Prima   |  Media   |  Rezumatele hotărârilor şi deciziilor relevante ale CEDO | CEDO: Benedik v. Slovenia. Poliția care obține informații despre abonați legate de adresa dinamică a Protocolului de Internet („IP”) în lipsa unui ordin al tribunalului. Încălcare
27.04
2018

CEDO: Benedik v. Slovenia. Poliția care obține informații despre abonați legate de adresa dinamică a Protocolului de Internet („IP”) în lipsa unui ordin al tribunalului. Încălcare

203 Accesări    

Benedik v. Slovenia - 62357/14

Hotărârea din 24.4.2018 [Secția a IV-a]

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea vieții private

Poliția care obține informații despre abonați legate de adresa dinamică a Protocolului de Internet („IP") în lipsa unui ordin al tribunalului: încălcare

În fapt - În baza informațiilor privind schimbul de fișiere cu pornografie infantilă prin intermediul unui site web de schimb al documentelor peer-to-peer, poliția a solicitat, în lipsa unui ordin al tribunalului, ca un provider de Internet (ISP) să dezvăluie date referitoare la un utilizator a cărui adresă dinamică a Protocolului de Internet („IP") fusese înregistrată. ISP a oferit numele și adresa tatălui reclamantului, care era abonat la serviciul de Internet legat de respectiva adresă IP.

Ulterior, poliția a obținut un ordin judiciar care cerea ca ISP să dezvăluie atât informațiile personale și referitoare la trafic ale abonatului care avea legătură cu adresa IP în discuție. În această bază, a fost percheziționat domiciliul familiei reclamantului și au fost confiscate computere în care s-au găsit materiale pornografice care implicau minori. Reclamantul a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de expunere, fabricare, posesie și distribuire de materiale pornografice.

Acesta s-a plâns fără succes în fața tribunalelor naționale că secretul corespondenței și alte mijloace de comunicare puteau fi suspendate în baza unui ordin al tribunalului și, prin urmare, orice informație obținută în mod ilegal trebuia exclusă din categoria probelor. În această privință, Curtea Constituțională a conchis că reclamantul, care nu și-a ascuns în vreun mod adresa IP prin care a accesat Internetul, s-a expus în mod conștient la public și, așadar, a renunțat la așteptarea legitimă la respectarea vieții sale private. Prin urmare, deși informațiile privind identitatea utilizatorului adresei IP erau protejate ca fiind confidențiale în baza Constituției, nu era cerută emiterea vreunui ordin de către tribunal în vederea dezvăluirii acestora în cazul reclamantului.

În drept - Articolul 8:

(a) Cu privire la aplicabilitate

(i) Natura interesului în discuție

Informațiile despre abonați legate de adresele IP dinamice speciale alocate la anumite momente constituiau, în principiu, date cu caracter personal. Mai mult, acestea nu erau disponibile pentru public și, așadar, nu puteau fi comparate cu informațiile identificate în tradiționala carte de telefoane sau în bazele de date publice cu numerele de înregistrare ale autovehiculelor. Pentru a identifica un abonat căruia i-a fost alocat, la un anumit moment, o adresă IP dinamică specială, ISP trebuia să acceseze date stocate referitoare la evenimente de telecomunicare speciale. Utilizarea unor asemenea date stocate putea da naștere, prin ea însăși, unor probleme legate de viața privată. Singurul scop pentru obținerea informațiilor despre abonați fusese identificarea unei persoane particulare care stătea în spatele conținutului colectat în mod independent ce dezvăluia datele pe care le distribuise. Informațiile despre asemenea activități angajau aspectul confidențialității din momentul în care erau atribuite unei persoane identificate sau identificabile. Prin urmare, ceea ce ar părea o informație marginală căutată de către poliție, în special numele și adresa unui abonat, trebuia tratat ca fiind legat în mod inextricabil de conținutul relevant preexistent care dezvăluia datele. A reține altfel ar însemna să negi protecția necesară a informațiilor care ar putea dezvălui o bună parte din activitatea online a unei persoane, inclusiv detalii semnificative despre interesele, convingerile sau modul ei intim de viață.

(ii) Dacă reclamantul fusese identificat prin măsura contestată

Reclamantul era utilizator al serviciilor de Internet în discuție prin intermediul computerului său de acasă, iar activitatea sa online fusese monitorizată de către poliție. Faptul că acesta nu era abonat personal la serviciile de internet nu a avut vreun efect în privința așteptărilor sale de respectare a vieții private, care fuseseră angajate în mod indirect, odată ce erau dezvăluite informațiile despre abonat legate de uzul său privat al Internetului.

(iii) Dacă reclamantul a avut o așteptare legitimă la respectarea vieții sale private

În ciuda naturii accesibile publicului a rețelei de distribuire a fișierelor în discuție, reclamantul se aștepta, în mod subiectiv, ca activitatea sa să rămână una cu caracter privat și ca identitatea sa să nu fie dezvăluită. Faptul că acesta nu și-a ascuns adresa sa IP dinamică putea să nu fie decisiv în stabilirea caracterului rezonabil al așteptării sale la respectarea vieții private dintr-un punct de vedere obiectiv. Aspectul de anonimitate al confidențialității online era un factor important care trebuia avut în vedere într-o asemenea analiză. În particular, nu s-a susținut că reclamantul și-a dezvăluit vreodată identitatea în prestarea activității online în discuție sau că era, de exemplu, identificabil de către providerul particular al site-ului web printr-un cont sau prin datele sale de contact. Activitatea online a reclamantului angajase, prin urmare, un mare grad de anonimitate, așa cum o confirma faptul că adresa IP dinamică atribuită, chiar dacă vizibilă pentru alți utilizatori ai rețelei, nu putea fi asimilată unui anumit computer vără verifficarea de către ISP a datelor, ca urmare a unei cereri primite din partea poliției. În plus, Constituția garanta secretul corespondenței și al comunicărilor și cerea ca orice ingerință în acest drept să se bazeze pe ordinul unui tribunal. Prin urmare, nu se putea spune că așteptarea legitimă a reclamantului la respectarea vieții private cu privire la activitatea sa online nu era garantată sau că era nerezonabilă.

(iv) Concluzie

Interesul reclamantului de a-i fi protejată identitatea cu privire la activitatea sa online se încadra în câmpul de aplicare al noțiunii de „viață privată". Prin urmare, era aplicabil articolul 8.

(b) Cu privire la conformitatea cu articolul 8

Cererea poliției adresată ISP și utilizarea de către aceasta a informațiilor despre abonat care au condus la identificarea reclamantului a echivalat cu o ingerință în drepturile sale în baza articolului 8. Măsurile poliției au avut o oarecare bază în dreptul național. De vreme ce legislația relevantă nu era coerentă în privința nivelului de protecție acordat interesului la confidențialitate al reclamantului, Curtea s-a bazat pe interpretarea Curții Constituționale, potrivit căreia dezvăluirea identității persoanei care comunica și a datelor referitoare la trafic reclama, în principiu, ordinul unui tribunal. Cu privire la poziția Curții Constituționale potrivit căreia reclamantul a renunțat la așteptarea sa legitimă la respectarea vieții private, Curtea nu a considerat-o reconciliabilă cu câmpul de aplicare al dreptului la respectarea vieții private în baza Convenției. Prin urmare, în acest caz era necesar ordinul unui tribunal și nimic din dreptul național nu împiedica poliția să-l obțină.

Invocarea prevederilor Legii privind procedura penală (CPA) de către autoritățile naționale, lege care se referea la cererea de oferire a informațiilor despre deținătorul sau despre utilizatorul anumitor mijloace de comunicare electronică și care nu conținea reguli speciale cu privire la asocierea dintre adresa IP dinamică și informațiile privind abonatul, fusese, așadar, nepotrivită în mod manifest. Mai mult, ea nu oferea, în realitate, nicio protecție față de ingerințele arbitrare. La momentul de timp relevant, se pare că nu existau reglementări care să specifice condițiile pentru retenția datelor obținute în baza CPA și nici garanții împotriva abuzului funcționarilor statali în procedura de acces la și de transfer al unor asemenea date. Mai mult, nu exista niciun control independent al utilizării acestor competențe ale poliției, în ciuda faptului că aceste competențe obligau ISP să recupereze datele stocate privind conectarea și îi permiteau poliției să asocieze o mare parte din informațiile privind activitatea online cu o anumită persoană, fără consimțământul acesteia.

În concluzie, legea pe care se baza măsura contestată și modul în care a fost aplicată aceasta de către tribunalele naționale erau lipsite de claritate și nu ofereau garanții suficiente împotriva ingerinței arbitrare. Așadar, ingerința în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private nu a fost „prevăzută de lege".

Concluzie: încălcare (șase voturi la unu).

Articolul 41: Constatarea unei încălcări a constituit, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral afirmat de către reclamant.

(Vezi și Delfi AS v. Estonia, [MC], 64569/09, 16 iunie 2015, Nota informativă 186)

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".

 
Arrow Prev

              

Arrow Next
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 3794791  //   Vizitatori ieri: 2183  //   azi: 1239  //   Online: 53


Acces rapid