Hotărârea nr. 31 din 23.09.2021
Hotărârea nr. 31 din 23.09.2021 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 1329 alin. (12) și alin. (15) din Codul de procedură penală (nimicirea informației interceptate și înregistrate) (sesizarea nr. 58g/2021)
Subiectul sesizării: Judecătoria Bălți, sediul central, judecător Ghenadie Eremciuc
Tipul hotărârii: controlul constituționalității legilor al regulamentelor și al hotărârilor Parlamentului
Prevedere: excepţie de neconstituţionalitate admisă parțial și declararea neconstituționalității
Hotărârea Curții Constituționale:
1. h_31_2021_58g_2021_rou.pdf
Sesizare:
HOTĂRÂRE
PRIVIND EXCEPȚIA DE NECONSTITUȚIONALITATE
a articolului 1329 alin. (12) și alin. (15) din Codul de procedură penală
(nimicirea informației interceptate și înregistrate)
(sesizarea nr. 58g/2021)
CHIŞINĂU
23 septembrie 2021
În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Liuba ȘOVA, Președinte de ședință,
dlui Nicolae ROȘCA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dlui Gheorghe Reniță, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată pe 15 martie 2021,
Examinând sesizarea menționată în ședință plenară publică,
Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând în camera de consiliu,
Pronunță următoarea hotărâre:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 1329 alin. (12) și (15) din Codul de procedură penală, ridicată din oficiu de dl judecător Ghenadie Eremciuc, în dosarul nr. 1-944/2018, pendinte la Judecătoria Bălți.
2. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Ghenadie Eremciuc din cadrul Judecătoriei Bălți, în baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituție.
3. Prin decizia Curții Constituționale din 29 iulie 2021, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.
4. În şedinţa Plenului Curţii de examinare a admisibilității sesizării, dna judecător constituţional Domnica Manole a prezentat o cerere de abţinere de la judecarea cauzei. Analizând motivele invocate în cererea de abţinere, Plenul Curţii a decis admiterea acesteia.
5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituțională a solicitat opiniile Parlamentului, Guvernului, Președintelui Republicii Moldova, Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, Institutului de Reforme Penale și Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice.
6. În ședința publică a Curții, au fost prezenți: dl Ghenadie Eremciuc, autorul sesizării, dl Radu Radu, reprezentantul Parlamentului, și dna Veronica Mihailov-Moraru, reprezentantul Guvernului.
CIRCUMSTANȚELE LITIGIULUI PRINCIPAL
7. În cadrul cauzei penale de învinuire a dlui Sergiu Arnăut de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 326 alin. (1), alin. (2) lit. b) și d) și alin. (3) lit. a) [traficul de influență săvârșit de două sau mai multe persoane, urmat de influența promisă sau de obținerea rezultatului urmărit cu primirea de bunuri sau avantaje în proporții deosebit de mari] din Codul penal, la etapa urmăririi penale, a fost dispusă interceptarea și înregistrarea comunicărilor dlui Sergiu Arnăut pe parcursul mai multor perioade de timp.
8. Ulterior, în baza unor ordonanțe, procurorul a considerat că unele informații interceptate și înregistrate nu sunt pertinente și i-a solicitat judecătorului de instrucție să dispună nimicirea acestora.
9. Prin mai multe încheieri ale judecătorului de instrucție s-au admis solicitările procurorului și s-a pus în sarcina acestuia asigurarea nimicirii înregistrărilor, cu amânarea aducerii la cunoștința persoanelor supuse măsurii speciale de investigație a proceselor-verbale privind efectuarea măsurii în discuție și a încheierilor privind dispunerea nimicirii informațiilor nepertinente, dar nu mai târziu de momentul finalizării urmăririi penale.
10. Pe 22 octombrie 2018, Judecătoriei Bălți i-a parvenit spre examinare cauza penală de învinuire a dlui Sergiu Arnăut de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 326 alin. (1), alin. (2) lit. b) și d) și alin. (3) lit. a) din Codul penal.
11. Printr-o încheiere din 1 martie 2021, Judecătoria Bălți a ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate a articolului 1329 alin. (12) și alin. (15) [efectuarea și certificarea interceptării și înregistrării comunicărilor] din Codul de procedură penală și a sesizat, în acest sens, Curtea Constituțională, în vederea examinării acesteia.
LEGISLAȚIA PERTINENTĂ
12. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:
Articolul 20
Accesul liber la justiție
„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție.”
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle
„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle. În acest scop statul publică și face accesibile toate legile și alte acte normative.”
Articolul 26
Dreptul la apărare
„(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) Fiecare om are dreptul să reacționeze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor și libertăților sale.
(3) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepsește prin lege.”
Articolul 54
Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți
„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile și libertățile fundamentale ale omului și cetățeanului.
(2) Exercițiul drepturilor și libertăților nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internațional și sunt necesare în interesele securității naționale, integrității teritoriale, bunăstării economice a țării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă și infracțiunilor, protejării drepturilor, libertăților și demnității altor persoane, împiedicării divulgării informațiilor confidențiale sau garantării autorității și imparțialității justiției.
(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
(4) Restrângerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existența dreptului sau a libertății.”
13. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:
Articolul 1329
Efectuarea şi certificarea interceptării şi înregistrării comunicărilor
„[...]
(12) Procurorul, după verificarea corespunderii conţinutului procesului-verbal şi a stenogramelor cu conţinutul înregistrărilor, prin ordonanţă, decide asupra pertinenţei acestora pentru cauza penală şi dispune care comunicări urmează a fi transcrise pe un suport aparte.
[...]
(15) În termen de 48 de ore de la finisarea perioadei de autorizare a interceptării şi înregistrării, procurorul prezintă judecătorului de instrucţie procesul-verbal şi suportul în original pe care au fost înregistrate comunicările. Judecătorul de instrucţie se expune printr-o încheiere asupra respectării cerinţelor legale la interceptarea şi înregistrarea comunicărilor de către organul de urmărire penală şi decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnând persoanele responsabile de nimicire. Nimicirea informaţiilor în baza încheierii judecătorului de instrucţie este consemnată de către persoana responsabilă într-un proces-verbal, care se anexează la cauza penală.”
ÎN DREPT
A. ADMISIBILITATEA
14. Prin Decizia sa din 29 iulie 2021, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condițiilor de admisibilitate a unei sesizări stabilite în jurisprudența sa constantă.
15. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.
16. Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată din oficiu de dl judecător Ghenadie Eremciuc, în dosarul nr. 1-944/2018, pendinte la Judecătoria Bălți. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.
17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile articolului 1329 alin. (12) și alin. (15) din Codul de procedură penală. Articolul 1329 alin. (12) din Codul de procedură penală prevede că „procurorul, după verificarea corespunderii conținutului procesului-verbal și a stenogramelor cu conținutul înregistrărilor, prin ordonanță, decide asupra pertinenței acestora pentru cauza penală și dispune care comunicări urmează a fi transcrise pe un suport aparte.”
18. Totodată, articolul 1329 alin. (15) din Cod stabilește că „în termen de 48 de ore de la finisarea perioadei de autorizare a interceptării și înregistrării, procurorul prezintă judecătorului de instrucție procesul-verbal și suportul în original pe care au fost înregistrate comunicările. Judecătorul de instrucție se expune printr-o încheiere asupra respectării cerințelor legale la interceptarea și înregistrarea comunicărilor de către organul de urmărire penală și decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnând persoanele responsabile de nimicire. Nimicirea informațiilor în baza încheierii judecătorului de instrucție este consemnată de către persoana responsabilă într-un proces-verbal, care se anexează la cauza penală.”
19. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză în care a fost dispusă interceptarea și înregistrarea convorbirilor cu nimicirea ulterioară a unor informații considerate lipsite de pertinență (a se vedea supra §§ 7-10). Având în vedere faptul că instanța care judecă cauza în fond va trebui să examineze caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, Curtea a admis că prevederile contestate pot fi aplicate în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.
20. Curtea a observat că prevederile articolului 1329 alin. (12) din Codul de procedură penală nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate. Totodată, Curtea a reținut că prevederile articolului 1329 alin. (15) teza a II-a din Codul de procedură penală au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate, fiind pronunțate Deciziile de inadmisibilitate nr. 67 din 12 octombrie 2016 și nr. 80 din 18 noiembrie 2016.
21. De principiu, această situație nu poate să constituie un impediment pentru a solicita controlul de constituționalitate al unor prevederi din perspectiva altor critici de neconstituționalitate. În asemenea cazuri, Curtea trebuie să verifice dacă sesizarea conține argumente noi sau dacă există circumstanțe de ordin general care să justifice o altă soluție privind admisibilitatea (a se vedea DCC nr. 124 din 25 noiembrie 2019, § 17; DCC nr. 25 din 2 martie 2020, § 19; DCC nr. 131 din 19 noiembrie 2020, § 20).
22. Curtea a constatat existența unei jurisprudențe relevante a Curții Europene a Drepturilor Omului care justifică soluția admisibilității (e.g. a se vedea Huvig v. Franța, 24 aprilie 1990; Valenzuela Contreras v. Spania, 30 iulie 1998; Prado Bugallo v. Spania, 18 februarie 2003; Natunen v. Finlanda, 31 martie 2009; Janatuinen v. Finlanda, 8 decembrie 2009; Karabeyoğlu v. Turcia, 7 iunie 2016; Matanović v. Croația, 4 aprilie 2017).
23. În acest sens, Curtea a trebuit să stabilească incidența drepturilor garantate de Constituție, invocate de către autor, inclusiv prin prisma interpretărilor în jurisprudența Curții Europene.
24. Curtea a reținut că autorul sesizării susține că prevederile contestate contravin articolelor 6 [separația și colaborarea puterilor], 7 [Constituția, Lege Supremă], 8 [respectarea dreptului internațional și a tratatelor internaționale], 16 [egalitatea], 20 [accesul liber la justiție], 21 [prezumția nevinovăției], 23 [dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle], 26 [dreptul la apărare], 54 [restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți], 114 [înfăptuirea justiției], 115 [instanțele judecătorești], 119 [folosirea căilor de atac] și 120 [caracterul obligatoriu al sentințelor și al altor hotărâri judecătorești definitive] din Constituție.
25. Potrivit articolelor 24 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 39 din Codul jurisdicției constituționale, sesizarea trebuie să fie motivată. Această condiție nu este îndeplinită în raport cu articolele 6, 21, 114, 115, 119 și 120 din Constituție. În situații similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituție, fără explicarea pretinsei neconformități cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea DCC nr. 46 din 1 aprilie 2021, § 17 și jurisprudența citată acolo).
26. Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizărilor formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituțională s-ar substitui autorilor lor în invocarea argumentelor de neconstituționalitate, fapt care ar echivala cu un control din oficiu (a se vedea HCC nr. 12 din 6 aprilie 2021, § 32).
27. Cu privire la articolele 7 și 8 din Constituție, Curtea a notat că în prezenta cauză acestea comportă un caracter general și nu pot constitui repere individuale și separate (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr. 12 din 7 mai 2020, § 43; HCC nr. 4 din 21 ianuarie 2021, § 20; DCC nr. 162 din 29 decembrie 2020, § 24).
28. Cu privire la aplicabilitatea articolului 16 din Constituție, Curtea a reținut că o condiție primordială pentru existența tratamentului diferențiat o reprezintă caracterul comparabil al situațiilor. Totodată, Curtea reiterează că dispozițiile constituționale ale articolului 16 devin incidente numai atunci când se demonstrează existența unui tratament diferențiat, precum și în cazul în care tratamentul diferențiat contestat se referă la unul din drepturile fundamentale garantate de Constituție (a se vedea DCC nr. 26 din 16 februarie 2021, § 22).
29. Cu privire la articolele 23 și 54 din Constituție, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că acestea sunt aplicabile doar în coroborare cu un drept fundamental incident (a se vedea HCC nr. 29 din 12 decembrie 2019, § 19). Mai mult, articolul 54 îi impune Curții un mod de analiză a caracterului proporțional al ingerințelor în drepturile fundamentale. Astfel, pentru a putea fi invocat acest articol, autorul sesizării trebuie să argumenteze incidența unui drept fundamental (a se vedea, în acest sens, HCC nr. 29 din 12 decembrie 2019, § 19; HCC nr. 3 din 14 ianuarie 2021, § 22).
30. Prin urmare, Curtea a trebuit să examineze incidența articolelor 20 și 26 din Constituție invocate de autorul excepției de neconstituționalitate.
31. Articolul 20 din Constituție, care reglementează dreptul de acces liber la justiție, își găsește corespondența în dispozițiile articolului 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Condiția din acest articol, potrivit căreia cauzele trebuie examinate în mod echitabil, trebuie înțeleasă în sensul asigurării respectării principiilor fundamentale ale procesului judiciar, i.e. a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, ambele instituind egalitatea deplină a părților în proces (a se vedea DCC nr. 55 din 11 iunie 2018, § 23; DCC nr. 162 din 29 decembrie 2020, § 28).
32. Dreptul la apărare reprezintă totalitatea prerogativelor și a posibilităților pe care le au, potrivit legii, persoanele în vederea apărării intereselor lor. Atunci când persoana nu are posibilitatea de a-și prezenta probele și de a-și demonstra nevinovăția, ea nu poate utiliza toate mijloacele procedurale necesare pentru apărarea sa, așa cum garantează articolul 26 din Constituție.
33. Curtea Europeană a reținut că, la stabilirea caracterului echitabil al procesului în ansamblu, trebuie să se țină seama dacă s-a respectat dreptul la apărare. Astfel, trebuie să se examineze în special dacă acuzatului i s-a acordat posibilitatea de a avea acces și de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a le utiliza în apărarea sa (a se vedea Rowe și Davis v. Regatul Unit, 16 februarie 2000, § 60).
34. De asemenea, Curtea Europeană a reiterat faptul că egalitatea armelor reprezintă o trăsătură inerentă unui proces echitabil. Este necesar ca fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și prezinta cazul în condiții care să nu o plaseze într-o poziție dezavantajoasă față de partea sau părțile adverse (Šekerija v. Croația, 5 noiembrie 2020, § 84).
35. Acuzatul trebuie să aibă posibilitatea să-și pregătească apărarea într-un mod adecvat și fără restricții în prezentarea tuturor argumentelor relevante pentru apărare în fața instanței de judecată și, astfel, să aibă posibilitatea să influențeze rezultatul procedurilor (Simon Price v. Regatul Unit, 15 septembrie 2016, § 99).
36. Mai mult, articolul 6 § 1 din Convenție pretinde ca acuzarea să-i dezvăluie apărării toate probele materiale aflate în posesia sa, care pledează pentru sau împotriva acuzatului. Totuși, dreptul la divulgarea probelor relevante nu este un drept absolut. În orice procedură penală pot exista interese concurente, cum ar fi securitatea națională sau necesitatea protejării martorilor care riscă represalii sau a păstrării în secret a metodelor poliției de investigare a infracțiunilor, care trebuie puse în balanță cu drepturile acuzatului. Totuși, în baza articolului 6 § 1 din Convenție, sunt permise doar măsurile restrictive ale exercițiului drepturilor apărării care sunt strict necesare. Mai mult, pentru a se asigura faptul că acuzatul beneficiază de un proces echitabil, obstacolele instituite în calea apărării printr-o limitare a exercițiului drepturilor sale trebuie să fie contrabalansate suficient de procedurile desfășurate de autoritățile judiciare (ibidem, § 100).
37. Având în vedere cele de mai sus, cu referire la interceptarea și la înregistrarea comunicărilor la etapa urmăririi penale, Curtea Europeană a stabilit condițiile minime pe care legea trebuie să le conțină pentru a se evita abuzurile: (i) natura infracțiunilor care pot da naștere unei interceptări; (ii) cercul de persoane ale căror comunicări pot fi interceptate; (iii) limita duratei interceptării; (iv) trebuie stabilită procedura care trebuie urmată pentru examinarea, utilizarea și stocarea datelor obținute; (v) trebuie stabilite măsurile care trebuie întreprinse pentru comunicarea informațiilor către părți; (vi) circumstanțele în care datele interceptate pot sau trebuie să fie șterse sau nimicite (Big Brother Watch și alții v. Regatul Unit [MC], 25 mai 2021, § 335).
38. Cu privire la contestarea articolului 1329 alin. (12) din Codul de procedură penală, Curtea a reținut că acest articol îi acordă procurorului competența de a decide care înregistrări sunt pertinente pentru cauza penală și, respectiv, care trebuie înregistrate pe un suport aparte.
39. Această competență se exercită potrivit articolului 95 alin. (1) din Codul de procedură penală, care stabilește că sunt admisibile probele pertinente, concludente şi utile, administrate în conformitate cu Codul de procedură penală.
40. De asemenea, potrivit articolului 100 alin. (1) din Codul de procedură penală, administrarea probelor constă în folosirea mijloacelor de probă în procesul penal, fapt care presupune strângerea şi verificarea probelor, în favoarea şi în defavoarea învinuitului sau a inculpatului, de către organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea altor participanţi la proces, precum şi de către instanţă, la cererea părţilor, prin procedeele probatorii prevăzute de Codul de procedură penală.
41. Altfel spus, prin efectul legii, procurorul are obligaţia implicită de a căuta probe și în sprijinul, nu doar în defavoarea persoanelor acuzate de comiterea unor infracţiuni, ci şi acele probe care dovedesc nevinovăţia persoanei (DCC nr. 120 din 15 decembrie 2017, § 28).
42. Totodată, Curtea a reținut că aprecierea pertinenței comunicărilor înregistrate se va face și de către judecătorul de instrucție (la care, de altfel, în baza articolului 1329 alin. (13) din Codul de procedură penală, se va păstra suportul inițial pe care s-au înregistrat comunicările) și, în cele din urmă, de către judecătorul care va examina cauza în fond.
43. În aceste condiții, articolul 1329 alin. (12) din Codul de procedură penală nu reclamă o problemă de constituționalitate din perspectiva articolelor 20 și 26 din Constituție.
44. Prin urmare, Curtea a constatat că, în partea ce ține de excepția de neconstituționalitate a articolului 1329 alin. (12) din Codul de procedură penală, sesizarea este inadmisibilă.
45. Cu privire la contestarea articolului 1329 alin. (15) din Codul de procedură penală, Curtea a reținut că autorul sesizării pune problema nimicirii informațiilor interceptate și înregistrate, fără ca acestea să-i fie prezentate părții apărării și judecătorului care va examina cazul în fond.
46. Curtea Europeană a reținut în jurisprudența sa că înregistrările efectuate trebuie comunicate în mod intact și complet, în scopul unui control eventual al judecătorului și al apărării (Karabeyoğlu v. Turcia, 7 iunie 2016, § 88).
47. Dreptul la un proces echitabil implică și dreptul de acces la dosarul cauzei. Accesul la dosar este necesar pentru ca procesele penale să se desfășoare în contradictoriu și cu respectarea principiului egalității de arme între acuzare și apărare.
48. Faptul că procesele penale trebuie să se desfășoare în contradictoriu și cu respectarea principiului egalității de arme între acuzare și apărare reprezintă aspecte fundamentale ale dreptului la un proces echitabil. Dreptul la un proces penal în contradictoriu presupune că atât acuzarea, cât și apărarea trebuie să poată cunoaște și pune în dezbatere observațiile făcute și probele aduse de către partea opusă. Cu unele excepții, acuzarea trebuie să pună la dispoziția apărării toate probele materiale aflate în posesia ei, fie că acestea sunt în favoarea fie împotriva acuzatului (Natunen v. Finlanda, 31 martie 2009, § 39).
49. Curtea Europeană a fost satisfăcută, din perspectiva respectării articolului 6 § 1 din Convenție, atunci când s-a convins că apărarea a fost informată și că i s-a permis să înainteze observații și să participe la procesul decizional cât mai mult posibil, și a observat că necesitatea divulgării a făcut mereu obiectul evaluării judecătorului de fond, oferind o garanție suplimentară importantă (Natunen v. Finlanda, 31 martie 2009, § 48).
50. Având în vedere cele expuse, Curtea a reamintit că, în conformitate cu prevederile articolului 54 din Constituție, orice limitare legală a exercițiului dreptului la apărare trebuie justificată în mod convingător, prin urmărirea unui scop legitim. Ea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și să nu poată atinge existența dreptului respectiv. Cu alte cuvinte, atunci când se limitează un drept, trebuie asigurat un echilibru corect între acesta și scopul legitim urmărit (HCC nr. 22 din 6 august 2020, § 53).
51. Pentru a verifica dacă prevederile articolului 1329 alin. (15) din Codul de procedură penală afectează însăși esența contradictorialității și a egalității armelor și a dreptului la apărare, Curtea a considerat necesară efectuarea testului de proporționalitate la etapa examinării în fond a sesizării.
52. Totodată, deși autorul contestă prevederile articolului 1329 alin. (15) din Codul de procedură penală în întregime, Curtea a constatat că argumentele acestuia se referă doar la competența judecătorului de instrucție de a dispune nimicirea comunicărilor înregistrate fără a implica partea apărării în procesul decizional.
53. Așadar, Curtea a considerat necesar să rețină pentru examinare în fond textul „şi decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnând persoanele responsabile de nimicire. Nimicirea informaţiilor în baza încheierii judecătorului de instrucţie este consemnată de către persoana responsabilă într-un proces-verbal, care se anexează la cauza penală” din articolul 1329 alin. (15) din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea a stabilit în raport cu acest text de lege incidența articolelor 20 și 26 în coroborare cu articolele 23 și 54 din Constituție.
54. În consecință, Curtea a declarat admisibilă sesizarea în partea ce ține de excepția de neconstituționalitate a textului „şi decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnând persoanele responsabile de nimicire. Nimicirea informaţiilor în baza încheierii judecătorului de instrucţie este consemnată de către persoana responsabilă într-un proces-verbal, care se anexează la cauza penală” din articolul 1329 alin. (15) din Codul de procedură penală, urmând să efectueze testul de legalitate și de proporționalitate.
B. FONDUL CAUZEI
A. Argumentele autorului sesizării
55. Autorul susține că prevederile articolului 1329 alin. (15) din Codul de procedură penală contravin principiului contradictorialității și încalcă dreptul de egalitate al părților în proces, pentru că nu-i acordă părții apărării posibilitatea de a avea acces la înregistrările pe care partea acuzării nu le consideră pertinente și care sunt nimicite ulterior.
56. De asemenea, autorul pretinde că, pentru că judecătorul de instrucție decide, la faza urmăririi penale, care probă trebuie nimicită, el își asumă obligațiile judecătorului care examinează cauza în fond, neavând cunoștință despre probele acuzării și ale apărării.
57. În opinia sa, prevederile contestate contravin articolelor 20, 23, 26 și 54 din Constituție.
B. Argumentele autorităților și ale organizațiilor care și-au prezentat opiniile
58. În opinia Parlamentului, se menționează că măsurile speciale de investigație care implică interceptarea și înregistrarea comunicărilor sunt dispuse cu autorizarea judecătorului de instrucție. La etapa urmăririi penale, judecătorul de instrucție decide care informații obținute în rezultatul efectuării măsurilor de investigație urmează a fi nimicite. La etapa urmăririi penale, procurorul poate dispune doar transcrierea pe un suport aparte a informațiilor relevante, care pot fi utilizate ca probe, însă nu ia decizia de nimicire sau de distrugere a probelor. Legislatorul delimitează competența judecătorului de instrucție în cursul urmăririi penale și a judecătoriilor, prevăzute la articolul 41 și, respectiv, la articolul 36 din Codul de procedură penală. De asemenea, Parlamentul face o paralelă cu prevederile similare ale Codului de procedură penală al României, potrivit cărora judecătorul de drepturi și libertăți dispune nimicirea datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică. Așadar, în opinia Parlamentului, prevederile articolului 1329 alin. (12) și alin. (15) din Codul de procedură penală nu contravin Constituției.
59. În opinia Guvernului, unele prevederi din articolul 1329 alin. (15) din Codul de procedură penală ar putea crea un dezechilibru în partea ce vizează caracterul echitabil al procesului penal și asigurarea dreptului la apărare. În particular, prevederile contestate nu impun procurorului obligația de a anexa la materialele dosarului toate interceptările făcute. Acest fapt lipsește persoana vizată de posibilitatea de a verifica conținutul datelor, care au fost considerate nepertinente, în vederea pregătirii apărării.
60. În opinia Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, se notează că autorul nu a prezentat argumente cu privire la pretinsa încălcare a articolelor din Constituție pe care acesta se sprijină. Cu privire la pretinsa contradicție dintre normele contestate și prevederile articolului 1325 alin. (11) din Codul de procedură penală, se afirmă că normele în discuție reglementează controlul posterior al măsurilor speciale de investigații. Totodată, prevederile articolului 1325 alin. (11) din Codul de procedură penală se aplică tuturor măsurilor speciale de investigații, iar prevederile contestate se referă doar la comunicări. De asemenea, cu referire la criticile privind competențele judecătorului de instrucție, acesta din urmă efectuează doar testul legalității măsurilor speciale de investigații, valoarea probantă a rezultatelor acestora fiind competența procurorului care conduce urmărirea penală și care este una conformă prevederilor articolelor 95 și 1329 din Codul de procedură penală. Așadar, potrivit Institutului, normele contestate nu ridică probleme de constituționalitate, iar sesizarea trebuie respinsă ca nefondată.
C. Aprecierea Curții
1. Principii generale
61. Curtea subliniază că articolul 26 din Constituție garantează dreptul la apărare. Dreptul la apărare presupune posibilitatea fiecărui om de a reacționa independent, prin mijloace legitime, în fața unui tribunal, la încălcarea drepturilor și libertăților sale. Astfel, Curtea subliniază că dreptul la apărare, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, cuprinde totalitatea drepturilor și a regulilor procedurale care îi acordă persoanei posibilitatea de a se apăra împotriva acuzațiilor ce i se aduc și de a le contesta, în vederea demonstrării nevinovăției sale. Dreptul la apărare trebuie asigurat pe tot parcursul procesului penal (HCC nr. 22 din 6 august 2020, § 44).
62. Mai mult, Curtea constată că articolul 17 din Codul de procedură penală reglementează dreptul la apărare ca principiu al procedurilor penale și al procesului penal în ansamblul său și obligă organul de urmărire penală și instanța judecătorească să le asigure participanților la procesul penal deplina exercitare a drepturilor lor procesuale, în condițiile acestui Cod și în concordanță cu prevederile constituționale (ibidem, § 45).
63. Astfel, Curtea notează că, potrivit dispozițiilor constituționale și legale, autoritățile judiciare sunt obligate să ia toate măsurile necesare pentru ca apărarea să fie exercitată în mod efectiv. Pentru a-și exercita dreptul la apărare, persoanei acuzate trebuie să i se permită să beneficieze de toate mijloacele de probă care se pot dovedi decisive pentru șansele apărării. Așadar, dreptul unei persoane de a-și pregăti efectiv apărarea se află într-o legătură indisolubilă cu dreptul de acces la probe (ibidem, § 46).
64. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a reținut că, de vreme ce articolul 6 § 1 din Convenție garantează dreptul la un proces echitabil, acesta nu stabilește reguli precise privind admisibilitatea probelor (a se vedea Schenk v. Elveția, 12 iulie 1988, § 46; Lhermitte v. Belgia [MC], 29 noiembrie 2016, § 83). Totuși, atunci când Curtea Europeană verifică pretinsele încălcări ale procedurii de administrare a probelor, ea verifică dacă există o încălcare a unui drept garantat de Convenție, precum și modul în care această încălcare afectează caracterul echitabil al întregii proceduri (a se vedea Bykov v. Rusia [MC], 10 martie 2009, § 89).
65. Dreptul la un proces echitabil implică și dreptul de acces la dosarul cauzei. Curtea Europeană a constatat deja că accesul nerestricționat la dosarul cauzei și utilizarea nerestricționată a oricăror note, inclusiv, dacă este necesar, posibilitatea de a obține copii ale documentelor relevante, sunt garanții importante ale unui proces echitabil. Nerespectarea unui astfel de acces a cântărit, în aprecierea Curții Europene, în favoarea constatării că principiul egalității armelor a fost încălcat (Matanović v. Croația, 4 aprilie 2017, § 159).
66. În continuare, Curtea urmează să verifice dacă ingerința în discuție respectă standardul calității legii, dacă urmărește un scop legitim și dacă asigură un echilibru corect între principiile concurente.
a) Cu privire la respectarea standardului calității legii
67. Așa cum prevede articolul 54 alin. (2) din Constituție, exercițiul drepturilor și libertăților nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege. Sintagma „prevăzută de lege” presupune ca legea să îndeplinească anumite condiții de calitate. În acest sens, articolul 23 alin. (2) din Constituție impune adoptarea de către legislator a unor legi accesibile și previzibile.
68. Condiția accesibilității presupune ca textele de lege să poată fi cunoscute de către destinatari. Orice persoană trebuie să poată să dispună de informații privind normele juridice aplicabile într-un caz concret (Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, § 68). În special, accesibilitatea legii presupune publicarea ei în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în condițiile articolului 76 din Constituție, astfel încât să poată fi cunoscută de persoanele la care se referă. Așadar, cu privire la respectarea condiției accesibilității, Curtea menționează că publicul are acces la Codul de procedură penală, acesta fiind publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 104-110 din 7 iunie 2003, republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 248-251 din 5 noiembrie 2013. Prin urmare, condiția accesibilității este respectată.
69. La rândul ei, condiția previzibilității legii este îndeplinită atunci când persoana poate prevedea – în caz de necesitate, cu o asistență juridică adecvată – într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele pe care o conduită le poate implica (Berardi şi Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, § 40; Khodorkovskiy şi Lebedev v. Rusia [nr. 2], 14 ianuarie 2020, § 570).
70. În jurisprudența sa, Curtea a stabilit că, pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat în mod clar şi inteligibil, fără dificultăți de ordin sintactic şi pasaje obscure (a se vedea HCC nr. 12 din 6 aprilie 2021, § 64 și jurisprudența citată acolo).
71. Totodată, Curtea reiterează că o normă corespunde exigenței previzibilității atunci când oferă o măsură de protecție împotriva imixtiunilor arbitrare din partea autoritățile publice (Centro Europa 7 S.r.l. şi Di Stefano v. Italia [MC], 7 iunie 2012, § 143).
72. Articolul 1329 alin. (15) din Codul de procedură penală prevede că „în termen de 48 de ore de la finisarea perioadei de autorizare a interceptării și înregistrării, procurorul prezintă judecătorului de instrucție procesul-verbal și suportul în original pe care au fost înregistrate comunicările”, iar judecătorul de instrucție „decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnând persoanele responsabile de nimicire”. Prin urmare, dispozițiile contestate sunt suficient de clare și previzibile pentru destinatari.
73. Curtea confirmă că ingerința în discuție este prevăzută de lege, în sensul articolului 54 alin. (2) din Constituție, fiind, în același timp, accesibilă şi previzibilă.
b) Cu privire la legitimitatea scopului urmărit
74. Din articolul 54 alin. (2) din Constituție rezultă că ingerințele într-un drept fundamental trebuie să urmărească realizarea unuia sau mai multor din următoarele scopuri legitime: protecția securității naționale, integrității teritoriale, asigurarea bunăstării economice a țării, asigurarea ordinii publice, în vederea prevenirii tulburărilor în masă şi infracțiunilor, protecția drepturilor, libertăților şi demnității altor persoane, împiedicarea divulgării informațiilor confidențiale şi garantarea autorității şi imparțialității justiției.
75. Curtea constată că prevederile contestate urmăresc scopul legitim al protecției drepturilor și libertăților altor persoane, precum și împiedicarea divulgării informațiilor confidențiale.
76. Așa cum a reținut Curtea Europeană în jurisprudența sa, depunerea la dosarul unei cauze a tuturor conversațiilor interceptate de la un post telefonic ar putea încălca alte drepturi, cum ar fi, de exemplu, dreptul la respectarea vieții private a altor persoane care au efectuat apeluri de la postul pus sub ascultare (Dumitru Popescu v. România [nr. 2], 26 aprilie 2007, § 78).
77. De asemenea, Curtea admite că distrugerea informațiilor considerate ca lipsite de pertinență de judecătorul de instrucție urmărește scopul respectării termenului rezonabil de examinare a cazului și al economisirii resurselor la etapa finalizării urmăririi penale și, respectiv, a judecării cauzei în fond. În acest sens, supraîncărcarea dosarului cu informații lipsite de pertinență și inutile pentru soluționarea cauzei ar putea conduce la tergiversarea procesului de judecare a cauzei, fapt care poate fi evitat prin filtrarea informațiilor interceptate în cadrul urmăririi penale.
78. Așadar, Curtea constată că textul „decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnând persoanele responsabile de nimicire” din articolul 1329 alin. (15) din Codul de procedură penală urmărește scopurile protecției dreptului la viața privată al persoanelor terțe ale căror comunicări au fost interceptate și înregistrate prin aplicarea măsurilor speciale de investigație față de acuzat, al economisirii resurselor la examinarea cauzei în fond și al celerității procesului penal.
79. Prin urmare, restrângerea în discuție urmărește realizarea unor scopuri legitime permise de articolul 54 alin. (2) din Constituție.
c) Cu privire la existența unui echilibru corect între principiile concurente
80. Potrivit prevederilor articolului 1329 din Codul de procedură penală, au acces la integralitatea înregistrărilor efectuate doar acuzarea și judecătorul de instrucție, apărarea având acces doar la o parte din informațiile interceptate, i.e. cea care nu a fost nimicită la etapa urmăririi penale.
81. În jurisprudența sa cu privire la interceptarea comunicărilor, Curtea Europeană a reținut că printre garanțiile minime necesare pentru a se evita abuzul de putere se numără măsurile care trebuie luate pentru a comunica informațiile părților (Big Brother Watch and Others v. Regatul Unit, 25 mai 2021, § 335).
82. Așadar, legea trebuie, în special, să detalieze măsurile de precauție care trebuie luate pentru a comunica în mod intact și complet înregistrările efectuate, în scopul unui eventual control al judecătorului și al apărării (Huvig v. Franța, 24 aprilie 1990, § 34; Valenzuela Contreras v. Spania, 30 iulie 1998, § 46; Prado Bugallo v. Spania, 18 februarie 2003, § 30; Karabeyoğlu v. Turcia, 7 iunie 2016, § 88).
83. De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a reținut că, deși depunerea la dosarul unei cauze a tuturor conversațiilor interceptate de la un post telefonic ar putea încălca alte drepturi, cum ar fi, de exemplu, dreptul la respectarea vieții private al altor persoane, persoanei interesate trebuie, totuși, să i se ofere posibilitatea să asculte înregistrările sau să le conteste veridicitatea, de unde rezultă și necesitatea de a le păstra intacte până la sfârșitul procesului penal și, de o manieră mai generală, de a depune la dosarul de urmărire penală probe pe care acesta le apreciază pertinente pentru apărarea intereselor sale (Dumitru Popescu v. România [nr. 2], 26 aprilie 2007, § 78).
84. Nedivulgarea probelor materiale apărării care conțin astfel de informații, care i-ar permite acuzatului să se exonereze sau să i se reducă pedeapsa, ar constitui o negare a facilităților necesare pregătirii apărării și, prin urmare, o încălcare a dreptului garantat de articolul 6 § 3 lit. (b) din Convenție (Janatuinen v. Finlanda, 8 decembrie 2009, § 45).
85. Distrugerea unor materiale obținute prin interceptarea comunicărilor telefonice poate conduce la imposibilitatea apărării de a-și verifica ipotezele cu privire la relevanța acestora și de a dovedi corectitudinea lor în fața instanțelor de fond (Natunen v. Finlanda, 31 martie 2009, § 47).
86. De asemenea, Curtea Europeană a constatat încălcarea articolului 6 din Convenție, inter alia, pentru că decizia privind dovezile nedivulgate a fost luată în cadrul urmăririi penale fără a-i oferi apărării posibilitatea de a participa la procesul decizional (Natunen v. Finlanda, 31 martie 2009, § 48; Janatuinen v. Finlanda, 8 decembrie 2009, § 50).
87. A contrario, în cauzele Fitt și Jasper din 16 februarie 2000, Curtea Europeană a fost satisfăcută că apărarea a fost informată și că i s-a permis să depună observații și să participe la procesul decizional cât mai mult posibil și a observat că necesitatea divulgării s-a aflat tot timpul sub controlul judecătorului de fond, oferind o garanție suplimentară importantă. În aceste cazuri, Curtea nu a constatat nicio încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție (Leas v. Estonia, 6 martie 2012, § 88).
88. Curtea notează că articolul 1329 alin. (15) din Codul de procedură penală nu prevede posibilitatea apărării de a participa la procesul decizional cu privire la evaluarea pertinenței informațiilor interceptate, acestea din urmă putând fi nimicite până la examinarea cauzei de către instanțele de fond.
89. Așadar, decizia privind nimicirea probelor nedezvăluite se ia la faza urmăririi penale, fără ca apărarea să aibă posibilitatea de a participa și de a contesta această procedură (a se vedea, mutatis mutandis, Natunen v. Finlanda, 31 martie 2009, § 48).
90. Dreptul apărării de a-i fi divulgate toate probele relevante nu este un drept absolut. Totuși, restrângerile acestuia, precum și orice alte dificultăți puse în calea apărării, trebuie echilibrate în mod suficient de procedurile existente și respectate de către autoritățile judiciare.
91. Din această perspectivă, Curtea admite că pe parcursul urmăririi penale ar putea fi restricționat accesul apărării la interceptările făcute, astfel încât să se asigure eficacitatea urmăririi penale (e.g. ca să nu fie divulgate date către coacuzați etc.). Totuși, aceste restricții trebuie contrabalansate prin garanții suficiente la o etapă ulterioară, i.e. la sfârșitul urmării penale și, respectiv, la judecarea cauzei în fond.
92. Curtea observă că prin articolul 1329 alin. (15) din Codul de procedură penală legislatorul a atribuit o protecție mai mare dreptului la respectarea vieții private al altor persoane și interesului judecării cu celeritate a procesului penal, în defavoarea drepturilor la un proces echitabil și la apărare ale acuzatului.
93. Curtea reține că aceste drepturi sunt protejate de Constituție, prin articolele 28 și, respectiv, 20 și 26. Niciunul dintre aceste drepturi concurente nu este absolut. Fiecare drept din cele enunțate poate fi supus restricțiilor, inter alia, pentru protecția drepturilor altor persoane, după cum prevede articolul 54 alin. (2) din Constituție. Mai mult, Constituția nu stabilește o ierarhie a priori între aceste drepturi fundamentale (HCC nr. 22 din 6 august 2020, § 60).
94. Totuși, având în vedere considerentele Curții Europene în materia comunicării interceptărilor efectuate, Curtea consideră că, în acest caz, nu a fost realizat un echilibru corect între principiile concurente, i.e. dreptul la viața privată al persoanelor terțe, ale căror comunicări au fost interceptate și înregistrate, și asigurarea confidențialității datelor, pe de o parte, și dreptul la un proces echitabil și, în special, dreptul la apărare al acuzatului, pe de altă parte.
95. Ca urmare a aplicării prevederilor contestate, ar putea surveni situații în care probele care sunt, de fapt, pertinente pentru apărare au fost distruse la etapa urmăririi penale, iar persoana în discuție este privată de dreptul de a lua cunoștință de probele respective și de a le utiliza în apărarea sa la judecarea cauzei penale.
96. Mai mult, se poate întâmpla prima facie ca unele înregistrări să nu fie pertinente la etapa urmăririi penale, însă ulterior să capete o altă pondere. Instanța de judecată ar putea fi în poziția de a corobora înregistrările efectuate cu unele probe noi, apărute mai târziu. Nimicirea înregistrărilor conform articolului 1329 alin. (15) din Codul de procedură penală împiedică instanța de judecată – cea care judecă în mod nemijlocit cazul penal – să evalueze toate probele și să poată constata relevanța acestora pentru situația apărării, fapt care îl poate priva pe acuzat de dreptul său la un proces echitabil.
97. Pentru a realiza un echilibru corect și pentru a respecta cerințele Convenției Europene, Curtea consideră necesar ca partea apărării să aibă posibilitatea de a avea acces, la terminarea urmăririi penale și, respectiv, la etapa judecării cauzei în fond, la informațiile obținute ca urmare a aplicării măsurilor speciale de interceptare și înregistrare a comunicărilor, avându-se în vedere raționamentele de la § 93 din prezenta hotărâre.
98. Acest fapt ar preveni eventualele abuzuri din partea autorităților și ar asigura o egalitate a armelor între partea acuzării și partea apărării, iar partea apărării și-ar putea exercita drepturile în mod efectiv și practic.
99. Sub acest aspect, Curtea notează că, în cele din urmă, instanței de judecată îi revine sarcina să aprecieze dacă interceptările sunt pertinente pentru caz, având în vedere cererile și demersurile înaintate în acest sens de către părți.
100.Totodată, persoanele care vor avea acces la înregistrările efectuate pot afla anumite date din viața privată a unor terțe persoane. Desigur, persoanelor în discuție le revine obligația de a nu divulga aceste date. În ipoteza în care vor face acest lucru, atunci intervine răspunderea juridică, putând fi cerută și repararea prejudiciului cauzat (a se vedea articolele 15 și 212 din Codul de procedură penală, articolul 315 din Codul penal, articolul 43 din Codul civil etc.).
101. Rezumând cele enunțate supra, Curtea conchide că textul „şi decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnând persoanele responsabile de nimicire. Nimicirea informaţiilor în baza încheierii judecătorului de instrucţie este consemnată de către persoana responsabilă într-un proces-verbal, care se anexează la cauza penală” din articolul 1329 alin. (15) din Codul de procedură penală contravine articolelor 20 și 26 în coroborare cu articolul 54 din Constituție.
Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g) și 140 din Constituție, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 6, 61, 62 literele a) și e) și 68 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională
HOTĂRĂŞTE:
1. Se admite parțial sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 1329 alin. (12) și (15) din Codul de procedură penală, ridicată din oficiu de dl judecător Ghenadie Eremciuc, în dosarul nr. 1-944/2018, pendinte la Judecătoria Bălți.
2. Se declară neconstituțional textul „şi decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnând persoanele responsabile de nimicire. Nimicirea informaţiilor în baza încheierii judecătorului de instrucţie este consemnată de către persoana responsabilă într-un proces-verbal, care se anexează la cauza penală” din articolul 1329 alin. (15) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova.
3. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 1329 alin. (12) din Codul de procedură penală.
4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președinte de ședință Liuba ȘOVA
Chișinău, 23 septembrie 2021
HCC nr. 31
Dosarul nr. 58g/2021