Hotărârea nr. 20 din 09.07.2020

Hotărârea nr. 20 din 09.07.2020 pentru interpretarea articolelor 134 alin. (1) și (2), 136 alin. (3) și 140 alin. (2) din Constituție


Subiectul sesizării: grup de deputaţi, Sergiu Litvinenco, Dinu Plîngău, Denis Ulanov, Serghei Sîrbu
Tipul hotărârii: interpretarea Constituției Republicii Moldova
Prevedere: interpretarea Constituţiei


Hotărârea Curții Constituționale:
1. h_20 _2020_100b_102b_103b_2020_rou.pdf


Sesizare:


Opinie separată expusă în temeiul articolelor 27 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 67 din Codul jurisdicţiei constituţionale (Vladimir ȚURCAN)
Opinie separată:
1. Opinia separata a dlui judecator Vladimir Turcan_rou.pdf

Opinie separată
expusă în temeiul articolelor 27 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 67 din Codul jurisdicţiei constituţionale la Hotărârea Curții Constituționale nr. 20 din 9 iulie 2020 pentru interpretarea articolelor 134 alin. (1) și (2), 136 alin. (3) și 140 alin. (2) din Constituție

Subsemnatul, judecător constituțional Vladimir Țurcan, am depus la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, o cerere de chemare în judecată împotriva Curții Constituționale, terț fiind colega Domnica Manole. În conformitate cu prevederile articolului 206 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, am solicitat anularea Hotărârii Curții Constituționale nr. AG-4 din 23 aprilie 2020, prin care am fost destituit din funcția de Președinte al Curții Constituționale, și a Hotărârii Curții Constituționale nr. AG-5 din 23 aprilie 2020, prin care în funcția de Președinte al Curții Constituționale a fost aleasă, prin vot secret, pe un termen de trei ani, doamna judecător Domnica Manole. Am mai solicitat anularea Deciziei Curții Constituționale nr. AG-6 din 18 mai 2020 cu privire la respingerea cererii prealabile.

Subliniez că, în circumstanțele expuse supra, la Curtea Constituțională au fost înregistrate sesizările nr. 100b din 23 iunie 2020, nr. 102b din 25 iunie 2020 și nr. 103b din 30 iunie 2020, depuse de către unii deputați, obiectul acestor sesizări fiind interpretarea articolelor 134 alin. (1) și alin. (2), 136 alin. (3) și 140 alin. (2) din Constituție.

În special, autorii sesizărilor au formulat întrebarea dacă hotărârile de alegere și destituire a Președintelui Curții Constituționale constituie sau nu obiect de reglementare al articolului 140 alin. (2) combinat cu articolele 134 alin. (1) și alin. (2) și 136 alin. (3) din Constituție.

Prin urmare, în calitate de judecător constituțional și parte reclamantă în procedura de contencios administrativ aflată pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, obiectul căreia este anume anularea Hotărârilor Curții Constituționale nr. AG-4 din 23 aprilie 2020 și nr. AG-5 23 aprilie 2020 și a Deciziei Curții Constituționale nr. AG-6 din 18 mai 2020, am înaintat o cerere de abținere de la examinarea sesizărilor. Declarația de abținere a fost respinsă de Plenul Curții Constituționale.

În opinia subsemnatului, judecător constituțional Vladimir Țurcan, examinarea sesizărilor în cauză de către Curtea Constituțională, în special cu participarea mea și a judecătorului Domnica Manole, contravine unui principiu constituțional elementar nemo judex in causa sua”. Conform istoriei dreptului, încă romanii au sesizat necesitatea cristalizării juridice a principiului potrivit căruia nimeni nu poate fi judecător în propria cauză (Codex 3.5.10.).

Totodată, consider că examinarea și soluționarea sesizărilor nominalizate în condițiile expuse s-a efectuat cu neglijarea spiritului jurământului judecătorului constituțional. Potrivit articolului 12 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, la intrarea în exercitarea funcției, judecătorul Curţii Constituţionale depune în fața Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Consiliului Superior al Magistraturii următorul jurământ: „Jur să îndeplinesc cinstit şi conștiincios obligațiile de judecător al Curţii Constituţionale, să apăr orânduirea constituţională a Republicii Moldova, să mă supun în exercitarea funcției numai şi numai Constituției”.

Reiterez că în cauza de contencios administrativ menționată supra reclamant este subsemnatul, iar pârât, Curtea Constituțională și terț, Domnica Manole, Președintele Curții Constituționale.

În viziunea mea, postulatul juridic „nemo judex in causa sua” are menirea constituțională de a asigura independența și imparțialitatea nu numai a judecătorilor din sistemul judecătoresc, dar și a judecătorilor Curții Constituționale. Menționez că în aceste împrejurări dreptul la un proces echitabil devine doar un simplu decor juridic.

Făcând abstracție de motivele reale ale fondului sesizărilor menționate și analizându-le, este necesar de subliniat că interpretarea articolelor 134 alin. (1) și alin. (2), 136 alin. (3) și 140 alin. (2) din Constituție urma a fi dezvoltată prin răspunsul la întrebările: 1). natura juridică, condițiile intrinseci și extrinseci ale actului de jurisdicție constituțională; 2). natura juridică a hotărârii de alegere și demitere a Președintelui Curții Constituționale.

Chintesența întrebărilor formulate de către autorii sesizărilor și, în special, a sesizării nr. 103b din 30 iunie 2020 constituie următoarea: „Dacă caracterul definitiv și nesusceptibil nici unei căi de atac al hotărârilor Curții Constituționale se referă doar la actele jurisdicționale emise în realizarea competenței materiale sau vizează și actele emise în realizarea competenței funcționale, în speță – Hotărârile Curții Constituționale privind alegerea sau destituirea din funcția de Președinte al Curții Constituționale...”.

Cu regret, Curtea Constituțională s-a eschivat să analizeze și să răspundă la această întrebare clar și corect, mai mult ca atât, ea a dat o interpretare extensivă și părtinitoare.

De menționat că Curtea Constituțională, în calitate de unică autoritate de jurisdicție constituțională, conform doctrinelor și practicilor naționale și internaționale, deține două tipuri de competență:

- Competența materială rațione materiae de jurisdicție constituțională (de bază), care, în substanță, constă în garantarea supremației Constituției, asigurarea realizării principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantarea responsabilități statului față de cetățean şi a cetățeanului față de stat. În acest sens, Curtea Constituţională este învestită cu atribuțiile corespunzătoare, lista exhaustivă a cărora rezultă din această competență și este expres prevăzută în articolul 135 din Constituție.

Identic prevederilor articolului 135 din Constituție, competența materială a Curții Constituționale, inter alia, este dezvoltată și în reglementările de rangul legilor organice speciale, și anume în articolul 4 din Codul jurisdicției constituționale și în articolul 4 din Legea cu privire la Curtea Constituțională.

Prin urmare, actele emise de Curtea Constituțională în temeiul competenței jurisdicționale au drept finalitate realizarea funcției de bază a Înaltei Curți, și anume a celei de jurisdicție constituțională. De lege lata, actele respective constituie, după natura lor juridică, acte de jurisdicție constituțională, pronunțate în numele Republicii Moldova, sunt obligatorii pentru toate autoritățile statului și nu pot fi supuse nici unei căi de atac. Anume aceste acte ale Curții Constituționale (hotărâri, avize, decizii) și se află sub imperiul prevederilor articolului 140 din Constituție.

- Totodată, pe lângă competența materială, Curtea Constituțională dispune de competență administrativă, care în articolul 5 din Codul jurisdicției constituționale este intitulată „competență funcțională”. Competența funcțională este atribuită Înaltei Curți pentru realizarea funcției sale administrative și care se materializează în diverse forme ale activității administrative. În acest sens, prevederile articolului 136 din Constituție, intitulat „Structura”, reprezintă nu altceva decât baza constituțională pentru organizarea și buna funcționare a Curții Constituționale, inclusiv modul de alegere a Președintelui Curții Constituționale. Astfel, competența funcțională, în special, se realizează prin actul administrativ individual sau normativ. Deoarece și aceste acte sunt adoptate, de regulă, de către Plenul Curții Constituționale, forma lor/titlul poate fi același (hotărâre, aviz, decizie). Evident că natura lor și forța juridică nu pot fi echivalate cu cele care rezultă din exercitarea jurisdicției constituționale (greșeala de bază a Hotărârii Curții Constituționale nr.20 din 9 iulie 2020). Nu întâmplător aceste acte administrative, fie individuale, fie normative, nu se pronunță în numele Republicii Moldova și nu sunt obligatorii pentru autoritățile din țară. În esență, orice autoritate publică desfășoară activitate administrativă, care poartă un caracter secundar (infraconstituțional).

De menționat că, în conformitate cu prevederile articolelor 53 din Constituție și 39 din Codul administrativ, controlul judecătoresc al activității administrative este garantat și nu poate fi îngrădit. Orice persoană care revendică un drept vătămat de către o autoritate publică, în sensul articolului 17 din Codul administrativ, sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanței de judecată competente, realizându-și dreptul de acces liber la justiție (articolul 20 din Constituție). Principiul respectiv este unul axiomatic, el caracterizează și delimitează statul de drept și democratic de statul polițienesc.

Lipsa controlului judecătoresc în privința legalității activității administrative (funcționale) realizată de Curtea Constituțională ar genera profunde semne de întrebare referitoare la transparența, legalitatea și deschiderea Curții Constituționale spre afirmarea statului de drept și a societății democratice.

Construcția statului de drept se realizează în special prin controlul judecătoresc și caracterul efectiv al acestuia pentru activitatea administrativă. Controlul judecătoresc în raport cu cel constituțional este cel mai apropiat din punct de vedere al condițiilor de exercitare pentru orice persoană și din aceste rațiuni constituie un criteriu juridico-politic după care se apreciază și se delimitează statul polițienesc de cel democratic și de drept, unde demnitatea și drepturile omului, inclusiv accesul liber la justiție și la un proces echitabil, libertatea de exprimare etc., constituie o dogmă juridică, care orientează nu doar acțiunea forțelor social-politice, dar și întreaga activitate a oricărei autorități publice.

Această practică este aplicată, de exemplu, de către Curtea Supremă a SUA (cauza Forrester v. White, 484 U.S. 219 1988), este prevăzută de legislația României (articolele 64-66 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale), este recunoscută de CEDO (cazul Kövesi v. România, 5 mai 2020).

Analizând fondul sesizărilor menționate, subliniez că nu este justificată sub nici o formă limitarea controlului judecătoresc prin interpretarea extensivă, în special în prezenta cauză, a normelor constituționale ce reglementează efectele actelor de jurisdicție constituțională.

Extinderea efectelor actului de jurisdicție constituțională asupra altor acte juridice și mai ales prin încălcarea postulatului „nemo judex in causa sua” este de natură să înfrângă serios și iremediabil principiul statului de drept. O astfel de abordare, inter alia, are proprietatea de a face o intruziune nerezonabilă în principiile constituționale care guvernează organizarea, competența și procedurile judiciare.

Curtea Constituțională, în calitate de autoritate publică, este subiect al acțiunii administrative, iar limitările controlului judecătoresc asupra acesteia pot fi instituite conform articolului 2 alin. (2) din Codul administrativ doar prin norme legislative, adoptate de Parlament, și numai dacă este absolut necesar și nu contravin principiilor ce străbat și configurează materia Codului administrativ.

Reiterez că este absolut nejustificată „graba” în soluționarea sesizărilor menționate și obținerea opiniei asupra problemei supuse procesului de contencios constituțional doar de la Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, cu excluderea mediului universitar.

Interpretarea Legii fundamentale în scopul limitării prin procedeul ricoșeului a independenței sistemului judiciar sau drepturilor fundamentale, cum ar fi accesul la controlul judecătoresc, este contrară spiritului Constituției. 

 

Judecător constituțional                                  Vladimir ȚURCAN

 

 


 

HOTĂRÂRE
pentru interpretarea articolelor 134 alin. (1) și (2), 136 alin. (3) și 140 alin. (2) din Constituție
 (sesizările nr. 100b/2020, nr. 102b/2020 și nr. 103b/2020

CHIŞINĂU
9 iulie 2020

În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituțională, judecând în componenţa:
dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dlui Eduard ABABEI,
dlui Nicolae ROȘCA,
dnei Liuba ȘOVA,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,
Având în vedere sesizările înregistrate pe 23, 25 și 30 iunie 2020,
Examinând sesizările menționate în ședință plenară,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând în camera de consiliu, 

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizările depuse la Curtea Constituțională pe 23, 25 și 30 iunie 2020 de domnii Sergiu Litvinenco (sesizarea nr. 100b/2020), Dinu Plîngău (sesizarea nr. 102b/2020), Denis Ulanov și Serghei Sîrbu (sesizarea nr. 103b/2020), deputați în Parlamentul Republicii Moldova, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. b) din Constituție, 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicției constituționale.

2. Autorul sesizării nr. 100b/2020 îi solicită Curții Constituționale să elucideze:

„Dacă, în sensul articolului 140 alin. (2) din Constituție, caracterul definitiv și nesusceptibil nici unei căi de atac al hotărârilor Curții Constituționale este incident doar asupra hotărârilor emise de către instanța de contencios constituţional în exercitarea atribuțiilor sale jurisdicționale sau acestuia i se circumscriu și hotărârile emise în exercitarea altor atribuții prescrise expres în textul Constituției, cum ar fi aceea de alegere și/sau destituire a Președintelui Curții Constituționale – articolul 136 alin. (3) din Constituție?”

3. Autorul sesizării nr. 102b/2020 îi solicită Curții să interpreteze articolul 140 alin. (2) în coroborare cu prevederile articolului 134 alineatele (1) și (2) din Constituție, precizând dacă:

„1) Instanțele de drept comun ar fi în drept de a interpreta, în cadrul procesului de înfăptuire a justiției, în sensul calificării unor hotărâri ale Curții Constituționale ca fiind acte administrative și unele activități ale Plenului Curții Constituționale ca fiind activitate administrativă, realizată de Curtea Constituțională în calitate de autoritate publică?

2) În activitatea sa, Curtea Constituțională își exercită atribuțiile funcționale în Plen conform Constituției și legilor speciale - Codul jurisdicției constituționale, Legea cu privire la Curtea Constituțională, sau se conduce și de Codul administrativ?

3) În sensul articolelor 134 alin. (2) și 140 alin. (2) din Constituție, exercițiul atribuțiilor funcționale ale Curții Constituționale este subordonat controlului din partea puterii judecătorești, în calitatea sa de exponent al puterii de stat în cadrul mecanismului constituțional de exercitare a puterii de stat conform principiului separării puterilor (articolul 6 din Constituție), arbitrat de Curtea Constituțională?

4) Hotărârile Curții Constituționale cu privire la alegerea și/sau destituirea în/din funcția de Președinte al Curții Constituționale se supun unor căi de atac?”

4. Autorii sesizării nr. 103b/2020 îi solicită Curții să interpreteze dispozițiile articolului 140 alin. (2) în coroborare cu dispozițiile articolului 136 alin. (3) din Constituția Republicii Moldova și să explice:

„Dacă caracterul definitiv și nesusceptibil nici unei căi de atac al hotărârilor Curții Constituționale se referă doar la actele jurisdicționale emise în realizarea competenței materiale sau vizează și actele emise în realizarea competenței funcționale, în speţă - hotărârile Curții Constituționale privind alegerea sau destituirea din funcția de Președinte al Curții Constituționale?”

5. Prin decizia Curţii Constituționale din 25 iunie 2020, sesizarea nr. 100b/2020 a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei. Prin decizia Curţii Constituționale din 7 iulie 2020, sesizările nr. 102b/2020 și nr. 103b/2020 au fost declarate admisibile, fără a se prejudeca fondul cauzei.

6. Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor depuse, Curtea a dispus, prin decizia din 7 iulie 2020, în conformitate cu prevederile articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, conexarea acestora într-un singur dosar, atribuindu-i nr. 100b/2020.

7. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Asociației Promo-LEX, Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova și Facultății de Drept a Universității Libere Internaționale din Moldova.

8. Domnul judecător constituţional Vladimir Ţurcan, în deschiderea şedinţei Curţii, a prezentat plenului Curţii Constituţionale o cerere de abţinere de la judecarea cauzei. Analizând motivele invocate în cererea de abţinere, Curtea Constituţională a decis respingerea ei.

9. La pronunțarea dispozitivului Hotărârii au fost prezenți domnii deputați Sergiu Litvinenco, Dinu Plîngău, Denis Ulanov și Serghei Sîrbu, autori ai sesizărilor, dl Radu Radu, reprezentant al Parlamentului, și dl Dorin Lișman, reprezentant al Guvernului.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

10. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Articolul 134

Statutul [Curții Constituționale]

„(1) Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova.

(2) Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei.

(3) Curtea Constituţională garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.”

Articolul 135

Atribuțiile [Curții Constituționale]

„(1) Curtea Constituțională:

a) exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor şi hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;

b) interpretează Constituţia;

c) se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

d) confirmă rezultatele referendumurilor republicane;

e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova;

f) constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui Republicii Moldova sau interimatul funcţiei de Preşedinte, precum şi imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile;

g) rezolvă cazurile excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate de Curtea Supremă de Justiţie;

h) hotărăşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid. 

[...].”

Articolul 136

Structura [Curții Constituționale]

„[…]

(3) Judecătorii Curții Constituționale aleg, prin vot secret, președintele acesteia.”

Articolul 140

Hotărârile Curții Constituționale

„[...]

(2) Hotărârile Curții Constituționale sunt definitive și nu pot fi atacate.”

 

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA 

11. Prin deciziile din 25 iunie 2020 și 7 iulie 2020, Curtea a verificat respectarea, în această cauză, a condițiilor de admisibilitate a unei sesizări, stabilite în jurisprudența sa constantă.

12. Potrivit articolului 135 alin. (1) lit. b) din Constituție, sesizarea privind interpretarea Constituției ține de competența ratione materiae a Curții.

13. De asemenea, conform articolului 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și articolului 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicției constituționale, deputații în Parlament au competența de a sesiza Curtea Constituțională.

14. Curtea nu a confirmat existența unor hotărâri anterioare ale sale care să abordeze posibilitatea contestării în fața instanțelor de drept comun a hotărârilor ei adoptate în realizarea atribuțiilor prevăzute de Constituție, inclusiv a hotărârilor privind alegerea și destituirea din funcție a Președintelui Curții Constituționale. Pentru că această problemă de interpretare, ridicată în cele trei sesizări, are o bază textuală în articolele 134 alin. (1) și (2), 136 alin. (3) și 140 alin. (2) din Constituție, ea a fost acceptată de Curte spre examinare și interpretare în fond.

15. Sesizarea nr. 102b/2020 mai conține suplimentar trei întrebări. Prima se referă la competența instanțelor de judecată de a califica hotărârile Curții Constituționale ca acte administrative sau ca acte jurisdicționale. Cea de-a doua întrebare se referă la actele normative pe care trebuie să le respecte Plenul Curții Constituționale atunci când își exercită atribuțiile funcționale. Cea de-a treia întrebare vizează posibilitatea contestării în fața instanțelor de drept comun a actelor prin care Plenul Curții Constituționale își exercită atribuțiile funcționale.

16. Primul capăt al sesizării nr. 102b/2020 vizează o distincție a actelor adoptate de Curtea Constituțională inexistentă în Constituție. O asemenea problemă nu poate face obiectul unei interpretări de drept constituțional din partea Curții. Cel de-al doilea și cel de-al treilea capăt al sesizării nr. 102b/2020 nu beneficiază, în sesizare, de o argumentare privind necesitatea interpretării lor.

17. Având în vedere cele menționate mai sus, Curtea a admis spre examinare și interpretare în fond chestiunea contestării în fața instanțelor de drept comun a actelor prin care Plenul Curții Constituționale își exercită competențele constituționale și, respectiv, chestiunea contestării în fața instanțelor de drept comun a hotărârilor Curții Constituționale privind alegerea și destituirea din funcție a Președintelui Curții, prin prisma articolelor 134 alin. (1) și (2), 136 alin. (3) și 140 alin. (2) din Constituție.

B. FONDUL CAUZEI

I. Argumentele autorilor sesizărilor

18. Autorul sesizării nr. 100b/2020 argumentează necesitatea interpretării articolelor 136 alin. (3) și 140 alin. (2) din Constituție prin existența unor opinii potrivit cărora, dat fiind faptul că alegerea și/sau destituirea din funcție a Președintelui Curții Constituționale reprezintă o atribuție care ține de competența funcțională a Curții, în conformitate cu articolul 5 lit. a) din Codul jurisdicției constituționale, rezultă că actul emis în acest sens este unul de drept administrativ, care poate fi supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ.

19. Autorul sesizării nr. 100b/2020 califică o asemenea interpretare eronată, pentru că, potrivit articolului 140 alin. (2) din Constituție, hotărârile Curții Constituționale sunt definitive și nu pot fi atacate. Acesta mai susține că, deși alegerea și destituirea din funcție a Președintelui Curții Constituționale sunt încadrate, potrivit Codului jurisdicției constituționale, în categoria competențelor funcționale, aceste atribuții trebuie calificate drept competențe jurisdicționale ale Curții Constituționale, pentru că există un text în Constituție care se referă la alegerea Președintelui Curții Constituționale: articolul 136 alin. (3).

20. Potrivit acestuia, dacă s-ar interpreta altfel normele constituționale, s-ar admite posibilitatea cenzurării actelor Curții Constituționale de către instanțele judecătorești, contrar articolului 134 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia Curtea Constituțională este independentă de orice altă autoritate publică și se supune numai Constituției. Astfel ar fi periclitată funcția Curții de garant al Constituției.

21. Autorul sesizării nr. 102b/2020 motivează necesitatea interpretării articolelor 134 alin. (1) și (2), 136 alin. (3) și 140 alin. (2) din Constituție prin posibilitatea verificării de către o instanță de drept comun a legalității actelor adoptate de Plenul Curții Constituționale.

22. Autorii sesizării nr. 103b/2020 susțin că din cauza caracterului general al articolului 140 alin. (2) din Constituție în spațiul public au apărut două abordări referitoare la natura juridică a hotărârilor Curții Constituționale de destituire a Președintelui ei. Prima abordare susține că aceste hotărâri pot fi contestate în contenciosul administrativ, iar cea de-a doua susține că aceste hotărâri țin de caracterul suveran al Plenului Curții Constituționale și nu pot fi supuse controlului altor autorități. Potrivit autorilor sesizării nr. 103b, actele Curții Constituționale sunt „de neatins”.

II. Argumentele autorităților și ale organizațiilor care și-au prezentat opiniile

23. În opinia Președintelui Republicii, în urma a analizei normelor constituţionale şi legale, precum şi a jurisprudenţei Curții Europene, actele de jurisdicţie constituţională adoptate de Curtea Constituțională în conformitate cu prevederile articolului 135 coroborate cu dispozițiile articolului 140 din Constituţie nu pot fi contestate. Totodată, actele Curţii Constituţionale care izvorăsc din competenţa administrativă (funcţională) a Curţii urmează a fi supuse controlului de legalitate în vederea garantării efective şi adecvate împotriva eventualului abuz.

24. În opinia sa prezentată Curţii, Institutul de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice susţine că există argumente incontestabile care exclud hotărârile Curţii Constituționale de la controlul de legalitate. Unul dintre argumente îl reprezintă prevederile articolului 134 alin. (2) din Constituţie, care ar fi suficient pentru a elimina orice dubii în privinţa posibilităţii de a contesta hotărârile Curţii în faţa instanţelor judecătoreşti. Institutul subliniază că hotărârile Curţii sunt în afara oricărui control jurisdicţional de legalitate pe calea contenciosului administrativ. Caracterul definitiv şi nesusceptibil de vreo cale de atac al hotărârilor Curţii Constituţionale este incident şi în cazul hotărârilor pronunţate în exercitarea atribuţiilor prevăzute de articolul 136 alin. (3) din Constituţia Republicii Moldova. În concluzie, Institutul afirmă că contestarea în instanţele de contencios administrativ şi punerea pe umerii judecătorilor ordinari a competenţelor de a decide asupra calităţii de preşedinte al instanţei constituţionale ar contraveni Constituţiei.

 

III. Aprecierea Curții

25. În scopurile prezentei hotărâri, Curtea consideră că, pentru o mai mare claritate în interpretarea articolelor 134 alin. (1) și (2), 136 alin. (3), 140 alin. (2) din Constituție, întrebările autorilor sesizărilor ar trebui concretizate după cum urmează:

(1) Caracterul definitiv și nesusceptibil de vreo cale de atac al hotărârilor Curții Constituționale prevăzut de articolul 140 alin. (2) din Constituție este aplicabil tuturor hotărârilor pronunțate de către Curte în exercitarea competențelor sale prevăzute de Constituție?

(2) Hotărârile Curții Constituționale cu privire la alegerea și/sau destituirea din funcție a Președintelui Curții Constituționale se supun unor căi de atac? 

I. Cu privire la faptul dacă caracterul definitiv și nesusceptibil de vreo cale de atac al hotărârilor Curții Constituționale prevăzut de articolul 140 alin. (2) din Constituție este aplicabil tuturor hotărârilor pronunțate de către Curte în exercitarea competențelor sale prevăzute de Constituție 

26. Curtea este chemată să răspundă, în primul rând, la o întrebare care vizează posibilitatea contestării în fața instanțelor de drept comun a hotărârilor Curții Constituționale adoptate în exercitarea competențelor sale prevăzute de Constituție.

27. Înainte de a răspunde la această întrebare prin prisma articolelor 134 alin. (1) și (2), 136 alin. (3) și 140 alin. (2) din Constituție, Curtea reamintește că o componentă importantă a statului o reprezintă justiţia constituţională, înfăptuită de Curtea Constituţională, autoritate publică politico-jurisdicţională, care se situează în afara sferei puterii legislative, celor executive sau judecătoreşti, rolul său fiind cel de a asigura supremaţia Constituţiei, ca Lege fundamentală a statului de drept. În cadrul bunei organizări a autorităţii statului, rolul Curţilor Constituţionale este unul esenţial şi definitoriu, reprezentând un adevărat pilon de susţinere a statului şi a democraţiei, garantând egalitatea în faţa legii, libertăţile fundamentale şi drepturile omului (a se vedea HCC nr. 6 din 16 mai 2013, §§ 63 și 64; HCC nr. 2 din 9 februarie 2016, § 49; HCC nr. 9 din 26 martie 2020, § 29).

28. Curtea precizează că sistemul controlului de constituționalitate în Republica Moldova pornește de la două asumpții: concentrează competența controlului de constituționalitate într-un singur organism – Curtea Constituțională – și situează această autoritate în afara puterii judecătorești. În mod inevitabil, apare necesitatea distribuirii competenței de a judeca anumite materii între Curtea Constituțională și instanțele de drept comun, astfel încât să se asigure coabitarea dintre autoritățile statului.

29. Curtea subliniază că delimitarea competențelor între Curtea Constituțională și instanțele de drept comun este relativ simplă. În general, soluționarea cazurilor care comportă o dimensiune constituțională reprezintă monopolul Curții Constituționale, pe când soluționarea cazurilor care implică aplicarea legislației infraconstituționale le revine instanțelor de drept comun. Delimitarea competențelor se justifică mai ales pentru că Constituția este, în principal, un instrument juridic și politic a cărui interpretare reclamă o pregătire deosebită. Textele constituționale au, în majoritatea lor, particularitatea de a fi redactate cu utilizarea unor formule vaste și generale, iar interpretarea lor presupune oferirea unor răspunsuri consolidate. Această particularitate impune o diferență esențială între activitatea pe care o prestează judecătorii constituționali și activitatea pe care o exercită judecătorii de drept comun, care aplică de cele mai multe ori texte legale clare și bine-definite. Nu întâmplător, în circumstanțele în care un judecător de drept comun consideră, într-un caz, că o lege este neclară sau imprevizibilă și este incident un drept garantat de Constituție, el trebuie să ridice, din oficiu, excepția de neconstituționalitate.

30. Astfel, Curtea Constituțională este singura autoritate competentă să se pronunțe în mod definitiv cu privire la un aspect care ține de Constituție și care vizează direct funcționarea Curții Constituționale și raporturile ei cu autoritățile statului, fiind exceptată de la orice cenzură din partea unei autorități publice care aplică și interpretează norme inferioare Constituției.

31. Curtea reiterează că rolul Curții Constituționale de garant al supremaţiei Constituţiei, de asigurare a realizării principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi de garantare a responsabilității statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat este prevăzut expres de articolul 134 alin. (3) din Constituție, iar în vederea realizării acestor deziderate, Curtea Constituţională este instituită ca unica autoritate de jurisdicţie constituţională din Republica Moldova [articolul 134 alin. (1)], fiind independentă faţă de orice altă autoritate publică şi supunându-se numai Constituţiei [articolul 134 alin. (2)] (HCC nr. 9 din 26 martie 2020, § 28).

32. Principiul independenței Curții Constituționale consacrat în articolul 134 alin. (2) din Constituției presupune exercitarea de către unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova a competențelor sale în mod independent și fără nicio influență.

33. Curtea notează că Constituția prevede exercitarea de către Curtea Constituțională a competențelor sale constituționale exclusiv prin adoptarea actelor în vederea punerii în aplicare a procedurilor constituționale, precum și a asigurării organizării corespunzătoare a activităților Curții.

34. Textul „hotărârile Curții Constituționale” din articolul 140 alin. (2) din Constituție nu distinge nici în funcție de tipurile actelor pe care Curtea le pronunță (hotărâre, decizie, aviz), nici în funcție de conținutul acestora, ceea ce conduce la concluzia că toate actele Curții pronunțate în exercitarea competențelor sale constituționale sunt definitive. Noţiunea de „hotărâre” este una generală şi cuprinde toate tipurile de acte ale Curții: hotărâre, decizie, aviz. Indiferent de denumirea lor, actele respective sunt definitive şi nu pot fi atacate. Astfel, textul „hotărârile Curții Constituționale” din articolul 140 alin. (2) din Constituție în accepțiunea de acte adoptate de Curte are în vedere hotărârile, deciziile și avizele pronunțate de Curte în exercitarea competențelor sale constituționale.

35. Prin urmare, Curtea reține că Constituția nu face o distincție între hotărârile adoptate de Curtea Constituțională în exercitarea competențelor prevăzute în Constituție, fie că acestea sunt reglementate în articolul 135 alin. (1), fie în articolul 136 alin. (3) din Legea Supremă.

36. Constituanta a stabilit în articolul 140 alin. (2) exact același statut constituțional pentru toate hotărârile adoptate de Plenul Curții Constituționale referitoare la problemele care sunt atribuite în competența sa exclusivă de către Constituție, și anume că acestea „sunt definitive şi nu pot fi atacate”.

37. Curtea reține că, indiferent de natura hotărârilor Curţii, ele îşi produc efectele pe care Constituţia le conferă în raport cu atribuţia exercitată de Curte, forţa lor juridică neputând fi contestată sau confirmată de nimeni (a se vedea HCC nr. 5 din 25 februarie 2020, § 140; HCC nr. 9 din 26 martie 2020, § 62)

38. Curtea notează că actele emise în cadrul competențelor constituționale exclusive ale Curții Constituționale nu pot fi supuse cenzurii nici sub aspectul constituționalității, nici în privința legalității, de nicio autoritate publică, inclusiv de instanța de judecată în procedură de contencios administrativ. Astfel, Constituţia nu împuternicește alte autorități publice să examineze o hotărâre a Curții Constituționale și să o considere ca fiind neconstituțională sau ilegală.

39. De altfel, dacă s-ar accepta posibilitatea contestării în ordinea contenciosului administrativ a actelor Curții emise ca urmare a exercitării competenței expres prevăzute în Constituție, s-ar admite intervenția directă a puterii judecătorești în probleme ce vizează funcționalitatea Curții, aducându-se atingere principiilor supremației Constituției și separării puterilor în stat, realizarea cărora tocmai trebuie să fie asigurată, conform articolului 134 alin. (3) din Constituție, de Curtea Constituțională. În acest caz, instanțele de judecată ar verifica prin prisma actelor infraconstituționale modul în care Curtea, în exercitarea competențelor sale constituționale, a aplicat Constituția. În plus, eventualul control judecătoresc al actelor autorității de jurisdicție constituțională menționate la § 34 supra ar submina rolul Curții Constituționale de gardian al Constituției și cel de a fi un organism independent, care se supune numai Legii Supreme.

40. Astfel, dacă garantul supremației Constituției ar putea fi supus controlului unei alte autorități a statului, atunci statutul constituțional al Curții Constituționale de unică autoritate de jurisdicție constituțională ar fi iluzoriu și fictiv.

41. Unicul instrument de verificare și modificare a hotărârilor Curții Constituționale este revizuirea acestora, care constituie o atribuție exclusivă a Curții Constituționale. Curtea reține că învestirea Curții Constituționale cu competența de a-și controla propriile acte și proceduri constituie un element fundamental al independenței sale.

42. În viziunea Comisiei de la Veneția, este important ca doar Curtea Constituțională să-și poată revizui hotărârile. Nicio altă autoritate publică nu poate fi autorizată să o facă. Dacă unei autorități publice i s-ar oferi competența revizuirii constituționalității sau a legalității unui act al Curții Constituționale, independența Curții Constituționale ar fi compromisă (a se vedea Opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneția nr. 967/2019 cu privire la răspunderea penală a judecătorilor Curții Constituționale, CDL-AD(2019)028, §§ 49, 50, 59; HCC nr. 9 din 26 martie 2020, § 64).

43. Curtea notează că interdicția constituțională de a anula caracterul definitiv al unei hotărâri a Curții Constituționale prevăzută la articolul 140 alin. (2) din Constituție este unul dintre mijloacele de protecție consolidate în Legea Supremă pentru asigurarea supremației Constituției și a preeminenței dreptului. Anularea caracterului definitiv al hotărârilor Curții Constituționale ar nega principiul supremației Constituției statuat în articolul 7 din Constituție, imperativul constituțional al preeminenței dreptului garantat de articolul 1 alin. (3) din Constituție, precum și principiul separației puterilor care este prevăzut la articolul 6 din Constituție, potrivit căruia câmpul de aplicare al puterilor respective este strict limitat de Legea Supremă.

44. Aceste constatări impun concluzia interpretării problemei ridicate. Astfel, orice act al Curții Constituționale (hotărâre, aviz, decizie), pronunțat în legătură cu exercitarea unei competențe prevăzute expres în Constituție se bucură de caracterul definitiv și inatacabil, prescris de articolul 140 alin. (2) din Constituție. 

II. Cu privire la faptul dacă hotărârile Curții Constituționale cu privire la alegerea și/sau destituirea din funcție a Președintelui Curții Constituționale se supun unor căi de atac 

45. Curtea reține că alegerea Președintelui Curții reprezintă o atribuție constituțională a Curții Constituționale, stabilită în articolul 136 alin. (3) din Constituție. Curtea notează că destituirea din funcție a Președintelui Curții este încadrată, potrivit principiului simetriei, în aceleași rigori pe care le presupune acest articol (a se vedea, mutatis mutandisHCC nr. 11 din 27 aprilie 2010, § 4; HCC nr. 8 din 20 mai 2013, § 74; HCC nr. 21 din 25 iulie 2013, § 56).

46. Prezența unui text expres în Constituție referitor la alegerea Președintelui Curții Constituționale, text care acoperă, în mod rezonabil, și destituirea sa din funcție, face ca aceste proceduri să dobândească un caracter strict constituțional. Astfel, competența Curții de a alege și de a demite Președintele Curții este una de nivel constituțional.

47. În jurisprudența sa, Curtea a subliniat că una din garanțiile independenței instituționale a Curții, implicit a judecătorilor ei, este asigurarea independenței funcționale și financiare a activității de jurisdicție constituțională (HCC nr. 19 din 29 aprilie 1999; HCC nr. 27 din 31 octombrie 2019, § 72).

48. Competența Curții Constituționale de a alege sau destitui Președintele Curții ține de autonomia sa funcțională, care decurge din garanțiile constituționale ale independenței acesteia. Astfel, conform articolului 134 alin. (2) din Constituție, Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei, iar conform articolului 137 - judecătorii Curţii Constituţionale sunt inamovibili pe durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei.

49. Prin urmare, Curtea notează că actele referitoare la alegerea sau destituirea din funcție a Președintelui Curții sunt adoptate în virtutea dreptului ei la autoadministrare. Aceste acte sunt adoptate în realizarea competențelor Curții prevăzute expres de Constituție și denotă caracterul suveran și autoritatea Curții Constituționale, prin urmare aceste relații dintre Curtea Constituțională și Președintele ei au un caracter exclusiv de drept constituțional.

50. Funcția de Președinte al Curții Constituționale este una primus inter pares, care este exercitată fără a deține vreo funcție jurisdicțională superioară celei a altor judecători constituționali, Plenul Curţii Constituţionale conducând de facto activitatea Curţii în ansamblu. Or, atribuțiile legale ale Președintelui Curții Constituționale au fost concepute și dezvoltate în exclusivitate în realizarea scopului constituțional al garantării autorității, independenței și imparțialității justiției constituționale.

51. În virtutea articolului 136 alin. (3) din Constituție, judecătorii Curții Constituționale aleg Președintele Curții prin vot secret. Curtea reține că nicio altă autoritate a statului, inclusiv instanțele de judecată, nu se pot substitui opțiunii și votului secret exprimat de judecătorii constituționali atunci când aleg Președintele Curții. Mai mult, alegerea Președintelui Curții se face de către judecători aflați în raporturi de egalitate unul față de altul, fiind independenți în exprimarea opțiunii prin vot. Astfel, Președintele Curții nu este numit de o autoritate publică, tocmai pentru a asigura autonomia funcțională a Curții Constituționale, iar opțiunea absolut personală a judecătorilor constituționali, exprimată prin vot secret în vederea exercitării unei competențe constituționale, nu poate fi contestată.

52. Astfel, Curtea reiterează că orice act al Curții Constituționale (hotărâre, aviz, decizie), pronunțat în legătură cu exercitarea unei competențe prevăzute expres în Constituție, se bucură de caracterul definitiv și inatacabil, prescris de articolul 140 alin. (2) din Constituție (a se vedea § 44 din prezenta Hotărâre). Prin urmare, hotărârile Curții privind alegerea și destituirea din funcție a Președintelui Curții Constituționale nu pot fi contestate în fața instanțelor judecătorești. 

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) litera b) şi 140 din Constituție, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 litera b) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

 

HOTĂRĂŞTE: 

1. Se admit sesizările nr. 100b/2020 și nr. 103b/2020 și, parțial, sesizarea nr. 102b/2020, depuse de domnii Sergiu Litvinenco, Denis Ulanov, Serghei Sîrbu și, respectiv, de domnul Dinu Plîngău, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

2. În sensul articolelor 134 alin. (1) și (2), 140 alin. (2) din Constituție, orice act al Curții Constituționale (hotărâre, aviz, decizie) pronunțat în legătură cu exercitarea unei competențe prevăzute expres în Constituție este definitiv și nu poate fi supus niciunei căi de atac.

3. În sensul articolelor 136 alin. (3) și 140 alin. (2) din Constituție, hotărârile Curții Constituționale privind alegerea și destituirea din funcție a Președintelui Curții Constituționale sunt definitive și nu pot fi supuse niciunei căi de atac.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Președinte Domnica MANOLE 

 

 

Chișinău, 9 iulie 2020
HCC nr. 20
Dosarul nr. 100b/2020

 

 

 

Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 6429242  //   Vizitatori ieri: 2629  //   azi: 803  //   Online: 79
Acces rapid