|
|
Prima | Rezumate CEDO | 2018 | Obligații pozitive. Cristian Cătălin Ungureanu v. România. Separarea de durată a tatălui de copil, din cauza lipsei posibilității legale de stabilire a dreptului de vizită în timpul procedurilor de divorț. Încălcare
04.09
2018 Obligații pozitive. Cristian Cătălin Ungureanu v. România. Separarea de durată a tatălui de copil, din cauza lipsei posibilității legale de stabilire a dreptului de vizită în timpul procedurilor de divorț. ÎncălcareCristian Cătălin Ungureanu v. România - 6221/14 Articolul 8 Obligații pozitive Articolul 8-1 Respectarea vieții de familie Separarea de durată a tatălui de copil, din cauza lipsei posibilității legale de stabilire a dreptului de vizită în timpul procedurilor de divorț: încălcare În fapt – În toamna anului 2012, soția reclamantului s-a mutat din domiciliul conjugal și a depus o cerere de divorț și de încredințare către aceasta a fiului lor în vârstă de șase ani. Reclamantul a introdus o cerere de ordonanță președințială, urmărind să i încredințeze copilul în totalitate sau în parte sau, în subsidiar, să i se asigure dreptul de a-l vizita până la finalizarea procedurilor de divorț. În ianuarie 2013, un tribunal care a observat că reclamantul nu era împiedicat să-și viziteze fiul la domiciliul nou al mamei a reținut că schimbarea reședinței temporare a copilului nu i-ar servi interesele și că, în orice caz, dreptul national nu prevedea posibilitatea stabilirii unui drept de vizită pe durata procedurilor de divorț. Această hotărâre a fost menținută. Reclamantul nu a putut să-și vadă fiul din iunie 2013 până în noiembrie 2016, când a fost pronunțată hotărârea definitivă pentru procedurile de divorț, hotărâre care îi acorda custodia deplină a copilului mamei și dreptul de vizită reclamantului. În drept – Articolul 8: De vreme ce tribunalele naționale nu au respins întotdeauna ca inadmisibile cererile de acordare a dreptului la vizită făcute în timpul procedurilor de divorț, nimic din legea în sine nu permitea ca reclamantul să se aștepte la un rezultat diferit. De fapt, prevederea legală în discuție elimina circumstanțele factuale ale cazului din câmpul de examinare al tribunalelor naționale, prin însăși natura ei. Acest factor a fost unul prevalent în hotărârile tribunalelor naționale. Argumentul care rămânea, și anume faptul că reclamantul nu fusese împiedicat să-și vadă copilul, nu putea fi interpretat de o manieră care să constituie o examinare efectivă a celor mai bune interese ale copilului, ci reprezentase mai degrabă o simplă observație privind situația de la acel moment. Mai mult, tribunalele naționale nu au examinat precaritatea situației, nici nu au răspuns la cererea reclamantului referitoare la un plan de vizită mai structurat. Ele au lăsat, ca atare, exercițiul unui drept care avea un caracter fundamental atât pentru reclamant, cât și pentru copilul său la discreția soției reclamantului, cu care acesta avea, atunci, un conflict de interese. Mai mult, procedurile de divorț au durat peste patru ani, afectându-I pe reclamant și pe copilul său timp de trei ani și cinci luni. De vreme ce problema de bază constă în calitatea insuficientă a dreptului national, durata acelei perioade de timp a condus Curtea la concluzia potrivit căreia statul reclamat a eșuat să-și execute obligațiile pozitive în baza articolului 8 (vezi M și M. v. Croația, 10161/13, 3 septembrie 2015, Nota informativă 188). Concluzie: încălcare (unanimitate). Articolul 41: 8,000 EUR în privința prejudiciului moral. (Vezi și Cengiz Kılıç v. Turcia, 16192/06, 6 decembrie 2011, Nota informativă 147) © Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova". |