Obligații pozitive. S.M. v. Croația. Eșecul de a desfășura o anchetă efectivă privind acuzațiile de trafic de ființe umane și de exploatare în scopul practicării prostituției. Încălcare

S.M. v. Croația - 60561/14
Hotărârea din 19.7.2018 [Secția I-a]

Articolul 4

Obligații pozitive

Articolul 4-1

Traficul de ființe umane

Eșecul de a desfășura o anchetă efectivă privind acuzațiile de trafic de ființe umane și de exploatare în scopul practicării prostituției: încălcare

În fapt - Reclamanta a depus o plângere penală împotriva unui anumit T.M., fost polițist, susținând că, în perioada cuprinsă între vara anului 2011 și septembrie al aceluiași an, acesta o forțase psihic și fizic să se prostitueze. Ulterior, T.M. a fost acuzat de comiterea infracțiunii de constrângere la practicarea prostituției ca formă agravantă a infracțiunii de proxenetism. În 2013, tribunalul penal l-a achitat pe T.M. pentru că, deși se constatase faptul că acesta organizase o rețea de prostituție în care o recrutase pe reclamantă, nu s-a constatat faptul că a constrâns-o să se prostitueze. El a fost acuzat doar pentru forma  agravantă a infracțiunii în discuție și, prin urmare, nu a putut fi condamnat pentru infracțiunea tip de proxenetism. Recursul Procuraturii împotriva hotărârii a fost respins, iar plângerea constituțională a reclamantei a fost declarată inadmisibilă.

În drept - Articolul 4: Traficul și exploatarea în scopul practicării prostituției pun în pericol demnitatea umană și libertățile fundamentale ale victimelor și nu pot fi considerate compatibile într-o societate democratică și cu valorile protejate de Convenție. S-a considerat inutilă constatarea faptului dacă tratamentul de care s-a plâns reclamanta echivala cu „sclavia", „aservirea" sau cu „munca forțată și obligatorie". În schimb, s-a conchis că, în sensul articolului 3(a) din Protocolul de la Palermo, al articolului 4(a) din Convenția privind lupta împotriva traficului de persoane, al articolului 1 din Convenția pentru suprimarea traficului de persoane și a exploatării prostituției semenilor și al Convenției privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei, traficul în sine, precum și exploatarea în scopul practicării prostituției intră în câmpul de aplicare al articolului 4. În această privință, nu este relevant faptul că, în realitate, reclamanta era un resortisant al statului reclamat, și nici faptul că nu era prezent un element internațional, pentru că articolul 2 al Convenției privind lupta împotriva traficului de persoane prevede „toate formele de trafic de ființe umane, fie naționale sau transnaționale", iar Convenția pentru suprimarea traficului de persoane și a exploatării prostituției semenilor se referă, în general, la exploatarea în scopul practicării prostituției.

Curtea a constatat că plângerile reclamantei prezentau trei aspecte și le-a apreciat în mod separat:

 (i) Dacă existase un cadru juridic și de reglementare adecvat

Prostituția era ilegală în Croația. Atât exploatarea prostituției, inclusiv constrângerea la prostituție, ca formă agravată a celei dintâi, cât și oferirea personală a serviciilor sexuale erau incriminate. Infracțiunile de trafic de ființe umane, sclavie, muncă forțată și infracțiunea de proxenetism erau interzise. Consimțământul victimei fusese irelevant pentru existența infracțiunii de trafic de ființe umane, iar începând cu 2013, același fapt era menționat în mod expres în Codul penal și în cazul proxenetismului. Mai mult, începând cu 2013, procurarea de servicii sexuale constituia o faptă penală. Urmărirea penală pentru toate infracțiunile de mai sus era efectuată de către Procuratură. Codul de Procedură Penală al Croației conținea și dispoziții privind drepturile victimelor infracțiunilor și, în special, ale victimelor infracțiunilor contra libertății sexuale. În plus, Guvernul croat a adoptat diverse documente strategice destinate prevenirii și combaterii traficului de ființe umane și a instituit echipe specializate, desemnate să ofere asistență victimelor traficului de ființe umane. Prin urmare, Curtea a fost convinsă de faptul că, la momentul comiterii și investigării presupusei infracțiuni, în Croația exista un cadru juridic adecvat pentru examinarea acesteia în contextul traficului de ființe umane, al prostituției forțate și al exploatării prostituției.

 (ii) Sprijinul acordat reclamantei

Reclamanta nu a formulat nicio obiecție sau nicio plângere cu privire la conduita autorităților naționale, inclusiv a tribunalului în care s-au desfășurat procedurile penale împotriva lui T.M., sau a oricărei alte autorități, sau vreo plângere privind drepturile ei în calitate de victimă a traficului de ființe umane sau privind asistența, sprijinul și orice formă de consiliere acordată ori lipsa acesteia. În timpul procesului, reclamanta a fost informată despre posibilitatea de a contacta Departamentul pentru Organizarea și Acordarea de Sprijin pentru Martori și Victime din cadrul tribunalului penal. Nu există dovezi că reclamanta a apelat la acest Departament. În aceste circumstanțe, Curtea a acceptat că reclamantei i-a fost acordat sprijin și asistență în realitate, așa cum a susținut Guvernul. În primul rând, acest fapt a presupus recunoașterea statutului ei de victimă a traficului de ființe umane.  Prin urmare, ea a beneficiat de consiliere din partea Crucii Roșii din Croația și de asistență juridică gratuită prin intermediul unui program desfășurat de către o organizație neguvernamentală și finanțat de către stat. Mai mult, imediat după ce reclamanta a înaintat o cerere, acuzatul a fost înlăturat din sala de judecată, iar ea a dat declarații în absența lui.

 (iii) Dacă autoritățile statului și-au onorat obligațiile procedurale

Poliția și autoritățile judiciare au acționat prompt, în special prin efectuarea percheziției locuinței lui T.M., prin interogarea reclamantei și prin punerea lui T.M. sub acuzare. Pe de altă parte, singurii martori care au fost interogați pe durata investigației și audiați la proces fuseseră reclamanta și prietena ei. Deși prietena ei nu confirmase în totalitate afirmațiile reclamantei, exista un indiciu potrivit căruia, în ziua în care fugise, reclamanta se adresase pentru ajutor și vorbise la telefon cu mama prietenei ei, nu cu prietena ei. Imediat după ce fugise de la T.M., reclamanta a petrecut câteva luni cu prietena ei și cu mama acesteia. Totuși, autoritățile de urmărire penală nu au obținut o mărturie din partea mamei. De asemenea, acestea nu l-au interogat pe iubitul prietenei ei, care a condus-o la apartamentul prietenei ei. Aceste elemente au demonstrat faptul că autoritățile nu au întreprins nicio măsură serioasă pentru a investiga în profunzime toate circumstanțele relevante și pentru a colecta toate probele existente. Ele nu au încercat în mod suplimentar să identifice clienții reclamantei și să-i interogheze. De asemenea, ele nu au audiat mărturiile mamei reclamantei, ale proprietarului și ale vecinilor reclamantei și ai lui T.M., toți cei care ar fi putut deține anumite informații relevante privind relația adevărată dintre reclamantă și T.M., presupusele bătăi și închiderea ei în apartament.

Nu a existat niciun indiciu că autoritățile naționale au încercat la modul serios să investigheze în profunzime următoarele circumstanțe relevante pentru aprecierea faptului că T.M. o obligase pe reclamantă să se prostitueze: afirmațiile reclamantei privind dependența sa economică față de T.M. și diferitele forme de constrângere pretins a fi folosite împotriva ei, precum accentuarea calității de fost polițist, care deținea „un arsenal de arme", proferarea de amenințări în adresa familiei ei și manipularea ei prin promisiuni false potrivit cărora îi va găsi „un loc de muncă decent", precum și declarația prietenei ei, conform căreia reclamanta era foarte stresată și speriată de T.M., care, după ce aceasta fugise, continua să o amenințe prin intermediul unei rețele de socializare. Se pare că nu s-a acordat nicio atenție faptului că, în timpul percheziției efectuate în locuința lui T.M., poliția a găsit mai multe pistoale automat. Tribunalele naționale nu au acordat o atenție corespunzătoare acestor elemente și au ajuns la concluzia că reclamanta oferise servicii sexuale în mod voluntar. Mai mult, în conformitate cu dreptul croat, cu Convenția Națiunilor Unite pentru suprimarea traficului de persoane și a exploatării prostituției semenilor și cu Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de persoane, consimțământul victimei era irelevant. În plus, tribunalele naționale au respins depoziția reclamantei ca fiind neconvingătoare și incoerentă, având în vedere faptul că, atunci când vorbise, ea manifestase o lipsă de siguranță, făcuse pauze și ezitase în a face declarații. Autoritățile naționale nu au făcut nicio evaluare a posibilului impact al traumei psihologice asupra capacității reclamantei de a povesti în mod coerent și clar circumstanțele exploatării sale. Din cauza vulnerabilității victimelor infracțiunilor legate de viața sexuală, întâlnirea cu T.M. în sala de judecată ar fi putut avea un efect negativ asupra reclamantei, indiferent dacă T.M. a fost înlăturat ulterior din sala de judecată.  

În concluzie,  autoritățile competente ale statului nu și-au onorat obligațiile procedurale în baza articolului 4.

Concluzie: încălcare (șase voturi la unul).

Articolul 41: 5,000 EUR în privința prejudiciului moral.

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".