|
|
Prima | Rezumate CEDO | 2018 | Kula v. Turcia. Deficiențe în controlul judiciar al sancțiunii universitare impuse unui profesor pentru participarea neautorizată la o emisiune televizată. Încălcare
19.06
2018 Kula v. Turcia. Deficiențe în controlul judiciar al sancțiunii universitare impuse unui profesor pentru participarea neautorizată la o emisiune televizată. ÎncălcareKula v. Turcia - 20233/06 Articolul 10 Articolul 10-1 Libertatea de exprimare Deficiențe în controlul judiciar al sancțiunii universitare impuse unui profesor pentru participarea neautorizată la o emisiune televizată: încălcare În fapt – Reclamantul, profesor universitar specialist în limba germană, preda un curs de traducere în provincie. Invitat să participe la o emisiune televizată la Istanbul, acesta și-a informat superiorii. Totuși, directorul cursului a manifestat îndoieli privind existența unei legături între domeniul de specialitate al reclamantului și tema emisiunii („Structura culturală a Uniunii Europene și structura tradițională în Turcia – Comparația identităților și a formelor de comportament – Probleme posibile și sugestii de soluții”); în această privință, decanul facultății a considerat participarea acestuia nepotrivită. Chiar dacă fusese informat despre decizie, reclamantul a participat la emisiune. Peste două săptămâni, a doua zi după un colocviu din Istanbul la care participarea acestuia fusese autorizată, reclamantul a participat din nou la aceeași emisiune, de data aceasta fără a-și informa superiorii. Din cauza acestor fapte, el a fost sancționat de către rectorul universității. Comisia de anchetă disciplinară a estimat în special că în special în cazul unui profesor-cercetător, participarea la o emisiune de acest tip nu putea fi scutită de orice control. În mod formal, abaterea disciplinară reproșată reclamantului în argumentarea sancțiunii consta în încălcarea interdicției regulamentare de a-și părăsi „orașul de reședință” fără autorizația superiorilor. În drept – Articolul 10: Existența unei ingerințe în libertatea de exprimare – Curtea a fost convinsă de un ansamblu de elemente potrivit cărora, dincolo de motivul formal, sancțiunea viza, în realitate, participarea neautorizată a reclamantului la emisiunea televizată în discuție. Prin urmare, nici reclamantul și nici autoritățile universitare nu au analizat faptele în termenii unei „ieșiri” din orașul său de reședință. Așadar, dreptul reclamantului la libertatea de exprimare în calitatea sa de universitar este esențial în prezenta cauză. Această problemă se referă, în mod incontestabil, la libertatea academică a persoanei în discuție, care face incidente libertatea de exprimare și de acțiune, libertatea de a comunica informații, precum și libertatea de a „cerceta și de a difuza fără restricții cunoștințele și adevărul”. Oricât de mică ar fi, sancțiunea impusă putea avea un impact asupra exercițiului libertății de exprimare a persoanei în discuție și putea provoca un efect inhibitor în această privință. Justificarea ingerinței – Curtea a conchis, din aceste motive, că, chiar dacă prevăzută de lege, ingerința nu stabilea garanțiile cerute pentru a fi considerată „necesară într-o societate democratică”; acest fapt a scutit Curtea să verifice dacă ingerința urmărea un scop legitim. Cauza în discuție privește atât o sancțiune disciplinară aplicată a posteriori (pentru participarea fără autorizație la o emisiune televizată în afara orașului său de reședință), cât și o restricție prealabilă (refuzul cu privire la cererea de a participa la prima emisiune). Totuși, în ambele cazuri, nu a fost clarificată niciodată problema caracterului nepotrivit al motivului participării reclamantului la emisiunea în discuție. La etapa cererii cu privire la prima emisiune, refuzul decanului nu fusese motivat, iar scrisoarea sa ulterioară ca răspuns la cererile de oferire a explicațiilor din partea reclamantului invocau doar dubiile directorului cursului de traducere cu privire la spectrul cunoștințelor acestuia la subiectul emisiunii. La etapa impunerii sancțiunii disciplinare, motivarea deciziei se limitase la o simplă trimitere la dispoziția legală vizată (cu privire la părăsirea neautorizată a orașului de reședință), fără precizarea motivelor de fapt. În aceste decizii, administrația nu a susținut niciodată, de exemplu, faptul că plecarea neautorizată a reclamantului ar fi perturbat continuitatea serviciului public universitar; sau că acesta și-ar fi neglijat funcțiile sale pentru a participa la emisiunea televizată în discuție; sau faptul că acesta ar fi avut un astfel comportament sau remarci care să fi subminat reputația universității. Cu privire la hotărârile judiciare ulterioare, acestea nu se bazau pe motive „pertinente și suficiente” pentru a se stabili dacă sancțiunea impusă reclamantului era necesară, în circumstanțele cauzei, cu privire la scopul urmărit de către autorități; chiar dacă reclamantul invocase, în mod expres, în susținerea recursurilor sale, libertatea universitară. Totuși, ținea de responsabilitatea tribunalului administrativ, precum și a Consiliului de Stat (care a confirmat hotărârea primului tribunal) să procedeze – în conformitate cu legea aplicabilă în contenciosul administrativ – la o examinare mai extinsă decât la un simplu control formal de legalitate cu privire la articolul din regulamentul disciplinar invocat de către administrație. În speță, hotărârile pronunțate nu denotă modul în care jurisdicțiile naționale și-au îndeplinit misiunea de a pune în balanță, pe de o parte, diferitele interese în discuție, iar pe de altă parte, de a preveni orice abuz din partea administrației. De asemenea, aceleași lacune au împiedicat deopotrivă Curtea să-și exercite propriul control de o manieră efectivă. Concluzie: încălcare (unanimitate) Articolul 41 : 1 500 EUR pentru prejudiciul moral suferit. © Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova". |