HOTĂRÂRE
PRIVIND EXCEPȚIA DE NECONSTITUȚIONALITATE
a articolului 84 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012
 (obligarea de a nu părăsi teritoriul țării sau localitatea de reședință în procesele de insolvabilitate)
(Sesizarea nr. 25g/2020) 

CHIȘINĂU
4 august 2020 

În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Domnica MANOLE, Președinte,
dlui Nicolae ROȘCA,
dnei Liuba ȘOVA,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dnei Dina Musteața, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 20 februarie 2020,
Examinând sesizarea menționată în ședință plenară publică,
Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând în camera de consiliu,

Pronunță următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 84 alin. (2) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, ridicată de dl Corneliu Mazur, parte în dosarul nr. 2i-1273/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central.

2. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Alexandru Ceban de la Judecătoria Chișinău, sediul central, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

3. Autorul excepției de neconstituționalitate a pretins că prevederile articolului 84 alin. (2) din Legea insolvabilității sunt contrare articolelor 25 alin. (1) și 27 din Constituție.

4. Prin decizia Curții Constituționale din 15 iunie 2020, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituțională a solicitat opiniile Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Procuraturii Generale, Uniunii Administratorilor Autorizați din Moldova și Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

6. În ședința plenară publică a Curții, excepția de neconstituționalitate a fost susținută de dl Cornel Mazur și dl avocat Marcel Burlacu, autorii ai sesizării. Parlamentul a fost reprezentat de dl Radu Radu, consultant principal în cadrul Serviciului reprezentare la Curtea Constituțională și organele de drept în Direcţia Generală Juridică a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Dorin Lișman, secretar de stat al Ministerului Justiției și de dl Andrei Ciornîi, șef al Secției juridice a Ministerului Economiei și Infrastructurii.

CIRCUMSTANȚELE LITIGIULUI PRINCIPAL

7. Prin Hotărârea Curții de Apel Chișinău din 12 iulie 2013 a fost intentat procesul de insolvabilitate în privința S.C. „Management Consulting Service” S.R.L. Prin această hotărâre și în baza articolului 88 alin. (1) din Legea insolvabilității, dl Corneliu Mazur, administrator statutar și asociat unic al S.C. „Management Consulting Service” S.R.L., a fost desemnat în calitate de reprezentant al debitorului.

8. Pe 17 octombrie 2013, prin Încheierea Curții de Apel Chișinău, în privința debitorului insolvabil a fost aplicată procedura falimentului.

9. Lichidatorul S.C. „Management Consulting Service” S.R.L. a solicitat instanței de insolvabilitate, în baza articolului 84 alin. (2) din Legea insolvabilității și a hotărârii adunării creditorilor din 14 martie 2014, aplicarea față de dl Corneliu Mazur a interdicției de nepărăsire localității de reședință fără permisiunea expresă a instanței.

10. Pe 29 aprilie 2014, Curtea de Apel Chişinău a adoptat o încheiere prin care, în baza articolului 84 alin. (1) din Legea insolvabilității, a interzis dlui Corneliu Mazur să părăsească teritoriul Republicii Moldova fără permisiunea expresă a instanței de insolvabilitate.

11. Prin Decizia Curții Supreme de Justiție din 25 iunie 2014, s-a respins recursul dlui Corneliu Mazur și a fost menținută Încheierea Curții de Apel din 29 aprilie 2014.

12. Pe 27 mai 2019, dl Corneliu Mazur a solicitat ridicarea interdicției de nepărăsire a teritoriului Republicii Moldova instituite în privinţa sa. Prin Încheierea Judecătoriei Chişinău din 1 iunie 2019, cererea de ridicare a interdicției a fost respinsă, însă instanţa a menționat că, în cazuri excepţionale, legate de starea sănătăţii acestuia sau de alte circumstanțe întemeiate, el îi poate solicita autorizarea de a părăsi teritoriul ţării.

13. Pe 7 octombrie 2019, dl Corneliu Mazur a înaintat o cerere prin care a solicitat ridicarea provizorie a interdicției de nepărăsire a teritoriului țării în scop de tratament medical. Prin Încheierea Judecătoriei Chișinău din 12 noiembrie 2019, cererea de ridicare provizorie a interdicției a fost admisă, fiindu-i acordată permisiunea de a părăsi teritoriul Republicii Moldova pentru perioada 1 noiembrie 2019 – 1 februarie 2020, cu menţinerea obligaţiei de a se prezenta personal la şedinţele de judecată și cu mențiunea că începând cu data de 2 februarie 2020 continuă să fie aplicabilă interdicția de nepărăsire a țării.

14. De asemenea, pe 7 octombrie 2019, dl avocat Marcel Burlacu a ridicat, în interesele dlui Corneliu Mazur, excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 84 alin. (1) [răspunderea procesuală a debitorului] din Legea insolvabilității.

15. Prin Încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul central, din 18 noiembrie 2019, instanța de judecată a admis excepția și a sesizat, în acest sens, Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.  

LEGISLAȚIA PERTINENTĂ

16. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: 

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.

Articolul 27

Dreptul la libera circulaţie

„(1) Dreptul la libera circulaţie în ţară este garantat.

 (2) Oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară.”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

 (1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.

17. Prevederile relevante ale Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Articolul 84

 Răspunderea procesuală a debitorului 

„(1) După intentarea procedurii de insolvabilitate, instanţa de insolvabilitate, din oficiu sau la cererea administratorului/lichidatorului, poate obliga debitorul sau reprezentantul organelor lui de conducere să nu părăsească teritoriul Republicii Moldova fără permisiunea sa expresă în cazul în care există dovezi că acesta ar putea să se ascundă ori să se eschiveze de la participarea la procedură.

(2) În caz de eschivare a debitorului de la îndeplinirea obligaţiilor, conform prezentei legi, instanţa de insolvabilitate, la cererea administratorului, a adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor ori din oficiu, poate ridica debitorului dreptul de administrare a patrimoniului, dacă acesta dispune de el, îi poate interzice să părăsească localitatea de reşedinţă fără permisiunea sa expresă ori poate aplica alte măsuri de asigurare în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(3) Interdicţiile specificate la alin. (1) şi (2) sunt valabile pe întregul proces de insolvabilitate dacă instanţa de insolvabilitate nu stabileşte altfel.”

18. Prevederile relevante ale Codului de executare, adoptat prin Legea nr. 443 din 24 decembrie 2004, sunt următoarele:

Articolul 64

 Interdicţia de a părăsi ţara 

„(1) Interdicţia de a părăsi ţara în cel mult 6 luni se aplică de către judecător, la demersul executorului judecătoresc, doar atunci cînd prezenţa debitorului este necesară pentru executarea eficientă a documentului executoriu şi doar după luarea măsurilor de asigurare a executării documentului executoriu, cu obligarea executorului judecătoresc de a efectua periodic un control privind necesitatea menţinerii acestei interdicţii. Încheierea instanţei de judecată se execută imediat, însă poate fi atacată cu recurs. Demersul executorului judecătoresc privind interdicţia de a părăsi ţara se examinează pe baza materialelor anexate la demers, fără participarea părţilor. Instanţa care examinează demersul poate dispune citarea participanţilor la proces şi a executorului judecătoresc pentru a se pronunţa cu privire la temeiurile invocate în demers.

(1¹) Încheierea instanţei de judecată prin care se dispune aplicarea interdicţiei de a părăsi ţara se trimite spre executare Poliţiei de Frontieră din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

(2) Dacă este necesară menţinerea interdicţiei pe un termen mai mare, aceasta poate fi aplicată în mod repetat în urma unui demers motivat al executorului judecătoresc, dar nu mai mult de 3 ori în cadrul aceleiaşi proceduri de executare.

(3) În cazul încetării procedurii de executare în condiţiile art.83 lit. a)–c) şi e)–g) din prezentul cod sau restituirii documentului executoriu, interdicţia de a părăsi ţara se revocă de către executorul judecătoresc. În cazul în care în procesul de executare a documentului executoriu dispare necesitatea menţinerii interdicţiei de a părăsi ţara, precum şi în cazul încetării procedurii de executare în condiţiile art. 83 lit. d) din prezentul cod, această interdicţie se revocă de către judecător la cererea executorului judecătoresc sau a părţilor în procedura de executare.”

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

19. Prin decizia sa din 15 iunie 2020, Curtea a constatat respectarea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

20. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în acest caz controlul constituționalității Legii insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

21. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate, ridicată de dl Corneliu Mazur, parte în dosarul nr. 2i-1273/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central, este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

22. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unei cereri privind ridicarea provizorie a interdicției de nepărăsire a teritoriului țării, aplicată prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 29 aprilie 2014, și autorizarea plecării peste hotare.

23. Curtea a observat că autorul sesizării a invocat articolul 84 alin. (2), însă de fapt, obiectul excepției de neconstituționalitate este articolul 84 alin. (1) din Legea insolvabilității, care prevede competența instanței de insolvabilitate de a interzice debitorului sau reprezentantului organelor lui de conducere să părăsească teritoriul Republicii Moldova fără permisiunea sa expresă în cazul în care există dovezi că acesta ar putea să se ascundă ori să se eschiveze de la participarea la procedură. Această interdicție este, așa cum prevede articolul 84 alin. (3) din Legea insolvabilității, valabilă pe întreaga perioadă a procesului de insolvabilitate dacă instanţa nu stabileşte altfel. Obligația de nepărăsire a teritoriului țării este prevăzută pentru debitorii insolvabili persoane fizice și pentru reprezentanții debitorilor insolvabili persoane juridice identificați de instanță conform articolului 88 alin. (5) din Legea insolvabilității și constă în îndatorirea acestora de a pune la dispoziția instanței, administratorului/lichidatorului, adunării și comitetului creditorilor documentele, informațiile și explicațiile necesare și de a participa la acțiunile și activitățile pe care aceștia le întreprind, astfel încât să asigure celeritatea procedurii de insolvabilitate și realizarea scopului urmărit de această procedură.

24. Curtea a admis că dispozițiile contestate ale articolului 84 alin. (1) din Legea insolvabilității ar putea fi aplicate de către instanță la soluționarea cauzei în care a fost ridicată excepția, deoarece, în baza acestei norme, anterior a fost adoptată o încheiere privind interdicția de nepărăsire a teritoriului țării de către autorul sesizării.

25. Curtea a observat că prevederile contestate nu au fost supuse anterior controlului de constituționalitate.

26. Autorul sesizării a invocat faptul că interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova, dispusă în baza articolului 84 alin. (1) din Legea insolvabilității, constituie o ingerință în drepturile prevăzute de articolele 25 alin. (1) [libertatea individuală și siguranța persoanei] și 27 [dreptul la libera circulație] din Constituție. Curtea a examinat aplicabilitatea acestor prevederi constituționale.

27. Deși autorul sesizării a pretins încălcarea articolului 25 alin. (1) din Constituție, el nu a motivat contradicția dintre norma contestată și norma constituțională invocată. În situații similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituție, fără explicarea pretinsei neconformități cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr. 151 din 26 decembrie 2019, § 16; DCC nr. 5 din 20 ianuarie 2020, § 20, DCC nr. 33 din 19 martie 2020, § 31; DCC nr. 50 din 28 mai 2020, § 16; DCC nr. 54 din 2 iunie 2020, § 31).

28. Cu referire la invocarea articolului 27 din Constituție, i.e. a dreptului la libera circulație, Curtea a notat că, potrivit alin. (2) al acestui articol, oricărui cetățean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a ieși, de a emigra şi de a reveni în țară.

 29. De asemenea, Curtea a constatat că dreptul la libera circulație este protejat și de articolul 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană. Curtea Europeană a subliniat că articolul 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție îi garantează oricărei persoane dreptul la libera circulație într-un anumit teritoriu şi dreptul de a părăsi acest teritoriu, fapt care implică și dreptul de a călători într-o țară la alegerea sa, în care i s-ar permite intrarea (a se vedea Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, § 64; Battista v. Italia, 2 decembrie 2014, § 37; De Tommaso v. Italia, 27 februarie 2017, § 104).

30. Curtea a notat că, în prezenta cauză, obligația de nepărăsire a teritoriului țării impusă de articolul 84 alin. (1) din Legea insolvabilității urmează a fi interpretată prin prisma articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană, precum şi a jurisprudenţei relevante a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

31. În acest context, Curtea Europeană a reţinut că restricţiile impuse libertăţii de mişcare pot încălca articolul 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană dacă nu sunt „prevăzute de lege”, dacă nu urmăresc unul sau mai multe scopuri legitime stabilite în paragraful al treilea al aceluiaşi articol şi dacă nu pot fi considerate măsuri „necesare într-o societate democratică” ( a se vedea Luordo v. Italia, 17 iulie 2003, § 93; Battista v. Italia, 2 decembrie 2014, § 37).

32. Curtea a reiterat că orice limitare a dreptului persoanei la libera circulaţie, manifestată fie prin refuzul eliberării actelor de călătorie necesare exercitării acestei libertăţi, fie prin interdicţia de a părăsi ţara, trebuie să corespundă anumitor exigenţe de ordin material şi procedural, care să garanteze proporţionalitatea acesteia cu scopul urmărit (HCC nr. 7 din 5 aprilie 2011, § 3; HCC nr. 17 din 10 mai 2017, § 104).

33. Prin urmare, Curtea a considerat incident articolul 27 din Constituție.

34. Pentru a elucida problemele ridicate în excepţia de neconstituţionalitate, Curtea va examina prevederile articolului contestat în raport cu articolele 23 alin. (2), 27 şi 54 din Constituţie.

35. Totodată, examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea a observat că în articolul 84 alin. (2) din Legea insolvabilități există o normă cu conținut asemănător celui contestat de autorul sesizării și se referă la o eventuală interdicție a părăsirii localității de reședință fără permisiunea instanței de insolvabilitate. De asemenea, Curtea va verifica și constituționalitatea articolului 84 alin. (3) din aceeași lege, aflat în conexiune logică cu primele două norme supuse controlului de constituționalitate și potrivit căruia interdicțiile de părăsire a teritoriului țării sau a localității de reședință rămân valabile pe întregul proces de insolvabilitate dacă instanţa de insolvabilitate nu stabileşte altfel (a se vedea mutatis mutandis HCC nr. 41 din 7 decembrie 2000, § 4; HCC nr. 9 din 30 martie 2004, § 9; HCC nr. 20 din 30 noiembrie 2006, § 3; HCC nr. 30 din 1 noiembrie 2016, § 46; HCC nr. 10 din 8 mai 2018, § 31; HCC nr. 21 din 3 octombrie 2019, § 23; HCC nr. 3 din 4 februarie 2020, § 26; HCC nr. 15 din 28 mai 2020, § 66). Prin urmare, fiind suverană în materie de control al constituționalității și pentru a face posibilă implementarea propriei sale hotărâri, Curtea va verifica și constituționalitatea textului „îi poate interzice să părăsească localitatea de reşedinţă fără permisiunea sa expresă” din alineatul (2) dar și a prevederilor alin. (3) din articolul 84 al Legii insolvabilități prin prisma articolelor 23, 27 și 54 din Constituție.

B. FONDUL CAUZEI

A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

36. Autorul excepției susține că norma contestată, care prevede obligarea debitorului de a nu părăsi teritoriul Republicii Moldova fără permisiunea expresă a instanței, afectează dreptul la libera circulație garantat de articolul 27 din Constituție.

 37. În acest sens, autorul sesizării menționează două hotărâri ale Curții Constituționale (a se vedea HCC nr. 17 din 10 mai 2017 cu privire la interdicția eliberării documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere și HCC nr. 19 din 3 iulie 2018 referitoare la omisiunea de a reglementa durata maximă pentru care poate fi dispusă obligația de a nu părăsi țara). Autorul consideră că măsura impusă îl împiedică să meargă la tratament peste hotarele țării, precum și la odihnă cu familia sa. 

B. Argumentele autorităților

38. În opinia sa, Președintele Republicii Moldova menționează că argumentele invocate de Curtea Constituțională în Hotărârea nr. 7 din 5 aprilie 2011 sunt valabile și în prezenta cauză și urmează a fi aplicate la examinarea şi soluționarea acesteia.

39. În opinia prezentată, Parlamentul a menționat că interdicția de a părăsi teritoriul țării în situația în care debitorul nu îndeplinește obligațiile stabilite la articolul 84 alin. (2) din Legea insolvabilității nu constituie o încălcare a dreptului la libera circulație, ci reprezintă o măsură de asigurare a creanțelor creditorilor. Această interdicție este o măsură excepțională, fiind instituită pentru asigurarea derulării procedurii de insolvabilitate. Interdicţia se aplică doar în situaţia în care debitorul se eschivează de la îndeplinirea obligaţiilor de a prezenta informaţii şi explicaţii necesare pentru adoptarea unei decizii privind examinarea cererii şi constituie o limitare temporară a libertăţii de circulaţie.

40. Totodată, Parlamentul a notat că prin formularea „să părăsească localitatea de reședință fără permisiunea sa” din conţinutul articolului 84 alin. (2) din Legea insolvabilității se subînţelege că instanţa de judecată poate să-i permită debitorului să părăsească teritoriul Republicii Moldova în cazul în care acesta va solicita permisiunea respectivă. Prin urmare, ţine de diligenţa instanţei de a decide caracterul proporţional al măsurii asiguratorii prin aplicarea în privința debitorului a interdicţiei de a părăsi ţara.

41. Guvernul a notat că, în cazul în care debitorul nu-şi îndeplineşte obligaţiile legale, există riscul ca buna-desfăşurare a procesului de insolvabilitate să fie compromisă şi, în final, să fie încălcat dreptul creditorilor de a obţine acoperirea creanţelor lor. Astfel, în scopul asigurării îndeplinirii de către debitor a obligaţiilor prevăzute de Legea insolvabilităţii, legislatorul a instituit, într-o normă permisivă, prerogativa instanţei de insolvabilitate de a aplica, la cererea administratorului, a adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor, ori din oficiu, măsuri procesuale de constrângere a debitorului.

42. Guvernul a menționat că restrângerea dreptului la libera circulaţie a debitorului întruneşte condiţiile stabilite în articolul 54 din Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Europene, în măsura în care posibilitatea aplicării acesteia de către instanţa de judecată este prevăzută de lege şi reprezintă o măsură necesară pentru protejarea drepturilor creditorilor.

43. În opinia sa, Uniunea administratorilor autorizați menționează că interdicţia de a părăsi ţara, prevăzută de articolul 84 alin. (1) şi (2) din Legea insolvabilităţii, este o măsură excepţională, fiind instituită pentru asigurarea derulării eficiente a procesului de insolvabilitate. Aceasta se aplică doar după ce au fost efectuate măsurile prevăzute de articolele 27 alin. (3), 68, 74, 75, 83, 84, 85, 134 alin. (2) lit. c) din Legea insolvabilităţii. După conținutul lor, aceste măsuri au scopul de a asigura satisfacerea colectivă a creanțelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului, reprezintă un spectru de interdicţii sau obligaţii care asigură derularea eficientă a procesului de insolvabilitate. În acest sens, interdicţia de a părăsi ţara este o măsură legală de asigurare a executării efective a hotărârii judecătoreşti și nu reprezintă o ingerinţă nejustificată în dreptul la libera circulaţie, garantat de articolul 27 din Constituţie şi de tratatele internaţionale.

44. Uniunea administratorilor autorizați notează că necesitatea menţinerii interdicţiei este verificată periodic de instanţa de insolvabilitate, care, în baza articolului 5 din Legea insolvabilităţii, deţine competenţele respective. Interdicţia este aplicabilă doar după eschivarea debitorului de a se conforma dispoziţiilor legale, hotărârilor şi încheierilor instanţei de insolvabilitate, cerinţelor administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, adunării creditorilor sau comitetului creditorilor şi în cazul epuizării altor mijloace. Astfel, interdicţia de a părăsi ţara este prevăzută de lege, având scopul de a proteja drepturile altor persoane şi de a asigura executarea hotărârilor instanţelor judecătoreşti. Ea nu încalcă articolele 27 şi 54 din Constituţie.

 45. În opinia sa scrisă, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova menționează că această restrângere este prevăzută expres de lege (de articolul 84 din Legea insolvabilităţii), este temporară (nu atinge existența dreptului la libera circulație, ca atare), rezonabilă şi proporțională cu scopul urmărit, i.e. protejarea drepturilor creditorilor.

C. Aprecierea Curții

I. Dacă ingerința este prevăzută de lege

 46. Așa cum prevede prima teză a articolului 54 alin. (2) din Constituție, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor „prevăzute de lege”. Principiul legalității presupune îndeplinirea standardului calității prevederilor legale aplicabile (a se vedea HCC nr. 16 din 4 iunie 2018, § 44; HCC nr. 9 din 8 aprilie 2019, § 40; HCC nr. 16 din 9 iunie 2020, § 48, precum și deciziile Curții Europene în cazurile Luordo v. Italia, 17 iulie 2003, § 93; Riener v. Bulgaria, 23 mai 2006, § 109; Ignatov v. Bulgaria, 2 iulie 2009, § 32; Gochev v. Bulgaria, 26 noiembrie 2009, § 44; Khlyustov v. Federaţia Rusă, 11 iulie 2013, § 65). Curtea reţine că normele „prevăzute de lege” pe care se bazează o ingerință în drepturile fundamentale trebuie să corespundă celor patru criterii ale calității: accesibilitatea, previzibilitatea, claritatea şi existența unor garanții adecvate împotriva ingerințelor arbitrare (a se vedea Kruslin v. Franța, 24 aprilie 1990, § 30).

47. Condiția accesibilității presupune ca textele de lege să poată fi cunoscute de către destinatari. Orice persoană trebuie să poată să dispună de informații privind normele juridice aplicabile într-un caz concret (Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, § 68). Accesibilitatea legii are în vedere aducerea la cunoștința publică a actelor normative și intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în baza articolului 76 din Constituție și a Legii nr. 173 din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, legea publicându-se în Monitorul Oficial. Așadar, Curtea menționează că persoanele au acces la Legea insolvabilității, deoarece aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

48. La rândul ei, condiția previzibilității legii este îndeplinită atunci când îi permite persoanei – în caz de necesitate, cu o asistență juridică adecvată – să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele pe care le poate avea o anumită conduită (GesturJónsson și Ragnar Halldór Hall v. Islanda, 30 octombrie 2018, § 88; Berardi și Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, § 40).

49. Analiza sistematică a Legii insolvabilității sub aspectul previzibilității permite Curții să constate că în sarcina debitorului insolvabil – persoană fizică, precum și a reprezentantului debitorului insolvabil – persoană juridică sunt puse o serie de obligații și atribuții, precum, inter alia ar fi cele stabilite la articolele 83, 88 alin. (3), neîndeplinirea cărora atrage răspunderea juridică sau aplicarea unor măsuri preventive menite să asigure îndeplinirea obligațiilor și a atribuțiilor ce le revin.

50. În acest sens, legislatorul a prevăzut că „după intentarea procedurii de insolvabilitate, instanța de insolvabilitate, din oficiu sau la cererea administratorului/lichidatorului, poate obliga debitorul sau reprezentantul organelor lui de conducere să nu părăsească teritoriul Republicii Moldova fără permisiunea sa expresă în cazul în care există dovezi că acesta ar putea să se ascundă ori să se eschiveze de la participarea la procedură” [articolul 84 alin. (1) din Legea insolvabilității] precum și că, în caz de eschivare a debitorului de la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege, instanţa de insolvabilitate, la cererea administratorului, a adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor ori din oficiu, poate interzice debitorului „să părăsească localitatea de reşedinţă fără permisiunea sa expresă” [articolul 84 alin. (2) din Legea insolvabilități]. Prin urmare, în situația în care nu-și îndeplinește obligațiile și/sau atribuțiile prevăzute de lege, instanța poate să interzică debitorului persoană fizică sau reprezentantului debitorului persoană juridică să părăsească teritoriul țării sau al localității de reședință. O asemenea interdicție se aplică față de persoana identificată conform articolului 88 alin. (5) din Legea insolvabilității și reprezintă o măsură excepțională instituită pentru asigurarea derulării cu celeritate a procedurii de insolvabilitate.

51. Curtea Europeană a stabilit în jurisprudența sa că pentru ca norma legală să îndeplinească criteriul previzibilității, ea trebuie să stabilească pentru viitor, cu suficientă precizie, condițiile în care pot fi aplicate măsurile, permițându-le persoanelor vizate – la necesitate, prin indicii corespunzători – să-și conformeze conduita (a se vedea Battista v. Italia, 2 decembrie 2014, § 38; De Tommaso v. Italia, 23 februarie 2017, §§ 106-107).

52. Examinând prevederea contestată din acest punct de vedere, Curtea reţine că legislatorul a stabilit că interdicţia de nepărăsire a teritoriului țării sau, după caz, a localității de reședință este valabilă pentru „întregul proces de insolvabilitate dacă instanţa de insolvabilitate nu stabileşte altfel” [articolul 84 alin. (3) din Legea insolvabilității]. Curtea constată că norma citată supra nu stabilește limite temporale pentru care este valabilă interdicția de a nu părăsi țara sau localitatea de reședință, iar procesele de insolvabilitate, în funcție de tipul de procedură aplicat, (restructurare, faliment etc.) de numărul de creditori, de valoarea masei debitoare etc., ar putea avea o complexitate mai mare sau mai mică și, respectiv, o durată diferită. Norma respectivă nu prevede niciun fel de criterii sau condiții care ar permite instanței să determine, iar persoanei să cunoască perioada de timp pentru care a fost aplicată interdicția. Spre exemplu, în cazul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate supusă controlului, interdicția de nepărăsire a teritoriului țării se menține pe parcursul a mai mult de șase ani, adică o perioadă mult mai mare decât prevede măsura penală de nepărăsire a teritoriului țării sau a localității de reședință.

53. În acest sens, într-o cauză referitoare la o pretinsă limitare a libertății de circulație, Curtea Europeană a reținut că o lege națională care le lasă instanțelor o marjă discreționară largă, fără a indica cu suficientă claritate sfera de aplicare a acestei marje și modul de exercitare a acesteia. Prin urmare, impunerea de măsuri preventive persoanei nu era suficient de previzibilă și nu era însoțită de garanții adecvate împotriva diferitelor abuzuri posibile (De Tommaso v. Italia, 23 februarie 2017, § 124).

54. Astfel, Curtea constată că articolul 84 alin. (3) din Legea insolvabilității nu oferă persoanelor vizate suficientă previzibilitate și suficiente garanții împotriva ingerințelor arbitrare, așa cum o impune articolul 23 alin. (2) din Constituție.

55. Curtea reţine că lipsa reglementării privind durata maximă a obligației de nepărăsire a teritoriului ţării și, respectiv, a localității de reședință constituie o omisiune legislativă contrară Constituției.

56. În acest sens, Curtea menționează Hotărârea nr. 19 din 3 iulie 2018 prin care a declarat neconstituțional articolul 178 din Codul de procedură penală din cauza omisiunii legislatorului de a reglementa durata maximă pentru care poate fi dispusă obligaţia de a nu părăsi ţara. În Hotărârea menționată Curtea a stabilit că, deşi articolul 178 din Codul de procedură penală prevede în mod expres un termen pentru care să poată fi dispusă măsura obligației de a nu părăsi ţara, durata maximă a acestei măsuri nu este stabilită. Curtea a reţinut că lipsa prevederii unei durate maxime de aplicare a măsurii preventive sub forma obligaţiei de a nu părăsi ţara constituie o omisiune legislativă contrară Constituției.

57. În acest context, Curtea subliniază că, confruntată cu o omisiune legislativă şi în virtutea rolului său de garant al supremației Constituției, nu poate stabili doar neconstituționalitatea normei contestate, dar urmează să vină cu o soluție provizorie. Curtea observă că articolul 64 din Codul de executare stabilește că „interdicția de a părăsi țara în cel mult 6 luni se aplică de către judecător, la demersul executorului judecătoresc, doar atunci când prezența debitorului este necesară pentru executarea eficientă a documentului executoriu și doar după luarea măsurilor de asigurare a executării documentului executoriu, cu obligarea executorului judecătoresc de a efectua periodic un control privind necesitatea menținerii acestei interdicții”. Dacă este necesară menținerea interdicției pe un termen mai mare, aceasta poate fi aplicată în mod repetat în urma unui demers motivat al executorului judecătoresc, dar nu mai mult de trei ori în cadrul aceleiași proceduri de executare. Ca și în cazul insolvabilității, procedura de executare are sarcina de a contribui la realizarea drepturilor creditorilor. Prin urmare, Curtea consideră că până la modificarea articolului 84 din Legea insolvabilității de către legislator și în vederea instituirii unei practici conforme cu Constituția, instanțele de insolvabilitate la adoptarea măsurilor de nepărăsire a teritoriului țării sau a localității de reședință vor aplica, în mod corespunzător, termenele stabilite de articolul 64 din Codul de executare.

Din aceste motive, în temeiul articolului 140 alin. (2) din Constituție și articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, articolelor 6, 61, 62 lit. a) și 68 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională 

HOTĂRĂȘTE: 

1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de dl Corneliu Mazur, parte în dosarul nr. 2i-1273/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central.

2. Se declară neconstituţionale dispozițiile articolului 84 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, referitoare la omisiunea de a reglementa durata maximă pentru care poate fi dispusă obligația de a nu părăsi teritoriul țării sau localitatea de reședință.

3. Până la remedierea deficienței de reglementare constatate prin prezenta hotărâre şi înlăturarea viciului de neconstituţionalitate, instanțele de insolvabilitate la adoptarea măsurilor de nepărăsire a teritoriului țării sau a localității de reședință vor aplica, în modul corespunzător, termenele stabilite de articolul 64 din Codul de executare, adoptat prin Legea nr. 443 din 24 decembrie 2004.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.  

Președinte                                    Domnica MANOLE 

Chișinău, 4 august 2020
HCC nr. 21
Dosarul nr. 25g/2020