AdresăNr. PCC-01/88g din 08.12.2017

ADRESĂ


Fişiere:
1. ro-adres88gro2a5c8.pdf

La 8 decembrie 2017 Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 34 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 87 alin. (1) din Codul muncii, în redacţia anterioară Legii nr. 188 din 21 septembrie 2017.

Prin această Hotărâre, Curtea a declarat neconstituțională teza întâi „Concedierea salariaţilor membri de sindicat în cazurile stipulate la art.86 alin.(1) lit. c), e) şi g) poate avea loc doar cu acordul preliminar scris al organului (organizatorului) sindical din unitate." de la articolul 87 alineatul (1) din Codul muncii, în redacţia anterioară Legii nr. 188 din 21 septembrie 2017.

Curtea a constatat că dreptul de veto al organelor sindicale la luarea deciziilor de concediere a salariaţilor încalcă prevederile articolelor 9, 46 şi 126 din Constituţie, care consfințesc libera inițiativă economică, libera activitate de întreprinzător şi dreptul de proprietate al angajatorului.

În acelaşi timp, Curtea a observat că obligativitatea acordului organului sindical la concediere este prevăzut şi de articolele 29 alin. (3), 87 alin. (2) - (4), 89 alin. (2) din Codul muncii, precum şi de articolul 33 din Legea sindicatelor nr. 1129 - XIV din 7 iulie 2000.

Prin urmare, ţinând cont de raționamentele expuse în Hotărârea nr. 34 din 8 decembrie 2017, Curtea subliniază necesitatea revizuirii tuturor prevederilor din Codul muncii şi legile conexe care consacră o soluție legislativă similară privind dreptul de veto al organelor sindicale în procedura de concediere a salariaților. 

În conformitate cu prevederile articolului 281 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenele prevăzute de lege.

— Hotărârea nr.34 din 08.12.2017 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 87 alin. (1) din Codul muncii nr. 154-XV din 28 martie 2003 (obligativitatea acordului organului sindical la concediere)(Sesizarea nr. 88g/2017)

34, 08.12.2017

Fişiere: ro-h3408122017ro24e17.pdf

— Sesizarea nr. 88g din 22 iunie 2017 privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 87 alin. (1) din Codul muncii

88g, 22.06.2017

Fişiere: ro-88g20170622a489c.pdf

Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 3723908  //   Vizitatori ieri: 2443  //   azi: 1730  //   Online: 19


Acces rapid