Hotărâre Nr.18 din 03.07.2018

Hotărârea nr. 18 din 3.07.2018 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea cu privire la avocatură nr. 1260 din 19 iulie 2002 (Sesizarea nr. 61g/2018)


Subiectul sesizării: Judecătoria Cahul, sediul central , dl Vasile Vanțevici, parte în dosarul nr. 3-11/2018, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central

Tipul hotărârii: controlul constituționalității legilor al regulamentelor și al hotărârilor Parlamentului

Prevedere: Excepţie de neconstituţionalitate acceptată parțial și declararea neconstituționalității

Hotărârea curții:
1.  ro-h18201861g2018rou5b84a.pdf


Sesizări:



 

1. La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a articolelor 20 alin. (3), 43 alin. (3) lit. d) și a textului „calificativul acordat nu poate fi contestat” din alin. (4) al articolului 43 din Legea nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură, ridicată de către dl Vasile Vanțevici, parte în dosarul nr. 3-11/2018, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central. 

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 25 mai 2018 de către dl judecător Dmitri Fujenco, din cadrul Judecătoriei Cahul, sediul central, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituţie, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016.

3. Autorul excepției de neconstituționalitate pretinde că dispozițiile contestate din Legea nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură sunt contrare articolelor 23 și 43 din Constituție.

4. Prin decizia Curții Constituționale din 11 iunie 2018, sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a solicitat opiniile Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului și Uniunii Avocaților.

6. În ședința plenară publică a Curții, Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, șef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituțională și la organele de drept, din cadrul Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției.

 

 

10. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

 

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 43

Dreptul la muncă și la protecția muncii

„(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la protecția împotriva șomajului.

[…]”  

11. Prevederile relevante ale Legii nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură sunt următoarele: 

Articolul 20

Admiterea în profesia de avocat

„(1) Pentru a fi admis în profesie, avocatul stagiar susţine examenul de calificare în faţa Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat.

[…]

(3) Modul de organizare a examenului de calificare se stabileşte în statutul profesiei de avocat.

[…]”.

Articolul 43

Comisia de licenţiere a profesiei de avocat

„(1) Comisia de licenţiere a profesiei de avocat este compusă din 11 membri, aleşi în bază de concurs, dintre care 8 sunt avocaţi cu o vechime în profesie de cel puţin 5 ani şi 3 sunt profesori titulari de drept.

(2) Concursul pentru alegerea membrilor Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat se organizează de către o comisie specială, numită în acest sens de Consiliul Uniunii Avocaţilor. Modul de organizare a concursului se stabileşte în statutul profesiei de avocat.

(3) Comisia de licenţiere a profesiei de avocat:

a) adoptă hotărâri privind admiterea la examene;

b) organizează examenele de admitere la stagiu şi de calificare;

c) aprobă rezultatele examenelor de admitere la stagiu şi adoptă hotărâri privind admiterea la stagiul profesional;

d) aprobă rezultatele examenelor de calificare şi adoptă hotărâri privind admiterea în profesie.

(4) Hotărârile Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat pot fi contestate în contencios administrativ în partea ce ţine de procedura de organizare a examenelor. Calificativul acordat nu poate fi contestat.”

 

 

1. Se admite parțial excepția de neconstituționalitate ridicată de către domnul Vasile Vanțevici, parte în dosarul nr. 3-11/2018, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central. 

2. Se declară neconstituțional textul „în partea ce ţine de procedura de organizare a examenelor. Calificativul acordat nu poate fi contestat” din articolul 43 alin. (4) din Legea nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

 

40. Curtea și-a început analiza prin a sublinia că în administrarea profesiilor atât autoritățile publice, cât și cele private joacă roluri importante. Ca sursă a dreptului persoanelor de a practica anumite profesii, legislativul este responsabil de modul în care acestea sunt garantate și exercitate. Faptul că există restricții în exercitarea dreptului la muncă al unui participant la concursul de admitere în profesia de avocat, de exemplu, poate avea la bază protecția altor persoane și realizarea scopului legitim al ordinii publice.

41. Pe de altă parte, atunci când legislativul decide să delege o parte din autoritatea sa, în aceste probleme de politică publică, către anumite organe profesionale, i.e. către Uniunea Avocaților, el trebuie să respecte principiul autoguvernării acestora. În acest sens, legislativul nu trebuie să le prescrie în detaliu structurile, procedurile și politicile, decât dacă este strict necesar. Inițiativa, în asemenea situații, le aparține profesiilor în sine. Lor li se recunoaște, în acest mod, expertiza deosebită de care dispun.

42. Curtea subliniază faptul că societățile libere pun accentul pe valoarea independenței puterii judecătorești, pe libertatea ei față de ingerințele politice și pe lipsa vreunei influențe în activitatea sa. Un rol esențial în această sferă îl au și avocații independenți, care își reprezintă clienții fără temeri sau favoruri ilegale, pentru a le proteja drepturile și libertățile.

43. Din acest motiv, posibilitatea autoguvernării profesiei de avocat există în vederea unei mai bune realizări a interesului public al justiției independente. Într-o cauză din fața Curții Supreme a Canadei, Attorney General of Canada v. Law Society of British Columbia, [1982] 2 S.C.R. 307, judecătorul Estey, care a elaborat opinia majorității, a menționat (la pp. 335-336) că nu vede „nimic patologic cu privire la alegerea unei agenții administrative care să reglementeze un sector al comunității. Legislativul trebuie să cântărească și să stabilească toate aceste probleme și nu văd consecințe de ordin constituțional care să decurgă din acest mod de reglementare”. 

44. Independența profesiei de avocat față de stat constituie, în toate manifestările sale generale, una dintre caracteristicile societății libere. Interesul publicului de a avea o societate liberă nu cunoaște un domeniu mai sensibil decât independența, imparțialitatea și disponibilitatea avocaților față de cetățeni, prin oferirea de sfaturi și de servicii juridice. Curtea subliniază că este vorba, în fond, despre poziția unică a avocatului în comunitate. Avocatul luptă, prin definiție, pentru libertate. Din această poziție a sa decurge interesul legitim ca membrii profesiilor juridice să fie bine-pregătiți și integri din punct de vedere etic. De aici și necesitatea unei examinări adecvate a celor care doresc să acceadă în profesia de avocat de către o Comisie de licențiere creată de către Uniunea Avocaților (potrivit articolului 20 din Legea cu privire la avocatură). Prin această Comisie, Uniunea Avocaților se asigură că noii membri ai profesiei respectă anumite standarde, pentru că standardele educaționale care nu sunt implementate rămân simple aspirații (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea Curții Supreme a Canadei Green v. Law Society of Manitoba [2017] 1 S.C.R., p. 46).

45. Totuși, Curtea subliniază că și Uniunea Avocaților trebuie să-și exercite mandatul, prin structurile sale, de o manieră care să consolideze percepția publică potrivit căreia în profesia de avocați sunt admise doar persoanele care întrunesc standardele menționate mai sus, în mod nediscriminatoriu. Prin urmare, o față a monedei este reprezentată de principiul autoguvernării acestei profesii, iar cealaltă față de existența unor proceduri corecte, care nu subminează în mod nerezonabil încrederea publică în profesia de avocat.

46. În același timp, dacă există persoane bine-pregătite în materie de drept care doresc să fie avocați, iar acestea nu trec examenul prevăzut de lege din cauza unor proceduri defectuoase, poate fi afectată încrederea generală în profesia de avocat. Mai mult, nu este în joc doar interesul public al încrederii în profesia de avocat, ci și principiul autonomiei persoanelor care doresc să profeseze avocatura. Curtea deduce acest principiu din interpretarea coroborată a articolului 1 alin. (3), care prevede că demnitatea omului reprezintă o valoare supremă în Republica Moldova, cu articolul 43 din Constituție. Așa cum a menționat lordul Denning în Pett v. Greyhound Racing Assn., Ltd., [1968] 2 All E.R. 545 (C.A. Civ. Div.), decizia de a suspenda o persoană sau de a nu-i reînnoi licența de a practica o profesie „privește reputația sau chiar existența acesteia” (p. 549). Iată de ce un fost Președinte al Curții Supreme a Canadei, judecătorul Dickson, a afirmat în Kane v. Board of Governors of the University of British Columbia, [1980] 1 S.C.R. 1105, că „este necesar un standard înalt de justiție atunci când este în discuție dreptul unei persoane de a-și continua exercitarea profesiei” (p. 1113). 

47. Curtea observă că doar avocații stagiari pot susține examenul de calificare în fața Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, așa cum prevede articolul 20 alin. (1) din Legea cu privire la avocatură. Dacă un avocat stagiar este examinat în mod incorect și, din acest motiv, nu susține examenul de intrare în profesie, reputația sa este afectată în mod inevitabil. Din acest motiv, metodele de examinare nu trebuie să fie unele arbitrare.

48. Curtea notează că, potrivit articolului 43 alin. (4) din Legea cu privire la avocatură, hotărârile Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat pot fi contestate în contencios administrativ în partea ce ţine de procedura de organizare a examenelor, însă calificativul acordat nu poate fi contestat.

49. Curtea va trece această soluție legislativă a imposibilității de a contesta calificativul acordat prin filtrul principiilor și considerentelor enunțate în unele cauze relevante judecate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

50. Astfel, în cazul Alexandridis v. Grecia, 21 februarie 2008, reclamantul a fost admis să practice avocatura ca avocat pe lângă Tribunalul de Primă Instanță din Atena și a trebuit să-și depună jurământul, care reprezenta o condiție prealabilă pentru exercitarea acestei profesii. Acesta

s-a plâns că, atunci când și-a depus jurământul, s-a văzut obligat, pentru a-i fi permis să facă o declarație solemnă, să recunoască faptul că nu era un creștin-ortodox, de vreme ce exista doar o formă standard de a citi un jurământ religios (§§ 34-36). Curtea Europeană a reținut existența unei încălcări a articolului 9 din Convenție. Ea a constatat că acea obligație i-a afectat libertatea reclamantului de a nu-și manifesta convingerile religioase (§§ 38 și 41). Reclamantul a mai susținut că nu a avut parte de un remediu efectiv pe plan național.

51. Comparând situațiile, Curtea observă că, potrivit articolului 20 alin. (3) al Legii cu privire la avocatură, modul de organizare a examenului de calificare se stabilește în statutul profesiei de avocat. Statutul profesiei de avocat stabilește această procedură la articolul 27. Potrivit alin. (1) lit. c) a acestui articol, pentru admiterea la examenul de calificare avocatul stagiar trebuie să-i prezinte Comisiei de licențiere a profesiei de avocat declarația sub jurământ. Potrivit alin. (2) al acestui articol, Comisia examinează cererea pentru admiterea la examenul de calificare doar dacă au fost depuse toate actele prevăzute de lege. Dacă un candidat nu prezintă declarația sub jurământ, din motive de obiecție de conștiință, invocând o posibilă încălcare a articolului 9 din Convenția Europeană, Comisia de licențiere va emite o hotărâre prin care nu va admite acest candidat la examen. Mai mult, potrivit articolului 43 alin. (4) din Legea cu privire la avocatură, hotărârile Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat pot fi contestate în contencios administrativ în partea ce ţine de procedura de organizare a examenelor – prezentarea dosarului de examen făcând parte din această procedură. Teoretic, într-un asemenea caz, instanța de contencios administrativ ar fi obligată să constate strict neîndeplinirea procedurii de către candidat.

52. Curtea subliniază că numai acest fapt poate ridica probleme din perspectiva respectării articolului 13 din Convenția Europeană. În Alexandridis v. Grecia, 21 februarie 2008, § 46, Curtea Europeană a reamintit că articolul 13 din Convenție impune existența în dreptul intern a unui remediu pentru cererile care pot fi considerate „îndreptățite” în sensul Convenției. Un asemenea remediu trebuie să-i permită, în prezenta cauză, instanței naționale competente să cunoască conținutul cererii bazate pe Convenție și să ofere o redresare adecvată. Remediul trebuie să fie unul obiectiv, atât în practică, cât și în drept. De altfel, în Alexandridis, Curtea Europeană a constatat existența unei încălcări a articolului 13 din Convenție, din cauza lipsei unui asemenea remediu (§ 49).

53. Curtea observă că în materie de admitere în profesia de avocat pot exista încălcări ale dreptului la respectarea vieții private, cum s-a întâmplat în cazul Bigaeva v. Grecia, 28 mai 2009. Reclamantei i-a fost refuzată cererea de participare la examenele de înscriere în Tabloul Baroului avocaților din Atena, pentru că nu era cetățean al Uniunii Europene, deși aceasta fusese admisă inițial în calitate de stagiar și efectuase un stagiu regulamentar, în vederea înscrierii ei în Barou (§ 32). În acest mod, Baroul a bulversat situația profesională a reclamantei, după ce a invitat-o să-și dedice o perioadă de 18 luni din viața profesională pentru îndeplinirea condiției stagiului regulamentar. Având în vedere natura și rațiunea stagiului regulamentar, astfel cum rezulta din dreptul național relevant, reclamanta nu avea niciun motiv să participe la stagiul în discuție, dacă Baroul de avocați i-ar fi răspuns, ab initio, în mod negativ la această cerere (§ 33). Astfel, Curtea Europeană a reținut că acest comportament din partea autorităților competente a fost lipsit de coerență și de respect pentru personalitatea și viața profesională a reclamantei, încălcându-i-se astfel dreptul la viața privată, garantat de articolul 8 din Convenție. Curtea Europeană a mai observat că autoritățile naționale dispuneau de o marjă de apreciere în definirea condițiilor de acces la profesia de avocat, pentru a decide dacă cetățenia greacă sau a unui alt stat membru al Uniunii Europene ar fi o condiție imperativă în acest sens. Reglementarea care le interzicea cetățenilor statelor-terțe accesul la profesia de avocat nu era suficientă, în sine, pentru a crea o diferențiere discriminatoare între cele două categorii de persoane menționate mai sus (§ 33). Așadar, a avut loc și o încălcare a articolului 14 din Convenție.

54. În acest caz, reclamanta Bigaeva a avut posibilitatea contestării hotărârii Ordinului Avocaților în fața Consiliului de Stat, spre deosebire de un posibil reclamant din Republica Moldova, care s-ar afla într-o situație discriminatorie, fără a beneficia de o asemenea posibilitate. Articolul 43 din Legea cu privire la avocatură nu stabilește un remediu, fie el o instanță de judecată sau o altă autoritate independentă și imparțială, care să-i garanteze protecția efectivă a drepturilor prevăzute de Constituție sau de Convenția Europeană.

55. Curtea își poate imagina o situație în care un candidat care dorește să facă parte din profesia de avocat emite, în exercițiul libertății sale de exprimare, în cadrul probei orale a examenului de admitere în profesie, judecăți de valoare cu care membrii Comisiei de examinare nu sunt de acord. Din această cauză, ei pot să nu-i acorde un punctaj care să-i asigure statutul de participant admis. Curtea reamintește că o analiză substanțială a instanței de contencios administrativ prin prisma articolului 10 din Convenție nu ar fi posibilă, pentru că articolul 43 alin. (4) din Legea cu privire la avocatură stabilește că hotărârile Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat pot fi contestate în contencios administrativ doar în partea ce ţine de procedura de organizare a examenelor și că calificativul acordat nu poate fi contestat. O situație asemănătoare a fost atestată în cazul Lombardi Vallauri v. Italia, 20 octombrie 2009, care a vizat refuzul desemnării reclamantului într-un post din cadrul unei universități, din cauza presupuselor viziuni heterodoxe ale acestuia.

56. În acest caz, Curtea Europeană a trebuit să stabilească dacă reclamantul a avut parte de garanții procedurale adecvate, în special dacă a avut posibilitatea să cunoască și să conteste motivele limitării libertății sale de exprimare. Aceste garanții nu priveau doar faza administrativă din fața Consiliului facultății, ci și pe cea ulterioară, a controlului jurisdicțional de contencios administrativ, și, în particular, efectivitatea acelui control. Cu privire la primul aspect, Curtea Europeană a relevat că, atunci când a respins candidatura reclamantului, Consiliul facultății nu a indicat și nici nu a evaluat în ce măsură opiniile pretins a fi heterodoxe care i-au fost reproșate se reflectau în activitatea sa și cum erau susceptibile acestea să afecteze interesele Universității în discuție (§ 47). Cu privire la cel de-al doilea aspect, i.e. eficacitatea controlului jurisdicțional de contencios administrativ, Curtea Europeană a observat că jurisdicțiile administrative naționale și-au limitat examenul legitimității deciziei contestate la faptul că Consiliul facultății a constatat existența unui refuz de desemnare (§§ 50 și 51). Judecătorii naționali au refuzat să examineze refuzul Consiliului facultății de a-i arăta reclamantului care sunt opiniile care i se reproșau. Comunicarea acestor elemente nu implica deloc o judecată din partea autorităților judiciare cu privire la compatibilitatea dintre poziția reclamantului și doctrina catolică. Ea îi permitea reclamantului să cunoască și să poată contesta incompatibilitatea reproșată dintre opiniile menționate și activitatea sa de la Universitatea catolică (§ 52). Curtea Europeană a reținut că imposibilitatea reclamantului de a lua cunoștință de motivele precise ale respingerii candidaturii sale l-a împiedicat să se apere în cadrul unei dezbateri în contradictoriu. Acest fapt nu a făcut obiectul analizei tribunalelor interne. Prin urmare, controlul jurisdicțional al aplicării măsurii contestate nu a fost unul adecvat (§ 54).

57. Analizând pretinsa încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, Curtea Europeană a observat că instanțele naționale nu s-au pronunțat cu privire la legitimitatea deciziei administrative a Consiliului facultății (§ 68). Judecătorii naționali au refuzat să examineze faptul că Consiliul facultății nu i-a arătat reclamantului care sunt opiniile considerate a fi heterodoxe și care este legătura dintre acele opinii și activitatea sa. Imposibilitatea reclamantului de a cunoaște motivele precise ale refuzului de a fi angajat

l-au împiedicat să se apere într-un proces în contradictoriu. Acest fapt nu a făcut obiectul analizei tribunalelor interne. Din punctul de vedere al Curții Europene, controlul jurisdicțional al aplicării măsurii litigioase nu a fost unul adecvat (§ 71). Prin urmare, reclamantul nu a beneficiat de un drept de acces efectiv la un tribunal. Așadar, a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.

58. Din acest punct de vedere, Curtea subliniază că articolul 43 alin. (4) din Legea cu privire la avocatură, care stabilește că hotărârile Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat pot fi contestate în contencios administrativ în partea ce ţine de procedura de organizare a examenelor și că calificativul acordat nu poate fi contestat, ridică probleme și prin prisma articolului 6 § 1 din Convenție, deci prin prisma articolului 20 din Constituție. Curtea observă că această problemă nu cunoaște o soluție acceptabilă nici la nivelul Statutului profesiei de avocat emis de către Uniunea Avocaților din Republica Moldova, care prevede la articolul 27 alin. (13) faptul că hotărârile Comisiei de licențiere pentru promovarea candidaților la fiecare etapă a examenului de calificare pot fi contestate în fața aceleiași Comisii. Existența acestei proceduri nu reprezintă un remediu efectiv, având în vedere în special  încălcarea principiului Nemo judex in causa sua (nimeni nu poate fi judecător în propria cauză).

59. Jurisprudența europeană trecută în revistă mai sus de către Curte îi permite acesteia să tragă concluzia neconstituționalității articolului 43 alin. (4) din Legea cu privire la avocatură, care limitează analiza instanței de contencios administrativ sesizate la verificarea respectării procedurii de către Comisia de licențiere (a se vedea hotărârea Lambourdiere v. Franța, 2 august 2000, § 24, în care Curtea Europeană a subliniat că  simpla existență a unui element discreționar în modul de redactare a unei dispoziții legale nu exclude, în sine, existența unui drept civil). În acest sens, controlul instanței de contencios administrativ trebuie să fie unul deplin, în fapt și în drept, cu privire la orice aspect (procedural sau substanțial). Curtea a avut în vedere inclusiv rațiunile exprimate în Hotărârea sa nr. 13 din 14 mai 2018 cu privire la controlul efectuat de către Curtea Supremă de Justiție în materie de hotărâri disciplinare emise de către Consiliul Superior al Magistraturii. Totuși, trebuie elucidată, chiar dacă de o manieră sumară, problema întinderii controlului substanțial al instanțelor de contencios administrativ.

60. În vederea inițierii unui dialog judiciar cu instanțele de contencios administrativ care se vor confrunta cu asemenea cazuri, Curtea va antama și problema întinderii controlului efectuat de către acestea, atunci când în fața lor sunt contestate hotărârile Comisiei de licențiere.

61. În măsura în care sunt ridicate probleme ce țin de drepturile fundamentale ale persoanei, pretins a fi încălcate prin adoptarea hotărârilor de către Comisia de licențiere, instanțele de contencios administrativ trebuie să efectueze un control care să asigure protecția efectivă a acestor drepturi, în conformitate cu Constituția, cu jurisprudența Curții Constituționale, cu Convenția Europeană și cu jurisprudența Curții Europene. În schimb, dacă sunt ridicate probleme teoretice privind baremul stabilit și punctajul acordat de către Comisia de licențiere, instanțele de contencios administrativ nu trebuie să-și substituie viziunea lor cu cea a Comisiei de licențiere, ci să verifice doar dacă hotărârea Comisiei este una rezonabilă. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene (a se vedea, de exemplu, hotărârea Van Marle și alții v. Olanda [MC], 26 iunie 1986, § 36, sau decizia San Juan v. Franța, 28 februarie 2002), evaluarea cunoștințelor și a experienței de calificare într-o anumită profesie constituie apanajul școlilor sau al universităților, nu al instanțelor de judecată. Totuși, acest fapt nu împiedică verificarea respectării standardului rezonabilității de către instanțele de judecată.

62. Astfel, Curtea menționează că standardul rezonabilității presupune, din această perspectivă, ca instanța de contencios administrativ să verifice dacă motivarea punctajului de către Comisie sprijină, în întregul ei, hotărârea adoptată. Cu alte cuvinte, instanțele de contencios administrativ trebuie să manifeste deferență față de decizia Comisiei de licențiere. Ele nu trebuie să se angajeze de novo într-o altă motivare, într-o motivare proprie. Ele nu trebuie să se substituie Comisiei de licențiere. Reclamanții trebuie să demonstreze că hotărârea Comisiei de licențiere este nerezonabilă, i.e. că aceasta nu este sprijinită de niciun motiv care ar putea reprezenta, în vreun fel, o dovadă a rezultatului. O hotărâre a Comisiei de licențiere ar fi nerezonabilă dacă ar fi irațională în mod vădit sau dacă ar fi contrară motivelor care stau la baza ei. O hotărâre a Comisiei de licențiere ar fi nerezonabilă pentru că ar fi atât de eronată, încât manifestarea deferenței de către instanțele de contencios administrativ nu ar putea justifica menținerea ei. Hotărârea Comisiei de licențiere ar fi nerezonabilă doar dacă nu ar exista o linie de analiză logică care să conducă instanța de contencios administrativ la concluzia menținerii acelei soluții. Așadar, trebuie analizate motivele ca întreg, nu fiecare motiv particular. Cu alte cuvinte, instanța de contencios administrativ nu trebuie să se bazeze pe o eroare sau pe un element al hotărârii Comisiei care nu afectează hotărârea ca întreg.

63. Cu privire la existența unor garanții procedurale efective, Curtea reține că prestațiile subiecților hotărârilor Comisiei de licențiere declarate nerezonabile de instanțele de contencios administrativ trebuie reevaluate, prin verificarea lucrării scrise și a înregistrărilor audio ale răspunsului prezentat la proba orală de către o comisie independentă, alta decât Comisia de licențiere. În acest sens, Curtea va emite o adresă către Parlamentul Republicii Moldova pentru amendarea Legii cu privire la avocatură.

64. Curtea subliniază că prerogativa organizării examenelor de către Uniunea Avocaților constituie o caracteristică a funcției sale de autoorganizare, caracteristică ce nu contravine Constituției. Totuși, această funcție a sa trebuie exercitată prin respectarea drepturilor fundamentale ale persoanei și prin adoptarea unor hotărâri rezonabile de către Comisia de licențiere, atunci când se evaluează cunoștințele candidaților la profesia de avocat.

 

Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 3670387  //   Vizitatori ieri: 2299  //   azi: 656  //   Online: 30


Acces rapid