Decizie Nr. 12 din 07.02.2017

Decizie nr.12 07.02.2017 de inadmisibilitate a sesizării nr. 123g/2016 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 274 alin. (7) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova (începerea urmăririi penale)


Subiectul Sesizării: Judecătorie (instanţa de fond), Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, Victor Rațoi

Fişiere:
1. ro-d1207022017ro1e66d.pdf


Sesizări:


1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 274 alin. (7) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003, ridicată de avocatul Emanoil Ploșniță în dosarul nr.10-552/16, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 13 octombrie 2016 de către judecătorul Victor Rațoi, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 20 februarie 2015, Comisia Națională de Integritate a adoptat în privința lui D.M. un act de constatare cu privire la neindicarea în declarația cu privire la venituri și proprietăți a tuturor bunurilor și veniturilor deținute în proprietate.

4. La aceeași dată, Procuratura Anticorupție a înregistrat în Registrul nr. 1 un material despre săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzute de art. 3521 din Codul penal.

5. La 20 martie 2015, prin ordonanța procurorului din cadrul Procuraturii Anticorupție, a fost dispusă refuzarea începerii urmăririi penale și clasarea procesului penal, din motiv că acțiunile lui D.M. nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 3521 din Codul penal.

6. La 25 iunie 2016, prin ordonanța procurorului anticorupție, a fost anulată ordonanța din 20 martie 2015 de refuz în începerea urmăririi penale, fiind dispusă efectuarea unui control suplimentar în conformitate cu prevederile art. 274 din Codul de procedură penală.

7. La 15 august 2016, avocatul Emanoil Ploșniță a înaintat Procurorului General-interimar o plângere împotriva ordonanței din 25 iunie 2016, aceasta fiind respinsă la 26 august 2016, ca neîntemeiată.

8. Nefiind de acord cu rezultatul examinării plângerii sale de către Procurorul General-interimar, la 6 septembrie 2016, avocatul Emanoil Ploșniță a înaintat judecătorului de instrucţie o plângere, prin care a solicitat anularea ordonanţei procurorului anticorupţie din 25 iunie 2016.

9. La 30 septembrie 2016, în cadrul ședinței de judecată, avocatul Emanoil Ploșniță a solicitat ridicarea excepției de neconstituţionalitate a articolului 274 alin. (7) din Codul de procedură penală.

10. Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa de judecată a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

11. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr. 78, art. 140) sunt următoarele:

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„[...]

 (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

12. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M.O., 2013, nr.248-251, art. 699) sunt următoarele:

Articolul 274

 Începerea urmăririi penale

„(1) Organul de urmărire penală sau procurorul sesizat în modul prevăzut în art.262 şi 273 dispune în termen de 30 de zile, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvârșită o infracţiune şi nu există vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea penală, informând despre aceasta persoana care a înaintat sesizarea sau organul respectiv.

(2) În cazul în care organul de urmărire penală sau procurorul se autosesizează în privinţa începerii urmăririi penale, el întocmeşte un proces-verbal în care consemnează cele constatate privitor la infracţiunea depistată, apoi, prin ordonanţă, dispune începerea urmăririi penale.

(3) Ordonanţa de începere a urmăririi penale, emise de organul de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la data începerii urmăririi penale, se aduce la cunoştinţă în scris procurorului care efectuează conducerea activităţii de urmărire penală, prezentându-i-se totodată şi dosarul respectiv. La momentul când a luat cunoştinţă de ordonanţa de începere a urmăririi penale, procurorul fixează termenul de urmărire în cauza respectivă.

(31) În cazul în care din cuprinsul actului de sesizare sau de constatare rezultă bănuirea de săvârșire a unei infracţiuni prevăzute la art.1661 din Codul penal, procurorul urmează să decidă asupra acesteia corespunzător alin.(1) din prezentul articol, într-un termen ce nu va depăşi 15 zile.

(4) Dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea urmăririi penale, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu propunerea de a nu porni urmărirea penală. Dacă procurorul consideră că nu sunt circumstanţe care împiedică urmărirea penală, el restituie actele, cu ordonanţa sa, organului menţionat pentru începerea urmăririi penale.

(5) În cazul în care procurorul refuză pornirea urmăririi penale, el confirmă faptul prin ordonanţă motivată şi anunţă despre aceasta, într-un termen cât mai scurt posibil, dar nu mai mare de 15 zile, persoana care a înaintat sesizarea. În cazul în care consideră că lipsesc temeiurile pentru a începe urmărirea penală, procurorul, prin ordonanţă, abrogă ordonanţa de începere a urmăririi penale şi dispune refuzul în pornirea urmăririi penale şi clasarea procesului penal.

(6) Ordonanţa de a refuza începerea urmăririi penale poate fi atacată, prin plângere, în instanţa judecătorească, în condiţiile art.313.

(7) Dacă ulterior se constată că nu a existat sau că a dispărut circumstanţa pe care se baza propunerea de a refuza începerea urmăririi penale, procurorul anulează ordonanţa pe care a emis-o şi dispune începerea urmăririi penale."

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 274 alineatul (7) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003, ridicată de avocatul Emanoil Ploșniță în dosarul nr.10-552/16, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

17. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

18. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în speță a Codului de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

19. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de avocatul Emanoil Ploșniță în dosarul nr.10-552/16, aflat pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016.

20. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit. g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

21. Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile articolului 274 alin. (7) din Codul de procedură penală, care prevăd că:

„(7) Dacă ulterior se constată că nu a existat sau că a dispărut circumstanţa pe care se baza propunerea de a refuza începerea urmăririi penale, procurorul anulează ordonanţa pe care a emis-o şi dispune începerea urmăririi penale."

22. Curtea observă că autorul excepţiei pretinde că dispoziţiile legale contestate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse la art. 1 alin. (3), care consacră statul de drept şi valorile care stau la baza acestuia, art. 4, referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului în concordanţă cu normele internaţionale, art. 16, referitor la egalitatea în faţa legii, art. 23 alin. (2), privind dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle, şi art. 26, referitor la dreptul la apărare.

23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea menționează că, potrivit prevederilor Codului de procedură penală, urmează a se face o distincție între etapa pornirii procesului penal și etapa pornirii urmăririi penale, ambele având particularități proprii.

24. Astfel, potrivit tezei a doua din alin. (1) al articolului 1 din Codul de procedură penală, „Procesul penal se consideră început din momentul sesizării sau autosesizării organului competent despre pregătirea sau săvârșirea unei infracţiuni."

25. Totodată, potrivit alin. (1) din articolul 274 din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală sau procurorul sesizat în modul prevăzut în art.262 şi 273 dispune în termen de 30 de zile, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvârșită o infracţiune şi nu există vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea penală, informând despre aceasta persoana care a înaintat sesizarea sau organul respectiv.

26. În acest sens, Curtea observă că toate acţiunile procesuale care se desfășoară la etapa premergătoare urmăririi penale au un caracter, sui generis, concentrat asupra scopului de a stabili şi confirma existența bănuielii rezonabile cu privire la săvârşirea unei infracţiuni și este circumscrisă termenului de 30 de zile de la momentul sesizării sau autosesizării organului de urmărire penală sau a procurorului.

27. Astfel, Curtea notează că, pornind de la natura scopului acțiunilor la etapa premergătoare urmăririi penale, acestea se rezumă la constatarea faptei infracționale (in rem), însă nu și la formularea unei învinuiri în privința persoanei (in personam). Această regulă se aplică şi la etapa  pornirii urmăririi penale. Aşadar, în ordonanţa de începere a urmăririi penale se menţionează doar fapta care a condiţionat emiterea acesteia (in rem), or, în cazul existenței unei bănuieli rezonabile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană, organul de urmărire penală trebuie să-i acorde toate garanțiile caracteristice unei acuzații în materie penală. 

28. În context, Curtea reține că norma criticată de autorul excepției stabilește începerea urmăririi penale dacă ulterior emiterii ordonanței de refuz în începerea urmăririi penale „[...] se constată că nu a existat sau că a dispărut circumstanţa pe care se baza propunerea de a refuza începerea urmăririi penale [...]". 

29. Curtea menționează că urmează a se face distincție între situația menționată supra și „reluarea urmăririi penale".

30. Astfel, în Hotărârea nr. 12 din 14 mai 2015, Curtea a subliniat că,  în jurisprudența sa, Curtea Europeană a reținut că principiul non bis în idem îşi găseşte aplicabilitatea doar în cazul unei acuzaţii în materie penală (a se vedea, spre exemplu, cauza Maaouia vs. Franţa, 5 octombrie 2000) şi, evident, în dosarele penale în care figurează persoane acuzate. Aşadar, în procedura penală naţională principiul va fi aplicat dacă anterior persoana a avut calitatea de bănuit, învinuit, inculpat sau condamnat pentru o faptă care ulterior a devenit obiectul unei urmăriri penale sau examinări judiciare repetate.

31. De asemenea, în Hotărârea nr. 12 din 14 mai 2015, Curtea a statuat că reluarea urmăririi penale poate avea loc doar în cazul în care apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul urmăririi precedente a afectat hotărârea, situații transpuse în art. 287 alin. (4) din CPP. De asemenea, potrivit Convenției Europene două situații pot determina redeschiderea unei cauze penale, și anume: 1) există fapte noi sau recent descoperite; 2) există un viciu fundamental.

32. În același timp, în cauza Wassdahl v. Suedia, în care reclamantul a fost obligat prin hotărâre judecătorească la plata unor taxe suplimentare, deşi investigaţiile preliminare în privinţa sa au fost încetate de către procuror pe motiv că nu a putut fi demonstrată săvârşirea infracţiunii de către acesta, Curtea Europeană, a statuat că nu se poate afirma că reclamantul a fost achitat definitiv, întrucât nici o instanță judecătorească nu s-a pronunțat asupra acestui aspect și investigația, teoretic, ar putea fi redeschisă, constatând in fine neîncălcarea principiului non bis in idem (a se vedea, cauza Wassdahl v. Suedia, cererea nr. 36619/03, decizia din 29 noiembrie 2005).

33. În ceea ce priveşte termenul în cadrul căruia procurorul poate dispune începerea urmăririi penale ca urmare a adoptării ordonanței de refuz în începerea urmăririi penale, Curtea observă că dispoziţiile art. 53 din Codul penal prevăd că o persoană care a săvârşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune poate fi liberată de răspundere penală, inclusiv în cazul prescripţiei de tragere la răspundere penală. Totodată, prin dispoziţiile art. 60 din Codul penal, legiuitorul a stabilit, în mod expres, atât durata termenelor de prescripţie, cât şi momentul la care acestea încep să curgă. Astfel, procurorul poate dispune începerea urmăririi penale până la expirarea termenului legal de prescripţie de tragere la răspundere penală pentru infracţiunile pentru care a fost refuzată începerea urmăririi penale.

34. Prin urmare, Curtea nu poate reţine criticile autorului excepţiei precum că dispoziţiile criticate sunt lipsite de claritate, precizie sau previzibilitate sub aspectul intervalului de timp în care poate fi dispusă începerea urmăririi penale ulterior refuzării începerii acesteia, şi nici că începerea urmăririi penale se poate face sine die, în afara temeiurilor menționate de norma criticată, creând astfel o stare de incertitudine pentru autorul faptelor prevăzute de legea penală. 

35. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că prevederile art. 274 alin. (7) din Codul de procedură penală nu sunt lipsite de precizie şi previzibilitate, astfel nefiind contrare garanțiilor constituționale privind calitatea legii, prevăzute la art. 23 din Constituție.

36. Totodată, Curtea constată că dispoziţiile articolului 26 din Constituţie nu are incidenţă în prezenta cauză. Or, textul legal ce face obiectul excepției permite oricărei persoane în cadrul unui proces penal sa fie asistat de un apărător, ales sau numit din oficiu, şi să beneficieze de toate garanţiile procesuale privind exercitarea dreptului la apărare.

37. Cu referire la invocarea articolelor 1 alin. (3) și 4 din Constituţie, Curtea reține că aceste norme constituționale comportă un caracter generic şi constituie imperative de ordin general-obligatoriu, care stau la baza oricăror reglementări şi nu pot constitui repere individuale şi separate.

38. Totodată, norma constituţională cuprinsă la art.16 nu are o semnificaţie autonomă şi urmează a fi aplicată în combinaţie cu normele constituţionale care garantează un drept fundamental.

39. În lumina celor expuse, Curtea menționează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 3495346  //   Vizitatori ieri: 2809  //   azi: 1444  //   Online: 34


Acces rapid