Decizia nr. 14 din 10.02.2020

Decizia nr. 14 din 10.02.2020 de inadmisibilitate a sesizării nr. 191a/2019 privind controlul constituționalității unor dispoziții din articolul 84 alin. (1) din Codul penal (aplicarea pedepsei pentru concurs de infracțiuni persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar care nu au atins vârsta de 21 de ani şi care nu au mai fost condamnate)


Subiectul sesizării: Procurorul General, Dumitru Robu, Procuror General interimar


Decizia:
1. d_14_2020_191a_2019_rou.pdf


Sesizări:


Adresa:
1. ADRESĂ (10.02.2020)

DECIZIE

DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 191a/2019
a unor dispoziții din articolul 84 alin. (1) din Codul penal
(aplicarea pedepsei pentru concurs de infracțiuni persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar care nu au atins vârsta de 21 de ani şi care nu au mai fost condamnate)

 

 CHIŞINĂU
10 februarie 2020

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dlui Vladimir ȚURCAN, preşedinte,
dnei Domnica MANOLE,
dlui Nicolae ROȘCA,
dnei Liuba ȘOVA,
dlui Serghei ȚURCAN, judecători,
cu participarea dlui Gheorghe Reniță, asistent judiciar

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 30 octombrie 2019,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 10 februarie 2020 în camera de consiliu, 

Pronunță următoarea decizie:

 

ÎN FAPT 

1. La originea cauzei se află sesizarea privind controlul constituționalității textului „şi a persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care nu au mai fost condamnate din articolul 84 alin. (1) din Codul penal, depusă de către dl Dumitru Robu, Procuror General interimar.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituțională pe 30 octombrie 2019, în baza articolului 135 alin. (1) litera a) din Constituție.

 

A. Legislația pertinentă 

3. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

„(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

„Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

„Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„[...]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

4. Prevederile relevante ale Codului penal sunt următoarele:

Articolul 70

Închisoarea

„[...]

(3) La stabilirea pedepsei închisorii pentru persoana care, la data săvârșirii infracţiunii, nu a atins vârsta de 18 ani, termenul închisorii se stabileşte din maximul pedepsei, prevăzute de legea penală pentru infracţiunea săvârșită, reduse la jumătate.

(31) La aplicarea pedepsei persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care au săvârșit infracţiune la vârsta de la 18 până la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce cu o treime. În cazul în care instanţa, ținând cont de personalitatea infractorului, ajunge la concluzia că doar prin aplicarea pedepsei în limitele generale se va atinge scopul pedepsei penale, aceasta poate dispune o pedeapsă în limitele prevăzute de legea penală pentru infracţiunea săvârșită. Necesitatea aplicării pedepsei în limitele generale urmează a fi argumentată de către instanţa de judecată.

(4) La stabilirea pedepsei definitive în caz de concurs de infracţiuni, pedeapsa închisorii nu poate depăşi 20 de ani pentru persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, şi 12 ani şi 6 luni pentru minori, iar în caz de cumul de sentinţe – de 30 ani pentru adulţi, 25 de ani pentru persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, şi 15 ani pentru minori.

[...].”

Articolul 76

Circumstanţele atenuante

(1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe atenuante:

[...]

b) săvârșirea infracţiunii de către un minor sau de către o persoană care a atins vârsta de 18 ani, dar nu a atins vârsta de 21 de ani;

[...].”

Articolul 77

Circumstanţele agravante

(1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe agravante:

a) săvârșirea infracţiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracţiune similară sau pentru alte fapte care au relevanţă pentru cauză;

[...].”

Articolul 79

Aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege

(1) Ținând cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei, legate de scopul şi motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea infracţiunii, de comportarea lui în timpul şi după consumarea infracţiunii, de alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţelor ei, precum şi de contribuirea activă a participantului unei infracţiuni săvârșite în grup la descoperirea acesteia, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă, sau una mai blândă, de altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie. Minoratul persoanei care a săvârșit infracţiunea se consideră circumstanţă excepţională. Săvârșirea infracţiunii de către persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani poate fi apreciată de către instanţa de judecată drept circumstanţă excepţională.

 [...].”

Articolul 84

Aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracțiuni

„(1) Dacă o persoană este declarată vinovată de săvârșirea a două sau mai multor infracţiuni fără să fi fost condamnată pentru vreuna din ele, instanţa de judecată, pronunțând pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte, stabileşte pedeapsa definitivă pentru concurs de infracţiuni prin cumul, total sau parţial, al pedepselor aplicate, dar pe un termen nu mai mare de 25 de ani de închisoare, iar în privinţa persoanelor care nu au atins vârsta de 18 ani şi a persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care nu au mai fost condamnate – pe un termen nu mai mare de 12 ani şi 6 luni. În cazul în care persoana este declarată vinovată de săvârșirea a două sau mai multor infracţiuni uşoare şi/sau mai puţin grave, pedeapsa definitivă poate fi stabilită şi prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră.

[...].” 

 

ÎN DREPT 

A. Argumentele autorului sesizării 

5. În argumentarea sesizării, autorul susține că, în baza articolului 84 alin. (1) din Codul penal, persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar care nu au atins vârsta de 21 de ani și care nu au mai fost condamnate li se poate aplica, pentru comiterea a două sau a mai multor infracțiuni excepțional de grave (i.e. pentru care legea penală prevede detențiunea pe viață), pedeapsa închisorii pe un termen de cel mult 12 ani și 6 luni. În schimb, dacă persoanele în discuție ar comite o singură infracțiune excepțional de gravă, atunci acestora li s-ar putea aplica o pedeapsă mai aspră decât în cazul pluralității de infracțiuni. În această situație, în baza articolului 70 alin. (31) din Codul penal, limita maximă a pedepsei se reduce cu o treime. Mai mult, autorul sesizării subliniază că articolul 70 alin. (4) din Codul penal prevede, de asemenea, reguli de aplicare a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni, fapt care denotă inutilitatea dispozițiilor contestate.

6. În aceste condiții, autorul sesizării menționează că dispozițiile care reglementează aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracțiuni sunt imprevizibile și inechitabile. Mai mult, aceste prevederi ar institui un tratament discriminatoriu.

7. În opinia sa, dispozițiile contestate contravin articolelor 1 alin. (3), 16, 20, 21, 22 și 23 alin. (2) din Constituție.

 

B. Aprecierea Curții 

8. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

9. Articolele 25 lit. f) din Legea cu privire la Curtea Constituțională şi 38 alin. (1) lit. f) din Codul jurisdicției constituționale îi conferă Procurorului General dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

10. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului penal, ține de competența Curții Constituționale.

11. Obiectul sesizării îl constituie textul „şi a persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care nu au mai fost condamnate” din articolul 84 alin. (1) din Codul penal. Acest articol stabilește regulile de aplicare a pedepsei în cazul unui concurs de infracțiuni.

12. Deși autorul sesizării a invocat încălcarea articolele 1 alin. (3), 16, 20, 21, 22 și 23 alin. (2) din Constituție, el a susținut de fapt că dispozițiile contestate ar fi imprevizibile, inechitabile și ar institui un tratament discriminatoriu în raport cu persoanele din aceeași categorie care au comis o infracțiune excepțional de gravă.

13. Cu privire la pretinsa imprevizibilitate a textului contestat, Curtea reiterează că, pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat în mod clar şi inteligibil, fără dificultăţi de ordin sintactic şi fără pasaje obscure. În special în materie penală, legislatorul trebuie să fie precis, clar şi coerent, aşa cum o impune principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), garantat de articolul 22 din Constituţie şi de articolul 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (DCC nr. 49 din 31 mai 2018, § 30; DCC nr. 9 din 23 ianuarie 2019, § 15).

14. În consecință, legea trebuie să prevadă în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile. Această condiție este impusă de articolul 22 în coroborare cu articolul 23 alin. (3) din Constituţie.

15. Exigența previzibilității legii este îndeplinită atunci când persoana poate – în caz de necesitate, cu o asistență juridică adecvată – să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele pe care le poate avea o anumită conduită (Gestur Jónsson și Ragnar Halldór Hall v. Islanda, 30 octombrie 2018, § 88; Berardi și Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, § 40).

16. În această cauză, Curtea constată că textul „şi a persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care nu au mai fost condamnate” din articolul 84 alin. (1) din Codul penal este formulat cu suficientă precizie. Aici trebuie avută în vedere în special regula in claris non fit interpretatio (textele clare nu trebuie interpretate).

17. Curtea reţine că, sub aparența unor critici referitoare la ambiguitatea şi neclaritatea textului de lege contestat, autorul sesizării își exprimă, de fapt, dezacordul față de tratamentul sancționator aplicabil în cazul concursului de infracțiuni persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar care nu au atins vârsta de 21 de ani și care nu au mai fost condamnate. Autorul sesizării mai sugerează că textul contestat ar fi inutil, pentru că articolul 70 alin. (4) din Codul penal, de asemenea, prevede reguli de aplicare a pedepsei pentru concurs de infracțiuni (a se vedea supra § 5).

18. 18. Curtea notează că, în baza articolului 72 alin. (3) lit. n) din Constituţie, Parlamentul are competența de a reglementa prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituţionale, legislatorul este liber să aprecieze, pe lângă pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, și condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă, sub rezerva justificării alegerilor sale din punct de vedere constituțional (DCC nr. 49 din 31 mai 2018, § 39).

19. Această competență se bazează pe rațiuni de politică penală, astfel încât să se asigure menţinerea unui echilibru corect, pe de o parte, între exigenţele apărării societăţii şi, pe de altă parte, indispensabila luare în considerare a disponibilității făptuitorului în vederea reabilitării și inserţiei sociale a acestuia.

20. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că statele se bucură de o marjă de apreciere în ceea ce priveşte „pedepsele” care sunt aplicate persoanelor. Alegerea unei anumite politici penale, în care se încadrează şi sistemul pedepselor stabilite pentru faptele incriminate, nu este supusă controlului pe care Curtea Europeană îl exercită referitor la modul în care statele îşi îndeplinesc obligaţiile asumate prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care o asemenea alegere nu este de natură să contravină prevederilor acesteia (a se vedea, mutatis mutandis, Kafkaris v. Cipru [MC], 12 februarie 2008, § 99).

21. Curtea reamintește că categoria persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani a fost introdusă prin Legea nr. 163 din 20 iulie 2017 pentru modificarea și completarea unor acte legislative. Prin această lege, legislatorul a stabilit o categorie intermediară de persoane, situată între categoria persoanelor minore şi cea a persoanelor adulte, acordându-le, astfel, un statut special, în contextul umanizării politicii penale. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani pot beneficia, în cazul comiterii unei infracţiuni, de aplicarea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege [articolul 79 alin. (1) teza a III-a]. Legislatorul a considerat că săvârşirea de către această categorie de persoane a unei infracţiuni poate fi apreciată de instanţa de judecată ca o circumstanţă excepţională. Comiterea infracţiunii de către o persoană care a atins vârsta de 18 ani, dar nu a atins vârsta de 21 de ani reprezintă şi o circumstanţă atenuantă, stabilită în mod expres la articolul 76 alin. (1) lit. b) din Codul penal (a se vedea DCC nr. 94 din 6 septembrie 2018, § 19 și § 20; DCC nr. 93 din 23 septembrie 2019, § 17).

22. Așadar, categoria persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani beneficiază de un tratament sancționator mai blând decât persoanele care au atins vârsta de 21 de ani.

23. Curtea observă că articolul 84 din Codul penal stabilește patru metode alternative de aplicare a pedepsei pentru concurs de infracțiuni: 1) prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră (major poena minorem absorvet); 2) prin cumulul parțial al pedepselor aplicate; 3) prin cumulul total al pedepselor aplicate; și 4) prin executarea de sine stătător a pedepselor aplicate.

24. Indiferent de metoda aleasă de instanța de judecată în fiecare caz particular, Curtea notează că persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar care nu au atins vârsta de 21 de ani şi care nu au mai fost condamnate anterior li se poate aplica, în baza articolului 84 alin. (1) din Codul penal, pedeapsa definitivă pentru un termen de cel mult 12 ani și 6 luni închisoare. În schimb, dacă persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani au mai fost condamnate anterior, atunci pedeapsa închisorii în cazul concursului de infracțiuni se aplică conform articolului 70 alin. (4) din Codul penal, pentru un termen de cel mult 20 de ani. Deosebirea dintre normele enunţate constă în existenţa sau lipsa unei condamnări anterioare a persoanei. Incidenţa unei dispoziţii sau a alteia are loc în funcţie de acest criteriu (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr. 81 din 9 iulie 2018, § 22). Articolele 70 alin. (4) și 84 alin. (1) din Codul penal au un câmp de aplicare diferit.

25. Totodată, potrivit articolului 70 alin. (31) teza I din Codul penal, „la aplicarea pedepsei persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care au săvârșit infracţiune la vârsta de la 18 până la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce cu o treime.

26. Autorul sesizării susține că, în baza articolului 70 alin. (31) din Codul penal, persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani și care nu au mai fost condamnate, li se poate aplica pentru comiterea unei infracțiuni excepțional de grave o pedeapsă mai aspră decât în cazul concursului de infracțiuni prevăzut de articolul 84 alin. (1) din Codul penal (a se vedea supra § 5).

27. Sub acest aspect, Curtea reamintește că o dispoziție legală nu poate fi ruptă din sistemul normativ din care face parte şi nu poate acţiona în mod izolat. Dimpotrivă, ea trebuie citită în coroborare cu celelalte dispoziții legale incidente, ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent (DCC nr. 23 din 29 martie 2018, § 30).

28. 28. Din analiza coroborată a articolelor 70 alin. (31) și 84 alin. (1) din Codul penal, Curtea relevă că reducerea limitei maxime a pedepsei cu o treime pentru persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar care nu au atins vârsta de 21 de ani este o primă operațiune efectuată de către instanța de judecată la individualizarea pedepsei, indiferent dacă persoanele în discuție au fost sau nu condamnate anterior sau dacă au comis o singură sau mai multe infracțiuni. Procedând astfel, instanța va obține noi limite în interiorul cărora va trebui să individualizeze pedeapsa. Ulterior, instanța de judecată trebuie să țină cont de alte dispoziții relevante la aplicarea pedepsei [e.g. articolele 76 alin. (1) lit. b) și 79 alin. (1) din Codul penal], de criteriile legale de individualizare a pedepsei, de personalitatea făptuitorului și de toate circumstanțele cazului.

29. Comiterea mai multor infracțiuni de către aceeași persoană denotă o perseverență de ordin infracțional a acesteia. Concursul de infracțiuni (ideal sau real), ca formă a pluralității de infracțiuni, reprezintă o situație de fapt care îl privește pe făptuitor și demonstrează, de regulă, un grad de pericol social mărit pe care îl prezintă acesta. Așadar, în mod rezonabil rezultă că pentru comiterea unei singure infracțiuni de către persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani și care nu au fost condamnate anterior trebuie aplicată o pedeapsă mai blândă decât cea prevăzută pentru comiterea mai multor infracțiuni de aceeași gravitate. În orice caz, pedeapsa pentru comiterea unei singure infracțiuni nu trebuie să depășească limita pedepsei stabilite de legislator pentru aceeași categorie de persoane în cazul concursului de infracțiuni. Această concluzie decurge din interpretarea sistematică a articolelor 70 alin. (31) și 84 alin. (1) din Codul penal.

30. Interpretarea izolată a articolului 70 alin. (31) din Codul penal în cazul comiterii unei singure infracțiuni excepțional de grave de către persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani și care nu au fost condamnate anterior ar putea conduce la aplicarea unei pedepse mai aspre decât în cazul comiterii mai multor infracțiuni de aceeași gravitate de către aceeași categorie de persoane. Aceasta rezultă nu doar din reducerea limitei maxime a pedepsei cu o treime, impusă de prima teză a articolului 70 alin. (31) din Codul penal, dar și din cea de-a doua teză a aceluiași articol, care îi permite judecătorului, în funcție de personalitatea infractorului și de alte circumstanțe relevante, să aplice pedeapsa în limitele generale. În schimb, judecătorul nu are aceeași posibilitate la aplicarea articolului 84 alin. (1) din Codul penal, din care rezultă că limita maximă a pedepsei închisorii este de 12 ani și 6 luni.

31. Pentru a exclude interpretările izolate ale articolului 70 alin. (31) din Codul penal și, respectiv, aplicarea unor pedepse mai aspre în cazul comiterii unei singure infracțiuni de către persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani și care nu au fost condamnate anterior decât în cazul comiterii mai multor infracțiuni (i.e. concursul de infracțiuni) de către aceeași categorie de persoane, Curtea va emite o Adresă către Parlament. În baza articolului 72 alin. (3) lit. n) din Constituţie, Parlamentul va putea ajusta conceptual modul de stabilire și limitele de pedeapsă aplicabile în cazul comiterii unei singure infracțiuni de către persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani și care nu au fost condamnate anterior [articolul 70 alin. (31) din Codul penal] și, respectiv, în cazul comiterii mai multor infracțiuni de către aceeași categorie de persoane [articolul 84 alin. (1) din Codul penal], ținând cont de diferențele de calculare a pedepsei penale.

32. Cu privire la pretinsa discriminare, Curtea notează că articolul 16 din Constituție garantează dreptul de a nu fi discriminat. Curtea a notat în jurisprudenţa sa că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de articolul 16 din Constituţie, devine incident atunci când situaţia la care se referă dezavantajul implică una din condiţiile de exercitare a unui drept garantat de Constituţie. Pentru a fi incident articolul 16, este suficient ca situaţia reglementată de normele contestate să intre în câmpul de aplicare al uneia sau mai multor dispoziţii ale Constituţiei (HCC nr. 12 din 1 noiembrie 2012, § 64).

33. În același sens, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat în jurisprudenţa sa constantă că articolul 14 din Convenţie, referitor la interzicerea discriminării, nu are o existenţă de sine stătătoare, pentru că produce efecte doar în legătură cu drepturile şi cu libertăţile garantate de celelalte dispoziţii substanţiale ale Convenţiei şi ale protocoalelor sale. Cu toate acestea, aplicabilitatea articolului 14 nu presupune vreo încălcare a uneia sau mai multora dintre aceste dispoziţii, manifestând, în acest sens, un caracter autonom. Pentru ca articolul 14 să devină incident, este suficient ca situaţia de fapt a unei cauze să se încadreze în câmpul de aplicare al unei dispoziţii substanţiale din Convenţie sau din Protocoalele la aceasta (Khamtokhu şi Aksenchik v. Rusia [MC], 24 ianuarie 2017, § 53; Aleksandr Aleksandrov v. Rusia, 27 martie 2018, § 17).

34. Autorul sesizării nu a argumentat pretinsa discriminare a persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani prin raportare la vreun drept fundamental garantat de Constituție. Prin urmare, Curtea nu poate reține afirmația autorului sesizării privind pretinsa discriminare.

35. Cu privire la pretinsa inechitate a prevederilor contestate, Curtea reține că articolul 20 din Constituţie garantează, între altele, dreptul la un proces echitabil. Din perspectiva echității, pedeapsa impusă trebuie să reflecte infracțiunea pe care persoana a plănuit, de fapt, s-o comită (Grba v. Croația, 23 noiembrie 2017, § 103). Curtea menționează că nu există nicio aparență că textul contestat nu ar asigura o bază pentru pronunțarea unui act judiciar cu respectarea rigorilor procesului echitabil garantat de Constituție. Astfel, autorul sesizării nu a demonstrat existența unei ingerințe în dreptul prevăzut la articolul 20 din Constituţie.

36. Prin urmare, în baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. 

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituțională și a articolelor 61 alin. (3) şi 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională

 

D E C I D E: 

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind controlul constituționalității textului „şi a persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care nu au mai fost condamnate din articolul 84 alin. (1) din Codul penal, depusă de către dl Dumitru Robu, Procuror General interimar. 

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

Președinte                                                                Vladimir ŢURCAN

 

Chișinău, 10 februarie 2020
DCC nr. 14
Dosarul nr. 191a/2019

Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 5631319  //   Vizitatori ieri: 4234  //   azi: 312  //   Online: 31
Acces rapid