământ care să servească acestui scop. Ele erau semnul unei opoziții clare față de principiile laicității și democrației pluraliste.

O asemenea fundație într-un stat parte la Convenție poate fi considerată cu greu o asociație conformă cu idealul democratic care stă la baza întregii Convenții.

Autoritățile judiciare și-au îndeplinit obligația de a se asigura că programul de educație națională este organizat „de o manieră obiectivă, critică și pluralistă, permițându-le elevilor să-și dezvolte simțul critic, în special cu privire la religie, într-o atmosferă calmă, în afara oricărui prozelitism".

Dizolvarea fundației era justificată chiar dacă niciun membru fondator nu fusese condamnat penal pentru comiterea de acte ilegale, deoarece din 1991, exprimarea ideilor și a opiniilor contrare principiului laicității nu mai este pedepsită penal în Turcia. Acest fapt este conform cu jurisprudența Curții potrivit căreia, în democrațiile pluraliste, chiar și ideile care se delimitează de un regim democratic pot fi exprimate în dezbateri deschise publicului, atât timp cât nu produc discursuri ale urii sau nu incită la violență. Statele contractante nu sunt împiedicate, totuși, să ia măsuri pentru a se asigura că o fundație nu-și pune patrimoniul la dispoziția unui proiect politic educativ contrar valorilor democrației pluraliste și prin ignorarea drepturilor și a libertăților garantate de Convenție.

Imediat ce activitățile fundației, inclusiv textele pe care le-a publicat și le-a diseminat în numele său, au demonstrat că fundația urmărea un alt scop decât cel declarat în statutele sale, autoritățile puteau interveni în mod legitim pentru a pune capăt acestei divergențe.

În consecință, tribunalele naționale care au efectuat o evaluare detaliată a cauzei nu și-au depășit marja de apreciere atunci când au stabilit că exista o nevoie socială imperioasă în vederea salvgardării caracterului special al educației într-o societate democratică pluralistă, a apărării ordinii publice și a protecției drepturilor altora, pentru a împiedica fundația să-și realizeze proiectul ascuns.

Măsura incriminată nu era disproporționată în raport cu scopurile urmărite, de vreme ce fundația trebuia să rămână inactivă doar pentru o perioadă limitată de timp, iar cea mai mare parte a bunurilor sale fuseseră restituite și puținele bunuri rămase la dispoziția serviciilor publice au fost alese în baza unui criteriu obiectiv prevăzut de lege.

Astfel, ingerințele corespundeau unei nevoi sociale imperioase, erau proporționale cu scopurile urmărite și puteau fi considerate ca necesare într-o societate democratică.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

(Vezi și Refah Partisi (Partidul prosperității) și alții v. Turcia [MC], 41340/98 și altele trei, 13 februarie 2003, Nota informativă 50 ; Kalifatstaat v. Germania (dec.), 13828/04, 11 decembrie 2006, Nota informativă 92 ; și fișa tematică Discursul urii).

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".

 
Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Acces rapid