Decizie Nr. 40 din 08.05.2018

Decizia nr.40 din 08.05.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr. 48g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 3641 din Codul de procedură penală (judecata în baza probelor administrate în faza de urmărire penală)


Subiectul Sesizării: Judecătoria Chișinău, sediul Centru

Fişiere:
1. ro-dnr40201848g20189c52e.pdf


Sesizări:


1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 3641 din Codul de procedură penală, ridicată de către domnul avocat Iurie Bargan, în dosarul nr. 1-96/2018, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională, la 2 mai 2018, de către doamna judecător Maria Frunze de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituţie, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, se află cauza penală de învinuire a domnilor Mihail Bocan, Nicolai Bolondău, Ivan Bolondău, Alexandru Cibric, Alexandru Cojocari, Igor Popînin și Alexandru Spian de comiterea infracţiunii prevăzute la articolul 248 alin. (5) literele b) și d) din Codul penal, normă care stabilește răspunderea penală pentru contrabandă.

4. În cadrul ședinței de judecată, domnii Mihail Bocan, Nicolai Bolondău și Ivan Bolondău au înaintat cereri în baza articolului 3641 din Codul de procedură penală, prin care au recunoscut comiterea faptelor menționate în rechizitoriu şi au solicitat judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

5. Totodată, pe 23 aprilie 2018, în cadrul ședinței de judecată, domnul avocat Iurie Bargan (apărătorul domnilor Igor Popînin și Alexandru Spian) a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 3641 din Codul de procedură penală, care reglementează judecata în baza probelor administrate la faza de urmărire penală.

6. Prin încheierea din aceeași dată, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a dispus trimiterea excepției de neconstituționalitate la Curtea Constituţională, în vederea soluționării acesteia.

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

„[...]

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 21
Prezumţia nevinovăţiei

„Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

„(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

[...]"

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele:

Articolul 3641

Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală

„(1) Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara, personal prin înscris autentic, că recunoaşte săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

(2) Judecata nu poate avea loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, decât dacă inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele indicate în rechizitoriu şi nu solicită administrarea de noi probe.

(3) În cadrul şedinţei preliminare sau până la începerea cercetării judecătoreşti, instanţa îl întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi asupra cărora nu are obiecţii, apoi acordă cuvântul procurorului, părţii vătămate şi celorlalte părţi asupra cererii formulate.

(4) Instanţa de judecată admite, prin încheiere, cererea dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi dacă sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse şi procedează la audierea inculpatului potrivit regulilor de audiere a martorului.

(5) În caz de admitere a cererii, preşedintele explică persoanei vătămate dreptul de a deveni parte civilă şi întreabă partea civilă, partea civilmente responsabilă dacă propun administrarea de probe, după care instanţa procedează la dezbateri judiciare. Dezbaterile judiciare se compun din discursurile procurorului, apărătorului şi inculpatului, care pot lua încă o dată cuvântul în formă de replică.

(6) În caz de admitere a cererii privind judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, sentinţa se adoptă în condiţiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol.

(7) În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea prevederilor alin. (1), dispoziţiile art. 382-398 se aplică în mod corespunzător. Partea introductivă a sentinţei conţine, pe lângă datele expuse la art. 393, menţiunea despre judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

(8) Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani.

(9) În caz de respingere a cererii, instanţa dispune judecarea cauzei în procedură generală."

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 3641 din Codul de procedură penală, ridicată de către domnul avocat Iurie Bargan, în dosarul nr. 1-96/2018, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

12. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

14. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către domnul avocat Iurie Bargan, în dosarul nr. 1-96/2018, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru. Astfel, sesizarea în discuție este formulată de către subiectul abilitat cu acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituţie, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016.

15. Curtea reține că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispozițiile articolului 3641 din Codul de procedură penală, care stabilesc regulile de judecare a cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

16. Potrivit autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile contestate sunt imprevizibile și contravin articolelor 16 („Egalitatea"), 21 („Prezumţia nevinovăţiei") și 26 („Dreptul la apărare") din Constituție.

17. Cu titlu preliminar, Curtea reamintește că articolul 3641 din Codul de procedură penală a mai fost supus controlului de constituționalitate. În acest sens, a fost pronunțată Hotărârea nr. 9 din 9 martie 2017, prin care s-a constatat constituționalitatea articolului în discuție. 

18. De principiu, această situație nu poate să constituie un impediment pentru a solicita controlul de constituționalitate din perspectiva altor critici de neconstituționalitate.

19. Așadar, Curtea observă că în sesizare se invocă și alte argumente, prin urmare, aceasta conține elemente noi. Așadar, instanța de judecată a procedat corect atunci când a sesizat Curtea în vederea examinării prezentei excepții de neconstituționalitate.

20. Cu privire la pretinsa imprevizibilitate a dispozițiilor articolului 3641 din Codul de procedură penală, i.e. alineatul (9) al acestui articol, care îi acordă instanței de judecată posibilitatea de a respinge cererea prin care se solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate la faza de urmărire penală și de a dispune judecarea cauzei în procedură obișnuită, Curtea observă că legea nu-i conferă instanței o putere discreționară nelimitată, așa cum susține autorul excepției.

21. Potrivit articolului 3641 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța poate dispune judecarea cauzelor penale în baza probelor administrate în faza de urmărire penală în cazul în care, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul declară personal, prin înscris autentic, că recunoaște comiterea faptelor indicate în rechizitoriu.

22. În acest sens, judecătorul cauzei nu poate fi obligat să pronunțe o soluție în funcție de acceptarea vinovăției de către inculpat. Acestuia îi revine sarcina să se asigure că persoana în discuție și-a asumat în mod liber calitatea de autor al faptelor și să verifice realitatea acestora. Judecătorul nu trebuie să verifice doar existența consimțământului persoanei, ci și onestitatea acesteia. De asemenea, instanţei de judecată îi revine sarcina încadrării juridice a faptelor și nu este obligată să adopte încadrarea dată de către procuror (a se vedea, mutatis mutandis, Aksu v. Turcia [MC], 15 martie 2012, § 43 și Döner și alții v. Turcia, 7 martie 2017, § 79).

23. Totodată, în conformitate cu alineatul (4) al aceluiași articol, instanța de judecată este obligată să examineze dosarul în baza acestei proceduri doar dacă: 1) din probele administrate rezultă că sunt stabilite faptele inculpatului şi 2) există date suficiente cu privire la persoana sa pentru a se permite stabilirea unei pedepse.

24. Prin urmare, în ipoteza în care nu sunt întrunite condițiile pentru dispunerea judecării cauzei în conformitate cu procedura prevăzută de articolul 3641 din Codul de procedură penală, judecătorul va respinge cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedură simplificată.

25. Curtea a subliniat în jurisprudența sa că atunci când există dubii cu privire la vinovăția inculpatului sau în cazul unei recunoașteri parțiale a situației de fapt, ori chiar în cazul unei recunoașteri totale a faptelor imputate, când nu este convins în privința împrejurărilor de fapt ale cauzei și consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, judecătorul trebuie să respingă cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedură simplificată (HCC nr. 9 din 9 martie 2017, § 50).

26. Curtea constată că marja de discreție pe care o are judecătorul atunci când poate respinge cererea formulată este delimitată de criterii obiective și rezonabile, care rezultă din analiza deplină a articolului 3641 din Codul de procedură penală.

27. Posibilitatea judecătorului de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de articolul 20 din Constituție și de articolul 6 din Convenția Europeană.

28. Mai mult, sentinţa adoptată de prima instanţă după judecarea în procedură simplificată poate fi supusă căilor de atac. Astfel, instanțele ierarhic superioare sunt obligate să verifice și corectitudinea dispunerii judecării cauzei în conformitate cu articolul 3641 din Codul de procedură penală, putând remedia orice pretins „abuz" al instanței de fond.

29. Prin urmare, Curtea constată caracterul nefondat al criticii autorului excepției de neconstituționalitate privind lipsa de previzibilitate a articolului 3641 alin. (9) din Codul de procedură penală.

30. Cu privire la pretinsa neconformitate a prevederilor contestate cu principiul egalităţii, Curtea reține că acest principiu este încălcat atunci când se aplică un tratament diferenţiat în situații similare, fără să existe o justificare obiectivă și rezonabilă. În același context, și Curtea Europeană a subliniat în jurisprudența sa că tratamentul diferențiat echivalează cu o discriminare dacă nu are la bază o justificare obiectivă și rezonabilă (Sejdić și Finci v. Bosnia și Herțegovina [MC], 22 decembrie 2009, § 42; Stummer v. Austria [MC], 7 iulie 2011, § 87; Khamtokhu și Aksenchik v. Rusia [MC], 24 ianuarie 2017, § 64).

31. Curtea reține că, potrivit articolului 73 alin. (3) lit. n) din Constituţie, Parlamentul are competența exclusivă de a reglementa prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituţionale, legislatorul este liber sa aprecieze, pe lângă pericolul social, în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, și condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă. Reglementarea unui regim sancționator inclusiv în funcţie de atitudinea acuzatului reprezintă expresia principiului egalităţii în fața legii, care impune în aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim și aplicarea unui regim diferit în situaţii juridice diferite.

32. În acest sens, persoanele judecate în baza probelor administrate la faza de urmărire penală nu se află în situații comparabile cu persoanele care nu au optat pentru o asemenea procedură.

33. Prin urmare, dispoziţiile articolului 3641 din Codul de procedură penală nu contravin principiului egalităţii în drepturi.

34. Cu privire la pretinsa încălcare articolului 21 din Constituție, care garantează principiul prezumției nevinovăției, Curtea relevă că acest principiu presupune, prin definiție, că orice persoană este prezumată nevinovată atât timp cât vinovăția sa nu este stabilită în conformitate cu legea. Privită ca o garanție procedurală în contextul unui proces penal, prezumția de nevinovăție impune exigențe în privința sarcinii probei (Barberà, Messegué și Jabardo v. Spania, 6 decembrie 1988, § 77; Telfner v. Austria, 20 martie 2001, § 15), a prezumțiilor legale de fapt și de drept (Salabiaku v. Franța, 7 octombrie 1988, § 28; Radio France și alții v. Franța, 30 martie 2004, § 24), a dreptului de a nu se autoincrimina (Saunders v. Marea Britanie, 17 decembrie 1996, § 68; Heaney și McGuinness v. Irlanda, 21 decembrie 2000, § 40) și a afirmațiilor premature din partea instanței de judecată sau din partea altor funcționari publici, cu privire la vinovăția inculpatului (Allenet de Ribemont v. Franța, 10 februarie 1995, §§ 35-36; Nešťák v. Slovacia, 27 februarie 2007, § 88).

35. În prezenta cauză, autorul excepției de neconstituţionalitate susține că sunt încălcate principiul prezumției nevinovăției și dreptul la apărare în situația în care unele persoane solicită judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar altele nu. Acest argument nu poate fi reținut, pentru că persoana beneficiază de prezumția de nevinovăție atât timp cât vinovăția sa nu este stabilită „dincolo de orice îndoială rezonabilă" (Boicenco v. Republica Moldova, 11 iulie 2006, §104; Hassan v. Marea Britanie [MC], 16 septembrie 2014, §48; Blokhin v. Rusia [MC], 23 martie 2016, §139).

36. Chiar în ipoteza în care s-a dispus judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, însă ca urmare a analizei probelor prezentate se ajunge la concluzia că făptuitorul nu este vinovat de cele imputate, judecătorul nu va putea pronunța o sentință de condamnare. Altfel spus, simplul fapt al recunoașterii vinovăției și al dispunerii judecării cauzei conform articolului 3641 din Codul de procedură penală nu echivalează cu pronunțarea unei sentințe de condamnare. Din contra, dacă instanța de judecată va constata în cadrul examinării conform procedurii simplificate, după audierea inculpatului şi/sau în timpul dezbaterilor, că au apărut circumstanţe care exclud aplicarea dispoziţiilor articolului 3641 din Codul de procedură penală, ea trebuie să reia cercetarea judecătorească sau să dispună judecarea cauzei în procedura obișnuită, putând adopta o sentință de achitare.

37. Totodată, Curtea reține că, atunci când unele persoane au ales ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar altele nu, instanţa de judecată trebuie să disjungă cauza penală, iar numele acestora nu vor fi incluse în sentință. Inclusiv din acest motiv, nu se poate pretinde că este încălcat principiul prezumției nevinovăției în această ipoteză.

38. Mai mult, principiul prezumției nevinovăției nu este încălcat nici în situația în care în cauza penală disjunsă vor fi chemate să dea declarații persoanele care au fost judecate în procedura simplificată. Declarațiile acestor persoane nu pot avea valorare probantă prestabilită, acestea trebuind apreciate în coroborare cu alte probe. Respectarea standardelor articolului 21 din Constituție constituie o obligație a instanței de judecată.

39. În fine, Curtea nu poate vedea cum dispozițiile contestate ar încălca articolul 26 din Constituție, care garantează dreptul la apărare. Persoanele care au solicitat judecarea cauzei în baza procedurii simplificate beneficiază de acest drept în continuare, cu anumite excepții.

40. În acest sens, Curtea Europeană a afirmat, în jurisprudența sa, că atunci când este înaintată o acuzație penală împotriva inculpatului printr-o procedură prescurtată sau accelerată, acest fapt presupune renunțarea la o serie de drepturi procedurale. Acest fapt nu poate constitui o problemă în sine, deoarece nici litera, nici spiritul articolului 6 din Convenția Europeană nu împiedică o persoană să renunțe la aceste garanții din proprie voință (Scoppola v. Italia (nr.2) [MC], 17 septembrie 2009, § 135).

41. Totuși, Curtea Europeană a subliniat că, pentru a fi considerată eficientă în sensul Convenției, renunțarea la anumite drepturi procedurale trebuie stabilită întotdeauna într-un mod lipsite de echivoc și însoțită de garanții minime, comensurabile cu importanța acesteia. Mai mult, ea nu trebuie să contravină vreunui interes public important (Scoppola (nr.2), citată mai sus, §§ 135-136; Natsvlishvili și Togonidze v. Georgia, 29 aprilie 2014, § 91).

42. În baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea este nefondată.

Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 3494529  //   Vizitatori ieri: 2809  //   azi: 650  //   Online: 20


Acces rapid