Prima   |  Media   |  Rezumatul hotărârilor şi deciziilor relevante ale CEDO | CEDO: Baydar v. Olanda. Motivare sumară în cazul respingerii de către Curtea Supremă a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Asigurarea aplicării uniforme și a interpretării corecte a legii de către curțile de casație. Nicio încălcare
16.05
2018

CEDO: Baydar v. Olanda. Motivare sumară în cazul respingerii de către Curtea Supremă a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Asigurarea aplicării uniforme și a interpretării corecte a legii de către curțile de casație. Nicio încălcare

91 Accesări    

Baydar v. Olanda - 55385/14 

Hotărârea din 24.4.2018 [Secția a III-a]

Articolul 6

Proceduri penale

Articolul 6-1

Proces echitabil

Motivare sumară în cazul respingerii de către Curtea Supremă a unei cereri  de pronunțare a unei hotărâri preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene: nicio încălcare

În fapt – Reclamantul i-a cerut Curții Supreme, în contextul recursului său în casație în cadrul unor proceduri penale, să trimită o întrebare preliminară la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJEU). Făcând trimitere la secțiunea 81 (1) din Legea (privind organizarea) judiciarului, Curtea Supremă a respins cererea reclamantului și a reținut că decizia sa nu avea nevoie de nicio motivare suplimentară, „de vreme ce plângerile nu dau naștere nevoii de a stabili probleme juridice în interesul uniformității juridice sau al evoluției juridice.

În drept – Articolul 6 § 1: În cauzele anterioare, care nu se refereau la contextul procedurilor interne accelerate, Curtea a reținut că instanțele naționale, ale căror decizii nu puteau fi contestate din lipsă de remediu în dreptul național, erau obligate să motiveze refuzul de a solicita pronunțarea unei hotărârii preliminare de către CJUE, în lumina excepțiilor prevăzute în jurisprudența CJUE (vezi Dhahbi v. Italia17120/09, 8 aprilie 2014, Nota Informativă 173). În același timp, era acceptabil în baza articolului 6 § 1 din Convenție ca instanțele naționale superioare să respingă o cerere prin simpla trimitere la dispozițiile legale relevante care reglementează astfel de plângeri, dacă situația nu prezenta o problemă juridică fundamentală (vezi John v. Germania (dec), 15073/03, 13 februarie 2007) și, în mod similar, să respingă un recurs fără explicații suplimentare, dacă se considera că nu are nicio șansă de succes (vezi Gorou v. Grecia (nr. 2) [MC], 12686/03, 20 martie 2009, Nota Informativă 117). Totuși, Curtea a trebuit să se asigure că deciziile tribunalelor naționale nu erau unele arbitrare sau nerezonabile.

Secțiunea 81 din Legea (privind organizarea) judiciarului îi permitea Curții Supreme să respingă un recurs în casație pentru că nu existau motive pentru întoarcerea hotărârii atacate și pentru că nu presupunea nevoia stabilirii unor probleme juridice, de vreme ce secțiunea 80a din aceeași Lege permitea declararea inadmisibilității unui recurs în casație pentru că nu avea șanse de succes. Scopul acestor dispoziții era să mențină o durată rezonabilă a procedurilor și să le permită curților de casație sau altor autorități judiciare similare să se concentreze pe principalele lor sarcini de asigurare a aplicării uniforme și a interpretării corecte a legii.

Ca urmare a explicării de către Curtea Supremă a practicii sale privind aplicarea dispozițiilor de mai sus, era inerent ca într-o hotărâre prin care se respinge sau se declară inadmisibil un recurs în casație să nu existe nevoia pronunțării unei hotărâri preliminare, de vreme ce această situație nu ridica o problemă juridică ce trebuia soluționată. Motivarea sumară conținută într-o asemenea hotărâre presupunea, așadar, o recunoaștere a faptului că o trimitere la CJUE nu putea conduce la un rezultat diferit în acest caz.

Mai mult, în conformitate cu jurisprudența relevantă a CJUE, instanțele naționale ale căror decizii nu puteau fi contestate pentru că nu exista un remediu în dreptul național nu erau obligate să adreseze o întrebare despre interpretarea dreptului UE, dacă răspunsul la această întrebare nu putea avea niciun efect cu privire la rezultatul cauzei, indiferent de conținutul acesteia (vezi Lucio Cesare Aquino v. Belgische Staat (C-3/16,ECLI:EU:C:2017:209), hotărârea din 15.3.2017). 

Prin urmare, în contextul procedurilor accelerate în sensul secțiunii 80a sau 81 din Legea (privind organizarea) judiciarului, nu ar exista nicio problemă de principiu în baza articolului 6 § 1 acolo unde recursurile în casație, inclusiv solicitarea unei trimiteri preliminare, au fost declarate inadmisibile sau au fost respinse sub o motivare sumară, când este clar din circumstanțele cazului că hotărârea nu a fost una arbitrară sau vădit nerezonabilă.

În acest caz, în conformitate cu prevederile naționale relevante, recursul în casație al reclamantului a fost analizat și hotărât de către trei membri ai Curții Supreme, după ce s-a luat cunoștință de motivele scrise ale recursului reclamantului, de Avizul consultativ al Avocatului General și de răspunsul scris al reclamantului. Prin urmare, recursul formulat de către reclamant a fost examinat în mod corect și nu s-au remarcat inechități în procedurile din fața Curții Supreme.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

(A se vedea și Ullens de Schooten și Rezabek v. Belgia, 3989/07, 20 septembrie 2011, Nota Informativă 144)


© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova". 

 
Arrow Prev

              

Arrow Next
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 3494517  //   Vizitatori ieri: 2809  //   azi: 638  //   Online: 8


Acces rapid