Decizie Nr. 25 din 29.03.2018

Decizia nr.25 din 29.03.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr.20g/2018 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 63 alin. (1) punctele 1)-3) și alin. (2) pct. 3) din Codul de procedură penală (recunoașterea calității de bănuit a persoanei)


Subiectul Sesizării: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani

Fişiere:
1. ro-d25201820g2018c736f.pdf
2. ro-d25201820g2018ru27206.pdf


Sesizări:


1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 63 alin. (1) pct. 1)-3) și alin. (2) pct. 3) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122 din 14 martie 2003, ridicată de către avocatul Tudor Osoianu, în dosarul nr. 10-460/2017, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

2. Excepția de neconstituționalitate a fost depusă la Curtea Constituţională, pe 9 februarie 2018, de către judecătorul Vitalie Budeci de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituţie, așa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016. 

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe 21 iunie 2015, prin ordonanța ofițerului de urmărire penală din cadrul Centrului Național Anticorupție a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem, conform elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de articolul 243 alin. (3) lit. b) [Spălarea banilor] din Codul penal.

4. Pe 13 octombrie 2016, judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a admis demersul procurorului din cadrul Procuraturii Anticorupție de efectuare a percheziției la domiciliul dnei L. Popușoi și a emis, în acest sens, un mandat judecătoresc.

5. În baza mandatului judecătoresc din 13 octombrie 2016, organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție a efectuat, pe 18 octombrie 2016, o percheziție la domiciliul dnei L. Popușoi, de unde au fost ridicate obiecte și documente. Totodată, pe 18 octombrie 2016, dna L. Popușoi a fost citată în calitate de bănuit, fiind obligată să se prezinte la Centrul Național Anticorupție pe data de 19 octombrie 2016.

6. Pe 16 iunie 2017, ofițerul de urmărire penală din cadrul Centrului Național Anticorupție a emis o ordonanță prin care a dispus recunoașterea calității de bănuit in absentia a dnei L. Popușoi pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de articolul 243 alin. (1) lit. c) și alin. (3) lit. b) din Codul penal. De asemenea, s-a dispus informarea bănuitei despre decizia luată.

7. Pe 23 iunie 2017, procurorul din cadrul Procuraturii Anticorupție a emis o ordonanță de punere sub învinuire a dnei L. Popușoi in absentia pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de articolul 243 alin. (1) lit. c) și alin. (3) lit. b) din Codul penal. În acest sens, procurorul a dispus efectuarea investigațiilor în vederea căutării învinuitei.

8. Pe 4 iulie 2017, dl avocat Eduard Digore a depus la Procuratura Anticorupție o cerere prin care a solicitat constatarea încălcării termenului rezonabil și declararea nulității ordonanțelor din 16 iunie 2017 și 23 iunie 2017. În motivarea cererii sale, avocatul a menționat că perioada cuprinsă între data efectuării percheziției la domiciliul inculpatei și data emiterii ordonanței de punere sub învinuire a acesteia depășește termenul de 3 luni în care poate fi menținută calitatea de bănuit a persoanei [articolul 63 alin. (2) pct. 3) din Codul de procedură penală] Această cerere a fost respinsă ca neîntemeiată prin ordonanța din 13 iulie 2017 a procurorului-adjunct al Procuraturii Anticorupție, menționându-se că prin efectuarea percheziției nu se stabilește calitatea de bănuit a persoanei și, prin urmare, termenul de trei luni trebuie calculat din data emiterii ordonanței de recunoaștere a calității de bănuit a persoanei.

9. Nefiind de acord, avocatul inculpatei a depus o cerere în fața judecătorului de instrucție din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, solicitând constatarea încălcării termenului rezonabil și declararea nulității ordonanțelor din 16 iunie 2017, 23 iunie 2017 și 13 iulie 2017.

10. În cadrul ședinței de judecată din 11 ianuarie 2018, dl avocat Tudor Osoianu a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate a articolului 63 alineatul (1) punctele 1)-3) și alineatul (2) pct. 3) din Codul de procedură penală.

11. Prin încheierea din 23 ianuarie 2018, instanța de judecată a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi trimiterea sesizării la Curtea Constituţională, în vederea soluționării acesteia.

12. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

13. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122 din 14 martie 2003 sunt următoarele:

Articolul 63

Bănuitul

„(1) Bănuitul este persoana fizică faţă de care există anumite probe că a săvârșit o infracţiune pînă la punerea ei sub învinuire. Persoana poate fi recunoscută în calitate de bănuit prin unul din următoarele acte procedurale, după caz:

1) procesul-verbal de reţinere; 

2) ordonanţa sau încheierea de aplicare a unei măsuri preventive neprivative de libertate; 

3) ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit.

(11) Ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit şi informaţia despre drepturile prevăzute la articolul 64 se aduc la cunoştinţă în decurs de 5 zile din momentul de emitere a ordonanţei, dar nu mai târziu de ziua în care bănuitul s-a prezentat sau a fost adus silit, ori din momentul de începere a primei acţiuni procedurale efectuate în raport cu acesta. [...]

(2) Organul de urmărire penală nu este în drept să menţină în calitate de bănuit:

[...]

3) persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate - mai mult de 3 luni, iar cu acordul Procurorului General şi al adjuncţilor săi - mai mult de 6 luni.

(3) La momentul expirării, după caz, a unui termen indicat în alin.(2), organul de urmărire penală este obligat să elibereze bănuitul reţinut ori să revoce, în modul stabilit de lege, măsura preventivă aplicată în privinţa lui, dispunând scoaterea lui de sub urmărire sau punerea lui sub învinuire. În caz de prelungire a termenului de menţinere în calitate de bănuit mai mult de 3 luni, ofiţerul de urmărire penală este obligat să informeze imediat bănuitul despre aceasta.

[...]

(5) Calitatea de bănuit încetează din momentul eliberării reţinutului, revocării măsurii preventive aplicate în privinţa lui ori, după caz, anulării ordonanţei de recunoaştere în calitate de bănuit şi scoaterii lui de sub urmărire, sau din momentul emiterii de către organul de urmărire penală a ordonanţei de punere sub învinuire.

[Alin. (6) articolul63 exclus prin Legea nr. 62 din 1 aprilie 2011, în vigoare 20 aprilie 2011]

(7) Interogarea în calitate de martor a persoanei faţă de care există anumite probe că a săvârșit o infracţiune se interzice.

[Articolul 63 completat prin Legea nr. 39 din 29 mai 2014, în vigoare 27 iunie 2014]"

14. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale sunt următoarele:

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărîrea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

[...]"

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate:

- a articolului 63 alineatul (1) punctele 1)-3) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003;

- a textului „persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate" de la punctul 3) din alineatul (2) al articolului 63 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003,

ridicată de către avocatul Tudor Osoianu în dosarul nr. 10-460/2017, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

18. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

19. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în speță a Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122 din 14 martie 2003, ține de competența Curții Constituționale.

20. Curtea reține că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl avocat Tudor Osoianu, în dosarul nr. 10-460/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016.

21. Curtea observă că, deși autorul excepţiei de neconstituţionalitate a solicitat controlul constituționalității articolului 63 alineatul (1) punctele 1)-3) și alineatul (2) punctul 3) din Codul de procedură penală în întregime, acesta critică de fapt doar articolul 63 alineatul (1) punctele 1)-3), iar din alineatul (2) punctul 3) contestă doar textul „persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate". Acest ultim text reglementează actele procedurale de recunoaștere a persoanei în calitate de bănuit și termenele-limită de menținere a calității de bănuit a persoanei.

22. De asemenea, Curtea observă că autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile contestate încalcă articolul 20 din Constituţie, care privește accesul liber la justiție.

23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reamintește că accesul la justiţie, ca aspect inerent al dreptului la un proces echitabil, nu poate fi conceput în lipsa garanţiilor impuse de articolul 6 § 1 din Convenţia Europeană (HCC nr. 7 din 16 aprilie 2015, §§ 62 și 65).

24. De asemenea, Curtea a menționat că garanţiile unui proces echitabil nu se aplică în exclusivitate procedurii judiciare stricto sensu, ci se extind şi în cazul etapelor ei precedente şi ulterioare (HCC nr. 7 din 16 aprilie 2015, § 61). În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menționat, în jurisprudența sa, că deși scopul primar al articolului 6, sub aspect penal, este ca instanța competentă să se pronunțe în privința unei acuzații penale trebuie să asigure un proces echitabil, acest fapt nu presupune că articolul nu este aplicabil în cazul procedurilor anterioare procesului de judecată (Saranchov v. Ucraina, hotărârea din 9 iunie 2016, § 41; Schatschaschwili v. Germania, [MC], hotărârea din 15 decembrie 2015, § 104). În materie penală, „termenul rezonabil" prevăzut de articolul 6 § 1 începe să curgă de la data la care o persoană este „acuzată" (cauza Pantea v. România, hotărârea din 3 iunie 2003, § 275).  

25. Astfel, este de menționat că noțiunea de „acuzație în materie penală" trebuie înțeleasă în sensul articolului 6 § 1 din Convenţie şi poate fi definit drept „notificarea oficială, venită din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale", definiție care depinde, de asemenea, de existenţa sau lipsa unor „repercusiuni importante pentru situaţia (persoanei)" (Ibrahim și alții v. Regatul Unit, [MC], hotărârea din 13 septembrie 2016, § 249; Simeonovi v. Bulgaria, [MC], hotărârea din 12 mai 2017, § 110). 

26. În speță, Curtea observă că articolul 63 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilește că persoanei îi poate fi recunoscută calitatea de bănuit doar dacă în privința acesteia a fost emis unul dintre următoarele acte procedurale: 1) procesul-verbal de reţinere, 2) ordonanţa sau încheierea de aplicare a unei măsuri preventive neprivative de libertate și 3) ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit. De asemenea, potrivit pct. 3) din alin. (2) al aceluiași articol, organul de urmărire penală nu este în drept să menţină în calitate de bănuit mai mult de 3 luni sau mai mult de 6 luni doar persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate.

27. Astfel, Curtea reține că modalitățile de recunoaștere a persoanei în calitate de bănuit reglementate de articolul 63 alin. (1) din Codul de procedură penală se referă la prima componentă a conceptului de „acuzație în materie penală" în sensul Convenției, și anume la „notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale".

28. Cu referire la criticile de neconstituționalitate invocate în sesizare, potrivit cărora modalitățile de recunoaștere a persoanei în calitate de bănuit stabilite de articolul 63 alin. (1) din Cod sunt reglementate în mod limitativ, Curtea reține că problema abordată de autorul excepției își găsește soluția în cuprinsul alin. (11) din același articol, care prevede că ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit şi informaţia despre drepturile prevăzute la articolul 64 se aduc la cunoştinţă în decurs de 5 zile [...] din momentul de începere a primei acţiuni procedurale efectuate în raport cu acesta.

29. Astfel, Curtea observă că soluția legislativă prevăzută de alin. (11) din articolul 63 din cod reprezintă o excepție de la alin. (1) din același articol și corespunde celui de-a doilea element al noțiunii de „acuzație în materie penală" în sensul Convenției, care se manifestă prin existenţa unor „repercusiuni importante asupra situaţiei (persoanei)". Excepția menționată constă în faptul că, în cazul în care față de o persoană există anumite bănuieli rezonabile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și în raport cu aceasta sunt efectuate anumite acțiuni procedurale, care creează repercusiuni importante asupra situaţiei persoanei, organele de urmărire penală au obligația de a recunoaște această persoană în calitate de bănuit în decurs de 5 zile din momentul de începere a primei acţiuni procedurale.

30. Sub acest aspect, Curtea reține că jurisprudenţa Curții Europene este constantă în privința faptului că percheziția poate constitui o „acuzație în materie penală" în sensul articolului 6 § 1 din Convenție, în cazul în care percheziția a produs repercusiuni importante asupra situaţiei (persoanei)" (Ommer v. Germania (nr. 2), hotărârea din 13 noiembrie 2008, § 69; Coeme și alții v. Belgia, hotărârea din 22 iunie 2000, § 133; Barry v. Irlanda, hotărârea din 15 decembrie 2005, § 35; Barry v. Irlanda, hotărârea din 15 decembrie 2005, § 35; Novikas v. Lituania, hotărârea din 20 aprilie 2010, § 23; Strategies și Communications și Dumoulin v. Belgia, hotărârea din 15 iulie 2002, § 42; Lindkvist v. Danemarca, decizia din 9 septembrie 1998, § 2).

31. Astfel, în cauza Novikas v. Lituania, Curtea Europeană a menționat că percheziția în sine afectează în mod substanțial situația persoanei chiar dacă ca urmare a acesteia autoritățile nu identifică nimic relevant pentru investigarea cauzei (hotărârea din 20 aprilie 2010, § 23).

32. Însă, Curtea menționează că situația este distinctă când percheziția are loc în legătură cu investigarea unei infracțiuni unde este vizată o altă persoană și care are ca scop ridicarea de obiecte și documente relevante cauzei. În acest caz, persoanei nu-i va fi recunoscută calitatea de bănuit, pentru că acțiunea procedurală nu se efectuează în raport cu aceasta (a se vedea, Lehtinen v. Finlanda (nr. 2), 8 iunie 2006, § 30; Havas v. Ungaria, hotărârea din 13 noiembrie 2014, § 21).

33. De asemenea, în cauza Zosymov v. Ucraina (hotărârea din 7 iulie 2016, § 84), Curtea Europeană a constatat că, deși reclamantul era menționat în mandatul de efectuare a percheziției ca „suspect",  având în vedere că acestuia nu i-au fost în timpul anchetei, autoritățile au refuzat să îi atribuie calitatea de „suspect" pentru că nu existau suficiente probe pentru a-l bănui de săvârșirea unei infracțiuni și că nu au fost întreprinse alte acțiuni de urmărire penală în privința acestuia, percheziția efectuată la apartamentul reclamantului nu a afectat situația personală a acestuia de o manieră comparabilă cu cea a unui suspect din cadrul unei proceduri penale.

34. Din cele menționate, Curtea relevă că aprecierea existenței sau a absenței unor „repercusiuni importante pentru situaţia (persoanei)" reprezintă factorul determinant în procesul de calificare a percheziției atât sub aspectul unei „acuzații în materie penală", în sensul articolului 6 § 1 din Convenție, cât și sub aspectul dispozițiilor articolului 63 alin. (11) din Codul de procedură penală.

35. În acest sens, legislatorul le-a acordat organelor de urmărire penală și instanțelor de judecată competența de a aprecia, în fiecare caz concret, dacă acțiunile procedurale efectuate în cadrul urmăririi penale au produs sau nu repercusiuni importante pentru situaţia persoanei și dacă, în consecință, persoanei trebuie să-i fie recunoscută calitatea de bănuit în sensul alin. (11) al articolului 63 din Cod, având în vedere particularitățile fiecărui caz concret.

36. Prin urmare, Curtea reține că articolul 63 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede o listă exhaustivă de acte procedurale prin care persoanei îi poate fi recunoscută calitatea de bănuit, însă, prin excepția instituită de alin. (11) din același articol, legislatorul stabilește anumite garanții pentru situațiile în care organele de urmărire penală desfășoară acţiuni procedurale care au consecințe importante pentru persoană, fapt care corespunde rigorilor dreptului la un proces echitabil stabilit de articolul 20 din Constituție.

37. Având în vedere cele menționate, Curtea consideră că nu este necesară examinarea suplimentară a constituționalității textului „persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate" de la pct. 3) din alin. (2) al articolului 63 din Codul de procedură penală, pentru că excepția stabilită la alin. (11) din același articol este aplicabilă la menţinerea calității de bănuit a persoanei pentru un termen care nu poate depăși 3 sau 6 luni.

38. Așadar, Curtea reține că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 3882550  //   Vizitatori ieri: 1893  //   azi: 96  //   Online: 18


Acces rapid