Prima   |  Media   |  Noutăţi

Noutăţi

ianuarie   februarie   martie   aprilie   mai   iunie   iulie   august   septembrie   octombrie   noiembrie   decembrie
30.09.2020
Vizita Șefului Delegației UE în Republica Moldova la Curtea Constituțională
 Astăzi, 30 septembrie 2020, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a găzduit întrevederea judecătorilor Curții cu Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, E.S. Peter Michalko, în cadrul căreia s-a discutat mai multe subiecte, între care reforma justiției, cooperarea eficientă cu Comisia de la Veneția, independența judecătorilor constituționali și imperativul respectării Constituției. Președintele Curții Constituționale, doamna Domnica Manole, a reiterat importanța respectării Constituției și a valorificării relației cu Comisia de la Veneția, ale cărei recomandări au contribuit la implementarea bunelor-practici politice în
292 Accesări   
   
   
24.09.2020
Comunicat de presă
733 Accesări   
   
22.09.2020
Textul briefing-ului susținut de Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, pe 22 septembrie 2020 (Avizul CC privind proiectul de lege de modificare a Constituției)
  Stimați cetățeni,Stimați reprezentanți ai presei,Modificarea Legii Supreme este  o chestiune de importanță majoră pentru stat și cetățenii ei. Orice intervenție în textul Constituției trebuie să se facă nu doar cu o prudență deosebită, dar și cu implicarea în acest proces a principalelor instituții ale statului.  Proiectul legii de modificare a Constituției avizat astăzi se referă la modificarea capitolului IX – Autoritatea judecătorească și are ca scop consolidarea acestei autorități
345 Accesări   
   
   
21.09.2020
Curtea a publicat Decizia referitoare la solicitarea suspendării acțiunii Legii nr. 67 din 21 mai 2020 pentru modificarea articolului III din Legea nr. 193/2019 pentru modificarea unor acte legislative
Astăzi, Curtea a examinat solicitarea de suspendare a acțiunii Legii nr. 67 din 21 mai 2020, depusă de dl Dinu Plângău, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În urma votării s-a înregistrat o paritate de voturi. Din aceste considerente, în baza articolului 66...
280 Accesări   
   
   
   
25.09.2019
Respingerea solicitării privind suspendarea acțiunii unor prevederi legale (sesizarea nr. 168a/2019)
Miercuri, 25 septembrie 2019, Curtea Constituțională a decis respingerea solicitării privind suspendarea acțiunii unor prevederi din Legea nr. 128 din 16 septembrie 2019 pentru modificarea Legii nr. 3/2016 cu privire la Procuratură, ca urmare a unei sesizări depuse de către dnii Pavel Filip,...
886 Accesări   
25.09.2019
Vizita Ambasadorului Republicii Lituania la Curtea Constituțională a Republicii Moldova
Miercuri, 25 septembrie 2019, Președintele Curții Constituționale, domnul Vladimir Țurcan, i-a primit în vizită pe Ambasadorul Lituaniei în Moldova, Excelența Sa, domnul Kęstutis Kudzmanas, și pe Șeful-adjunct al misiunii și ministru consilier, domnul Andrej...
569 Accesări   
   
   
1 2 3 4 »»
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 6680277  //   Vizitatori ieri: 3205  //   azi: 1432  //   Online: 85
Acces rapid